Publicul dicteaza - televiziunea executa?

5 Februarie 2007

Timp de citire: 3 min.

Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.

Nu sunt un fan al televizorului; ascult radioul doar dimineata, pana sa ies pe usa, ca sa ma pun la curent - dintr-o prima sursa - cu eventualele evenimente. Ziare – rar de tot, pentru ca sunt greu de manevrat si, de cele mai multe ori, pana apuc sa le parcurg, am impresia ca informatia deja s-a invechit.

La capitolul informare, internetul este solutia preferata si cel mai des folosita din mai multe rationamente; primul ar fi cel functional – am posibilitatea sa caut, oricand am nevoie, informatia exacta care ma intereseaza. Nu trebuie sa vizionez in totalitate jurnalul de la televizor in asteptarea unei stiri importante si, eventual, sa constat in final ca, daca despoi informatia de ambalajul ei si de elementele inutile sau redumdante, nu am aflat nimic nou. In plus, se updateaza permanent.

Si totusi, exista situatii in care televizorul nu poate fi inlocuit, fapt care ii asigura o pozitie aparte in peisajul mijloacelor de comunicare in masa traditionale. (Ma refer aici la functia de liant pe care o indeplineste cu succes in cadrul universului familial, la accesibilitatea ridicata gratie omiprezentei sale in casele oamenilor, la diversificarea ofertei de programe datorata aparitiei posturilor de nisa.) In fata televizorului ne strangem, toti ai casei, ne lasam hipnotizati de imagini, sunete, culoare, comentam, dezbatem, impartim aceleasi senzatii, momente, emotii simultan cu mii si uneori chiar milioane de oameni.

Ne uitam insa din ce in ce mai putin la televizor pentru ca avem tot mai multe posibilitati de informare si divertisment, pentru ca ne petrecem tot mai mult timp la birou, pentru ca avem tot mai putin timp liber, dar mai ales... pentru ca nu ne mai place ceea ce vedem pe micul ecran. Nu vrem sa il mai vedem pe reporterul aflat, invariabil, "la fata locului" pentru a ne relata crima "savarsita cu bestialitate", "tragicul accident de circulatie de pe drumul judetean x", pentru a ne povesti cu lux de amanunte despre femeia violata de prietenul nepotului, despre barbatul care si-a injunghiat concubina din gelozie, despre individul care s-a imbatat si, dintr-o cearta banala, l-a trosnit cu toporul pe amicul de-o viata. Nu mai vrem reconstituiri ale crimelor, depozitii ale martorilor, vecinilor, prietenilor din copilarie. In limbaj jurnalistic toate acestea constituie non-evenimente. Nu reprezinta informatii de interes general, nu contribuie in nici un fel la stoparea sau diminuarea unui fenomen, nu fac decat sa inculce un fior permanent de teama si repulsie fata de unele aspecte ale vietii.

Suntem tentati sa credem ca aceste lucruri sunt importante din moment ce le vedem pe ecrane la ore de maxima audienta. In realitate, ele sunt cautate cu frenezie de unii jurnalisti, dibuite, cosmetizate (strident) si varsate apoi in fluxul informational care inunda micile ecrane, din ratiuni pur economice.

Pe de alta parte, suntem asaltati de emisiuni care promoveaza insistent si aproape sistematic figuri a caror faima se datoreaza exclusiv mediatizarii intense. Spalatul rufelor in vazul a mii de oameni este un obicei atat de frecvent incat parca nici nu ne mai mira. In ambele cazuri am putea crede ca publicul care gusta astfel de programe nu poate fi decat redus (cantitativ vorbind!). Realitatea insa e cu totul alta…iar sondajele de opinie si audienta ridicata a posturilor ce difuzeaza astfel de formate stau marturie in acest sens.

Cine e de vina? Televiziunea, mass-media in general, care impun, din lipsa de profesionalism sau din comoditate, produse de proasta calitate - si atunci publicul consuma ceea ce i se ofera? Sau publicul care se arata atras de aceste formule facile de expresie? Avem de a face cu tabloidizarea presei? Sau a publicului?

Raspunsul pare sa se invarta intr-un cerc vicios; publicul raspunde pozitiv la acest tip de formate care inregistreaza audiente mari. Pentru o televiziune, audienta nu inseamna neaparat faima, cat mai ales tarife ametitoare pentru publicitate. Si dintr-o logica economica, toate posturile comerciale, a caror ratiune este obtinerea de profit, vor produce si vor difuza acelasi tip de emisiuni fie ele informative sau de divertisment, utilizand formatele considerate de succes.

Va mai trece, asadar, ceva timp pana cand publicul larg, marele consumator, isi va modifica gustul pentru productia de televiziune, iar acest proces se poate prelungi in lipsa ajutorului televiziunii - in special cea de serviciu public – de a-si sensibiliza si orienta audienta catre emisiuni de calitate. Pana atunci insa - nu ezitati sa inchideti televizorul cand acesta va ultragiaza simturile sau va plictiseste. Vizionare placuta!

EDITORIAL

Publicul dicteaza - televiziunea executa?

Raluca Petrescu ,

Comentarii articol (0)