Pe avocatnet.ro găsești mii de consultanți, din diferite domenii, pe care îi poți contacta direct.
Află cum!
Pe avocatnet.ro se fac lunar mii de cereri de consultanță către consultanții înscriși.
Află detalii!
Vrei să afle și alții câte lucruri știi în domeniul tău de activitate?
Răspunde la întrebări
Andreea CHIRICA este avocat specializat cu precădere în litigii administrativ-fiscale, imobiliare și de proprietate intelectuală.
Activitatea desfășurată atât în interesul unor companii naționale și internaționale renumite, cât și în beneficiul unor persoane fizice de notorietate sau a unor instituții publice, este caracterizată prin exhaustivitatea analizelor juridice, identificarea și aplicarea celor mai bune soluții și devotamentul declarat față de succesul celor reprezentați.
În decursul timpului a dobândit o experiență semnificativă în domeniul fiscal, asistând și reprezentând entități private în etapa inspecției fiscale și, după caz, în fața instanțelor de judecată.
Totodată, a reprezentat cu succes unități administrativ-teritoriale și autorități publice, în litigii dintre cele mai variate, începând cu conflicte de dreptul muncii și continuând cu diferende administrativ-fiscale și imobiliare de o complexitate însemnată.
Înainte de a se alătura BCDA Law Offices a fost avocat senior în cadrul unei importante case de avocatură din România.
fără prieteni în comunitate