Pe avocatnet.ro găsești mii de consultanți, din diferite domenii, pe care îi poți contacta direct.
Află cum!
Pe avocatnet.ro se fac lunar mii de cereri de consultanță către consultanții înscriși.
Află detalii!
Vrei să afle și alții câte lucruri știi în domeniul tău de activitate?
Răspunde la întrebări
Sunt licențiată în drept la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara și membră a Baroului Timiș din anul 2009. În perioada 2009-2016 am practicat avocatura în cadrul unei societăți civile profesionale de avocați din Timișoara, unde am avut oportunitatea de a mă forma și de a mă dezvolta profesional la un înalt nivel, alături de adevărați profesioniști în domeniu. În anul 2017 mi-am înființat propriul cabinet de avocat, în cadrul căruia activez și în prezent.
În cei peste 13 ani de activitate am dobândit o vastă experiență juridică în structurarea, redactarea și negocierea unei game largi de contracte și tranzacții corporatiste, imobiliare, civile și comerciale, asistând clienții pe parcursul negocierilor și acordându-le consultanță juridică până la finalizarea favorabilă a acestor contracte sau tranzacții. Dețin un nivel înalt de cunoștințe în materia dreptului societăților comerciale, în materia dreptului muncii, în domeniul imobiliar, în materia dreptului administrativ și a urbanismului, precum și în domeniul retrocedărilor imobiliare (legile speciale de restituire a proprietății).
Implicarea și determinarea în atingerea obiectivelor clientului, formarea unei imagini de ansamblu asupra speței, abordarea cazului cu profesionalism și seriozitate, precum și empatia față de problemele și interesele clientului mă recomandă ca partener de încredere în soluționarea cu succes a fiecărui caz și proiect la care iau parte.
Aflati mai multe detalii despre activitatea mea profesionala accesand site-ul https://www.alexandrabandalawoffice.ro/.
fără prieteni în comunitate