Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal, decizia nr. 116 din 31 ianuarie 2005

Prin sentinta civila nr. 63, pronuntata la data de 30 septembrie 2004, in dosarul nr. 4963/2003 al Tribunalului Bistrita-Nasaud s-a admis incheierea de sesizare nr. 56 din data de 12 decembrie 2003 a Camerei de Conturi a jud. Bistrita-Nasaud si in consecinta paratul G. D. a fost obligat la plata sumei de 44.152.415 lei iar paratul D. S. la plata sumei de 803.089 lei catre bugetul local al comunei Rebra.

Pentru a dispune astfel instanta a retinut ca paratii, in calitate de ordonatori de credite se fac vinovati de cauzarea acestui prejudiciu bugetului local al comunei Rebra intrucat cheltuielile cu convorbirile telefonice au fost depasite iar aceste sume nu au fost recuperate de la persoanele vinovate.

Impotriva hotararii judecatoresti amintite anterior a declarat recurs in termenul legal paratul G. D. solicitand instantei admiterea recursului, modificarea hotararii recurate in sensul respingerii incheierii de sesizare fata de acesta.

In motivarea recursului s-a aratat ca hotararea instantei de fond este netemeinica si nelegala intrucat elementele raspunderii civile delictuale nu sunt indeplinite fata de recurent deoarece in perioada in care s-a depasit plafonul de cheltuieli cu convorbirile telefonice acesta s-a aflat in concediu medical iar atributiile i-au fost delegate celuilalt parat care singur se face vinovat de cauzarea prejudiciului.

Analizand recursul declarat de paratul G. D. prin prisma motivelor de recurs si a dispozitiilor art.304 si 3041C. pr. civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru urmatoarele considerente:

Dupa cum rezulta din probele administrate in cauza, in perioada supusa controlului respectiv executia bugetara pe anul 2002, la nivelul Consiliului local al comunei Rebra nu s-a urmarit limitarea cheltuielilor cu convorbirile telefonice la nivelul stabilit prin art.7 din OG nr. 80/2001 inregistrandu-se o depasire a acestora cu suma de 33.209.974 lei; ordonatorii de credit respectiv paratii s-au limitat doar la achitarea facturilor emise in acest sens de catre prestatorii de servicii fara a stabili care este cauza acestor depasiri precum si persoanele vinovate.

Retinand ca paratii, in intervale de timp diferite au fost ordonatori de credite si aveau obligatia de a verifica cuantumul acestor cheltuieli, masura in care se incadreaza in sumele alocate cu acest scop, insa, nu au luat masura limitarii cheltuielilor si a recuperarii lor de la persoanele vinovate, in mod corect s-a apreciat ca recuperarea sumelor datorate bugetului local se va face de la parati, conditiile raspunderii civile delictuale fiind intrunite in persoana acestora pentru perioada in care au indeplinit calitatea de ordonatori de credite, sustinerile contrare ale recurentului fiind nefondate, atributiile recurentului in perioada concediului sau medical nefiind delegate altor persoane.

Nefondate sunt si afirmatiile recurentului referitoare la imprejurarea ca instanta de fond a acordat o suma mai mare decat cea cuprinsa in actul de sesizare intrucat aceste sume includ si majorarile de intarziere calculate conform art.71 alin.2 din Legea nr. 94/1992 pentru perioada ulterioara intocmirii actului de sesizare respectiv01 decembrie 2003- 10 septembrie 2004.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de paratul G. D. ca fiind nefondat iar in temeiul art.312 alin.1 C. pr. civ. il va respinge si va mentine dispozitiile hotararii recurate in intregime.