Obiectivul este incurajarea cooperarii universitare transatlantice prin intermediul schimbului de studenti, prin elaborarea de programe comune si acordarea de diplome mixte.
Cele 14 proiecte care vor fi finantate in acest an au fost selectionate dintr-un total de 56 de cereri de finantare si se refera la:
- opt diplome transatlantice (dipome mixte sau diplome duble de bacalaureat sau licenta);
- doua proiecte de mobilitate pentru excelenta (se refera la proiecte similare programului de schimb universitar Erasmus al Uniunii Europene, bazat pe elaborarea de programe de mobilitate in timpul ciclului universitar);
- patru masuri cu caracter strategic, care vizeaza imbunatatirea colaborarii transatlantice prin studii, seminarii, grupuri de lucru si activitati de evaluare comparativa privind invatamantul superior si formarea profesionala.
Obiectivul general al cererii de propuneri consta in promovarea unei mai bune intelegeri si interactiuni intre popoarele statelor membre UE si cel al Statelor Unite, inclusiv a unei cunoasteri mai bune a limbilor, culturilor si institutiilor acestora, precum si in ameliorarea calitatii invatamantului superior, a invatamantului profesional si a formarii profesionale in Uniunea Europeana si in Statele Unite.
Procesul de selectie a proiectelor este coordonat de Agentia executiva pentru educatie, audiovizual si cultura, in numele Comisiei Europene si de Fund for the Improvement of Postsecondary Education (Fondul pentru imbunatatirea invatamantului postsecundar), in numele ministerului american al educatiei.
Proiectele selectionate includ 32 de institutii europene din 12 state membre si 22 de institutii americane. Cele 14 proiecte finantate vor contribui la schimburi bilaterale pentru 380 de studenti, ale caror studii in strainatate vor fi recunoscute integral in tara de origine. 284 dintre ei vor beneficia de o finantare in cadrul Diplomei Transatlantice, pentru a efectua un an universitar complet in Statele Unite si vor primi o diploma mixta sau o diploma dubla din partea universitatii europene si a universitatii din SUA.
De la lansarea acestui Program, din 1995, au fost finantate un numar de 136 de proiecte, care au implicat 400 de universitatii si institutii de formare profesionala europene si un numar echivalent de institutii americane. Peste 4000 de studenti au participat la acest program de schimb bilateral. Numarul cererilor de finantare in cadrul Programului Atlantis, in anul 2007, a fost cu 40% mai mare decat in 2006.
Temele majore abordate de proiectele selectate pentru finantare au fost: diploma dubla in geostiinta, planificare urbana si gestiunea informatiei, diplomele mixte de licenta in mecanica si ingineria materialelor si electronica, masurile cu caracter strategic care cuprind proiecte de cercetare aplicata referitoare la egalitatea de sanse intre barbati si femei si educatia antreprenoriala.
Atlantis are la baza dezvoltarea unui consortiu de institutii de invatamant superior si formare profesionala. Astfel, este eligibila orice institutie recunoscuta de legislatia in vigoare, care ofera diplome pentru un nivel superior de educatie, indiferent de titulatura acestei institutii. Orice consortiu din Atlatis trebuie sa cuprinda cel putin trei institutii de invatamant superior sau formare profesionala, din care cel putin doua din state membre diferite ale Uniunii Europene si cel putin una din Statele Unite.
ACCES GRATUIT
Raluca Gainusa
Timp de citire: 2 min.
Programul ATLANTIS -Cooperare UE-SUA in domeniul invatamantului superior si al formarii profesionale
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Uniunea Europeana si Statele Unite au semnat la 21.06.2006, in cadrul summit-ului UE-SUA de la Viena, un nou acord privind educatia, pe o perioada de 8 ani (2006-2013). In acest cadru, Comisia Europeana si autoritatile americane vor investi echivalentul a 3,8 milioane euro fiecare, pentru 14 proiecte.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (0)