Hotararea CEDO in cauza Cleja si Mihalcea impotriva Romaniei

 In fapt, reclamatele s-au plans ca au suferit o atingere disproportionata a dreptului la respectarea proprietatii, avand in vedere faptul ca instantele judecatoresti le-au respins actiunile ce aveau ca obiect schimbul obligatoriu de locuinta, neputand astfel intra in posesia imobilului revendicat. Instantele au motivat respingerea actiunilor facand aplicarea art. 23 alin. 2 si 3 din OUG 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, cu modificarile ulterioare.
 
 Curtea a observat ca actul normativ amintit prevede ca, in cazul in care fostii proprietari doresc sa reintre in posesia imobilului lor, chiriasii trebuie sa se mute in locuinta ce le este pusa la dispozitie, chiar si atunci cand aceasta apartine unui tert. Or, s-a apreciat de catre instantele nationale ca tertul proprietar, in cazul de fata, nu si-a exprimat consimtamantul in mod valid, desi acesta fusese dat in forma autentica.
 
 Curtea a remarcat elementul de incertitudine prezent in articolul 23 alin. 3 in ce priveste forma pe care trebuie sa o imbrace acordul tertului proprietar si ampla marja de manevra pe care aceasta incertitudine o confera autoritatilor. Interpretarea si aplicarea acestui articol de catre instantele nationale nu a fost previzibila si nu a asigurat un just echilibru intre interesele proprietarilor si cele ale chiriasilor.
 
 Curtea a remarcat, de asemenea, ca al doilea motiv care a determinat respingerea actiunii reclamantelor a fost neindeplinirea conditiilor prevazute de legislatia care indica exigentele de calitate impuse la acea data pentru ca o locuinta sa fie considerata „convenabila”. Or, Curtea a aratat ca, potrivit sustinerilor reclamantelor, necontestate de Guvern, singurul element care nu corespundea acestor exigente, in ce priveste apartamentul tertului proprietar oferit chiriasilor, era suprafata holului apartamentului, mai redusa cu doar 0,25 m2 fata de norma.
 
 In aceste conditii, Curtea a considerat ca prevederile legale au condus la o protectie disproportionata a intereselor chiriasilor in detrimentul proprietarilor.
 
 In consecinta, instanta de la Strasbourg a obligat statul roman la plata catre reclamante a sumei de 10.000 de EURO cu titlu de daune materiale si morale. De asemenea, Curtea a acordat reclamantelor suma de 1530 de EURO cu titlu de cheltuieli de judecata.