In timp ce coboram treptele de la metrou incepu' sa se auda de departe o muzica de harpa. Sunetele erau molcome si, daca reuseai sa privesti cu ochii mintii prin aerul ala inchis din subteran, vedeai notele muzicale cum se zbenguie in voie. Cobor scarile rulante si zaresc harpa, statea chiar acolo, parca in asteptarea urmatorului metrou.

Articolul continuă mai jos

Metrourile curgeau, unul venea, altul se pregatea s-o ia degraba din loc. Doar oamenii ezitau sa mai plece, cu ochii pironiti la harpa. Nu vezi asta prea des si nicidecum la metrou.

Tiganusi cu plase de rafie atarnate, simpli trecatori, baieti cu par gelat pregatindu-se de o iesire in oras, domnisoare pudrate cu tocuri inalte, copii curiosi si parinti obositi, fiecare se oprea macar un minut sa se uite la harpa fermecata. Unii decideau ca e de stat, ascultat, admirat. Nu-i graba asa de mare. Altii se pierdeau pe scarile rulante in drum spre ceva mai important, insa intorceau privirea siderati spre locul de unde izvorau sunetele.

Am stat la metrou aproape 2 ore si parca nu-mi venea sa mai plec. Muzica depasea lumea materiala si oamenii din jur capatau subit alte proportii. Si cred ca mai mult decat muzica, ma fascina expresia de pe chipul oamenilor in timp ce coborau din metrou, iar urechile lor faceau cunostinta cu sunete noi. Se uitau curiosi in jur, cu niste ochi cautatori si intrigati. Constient sau nu, erau atrasi de spatiul acela dintre peroanele de metrou, unde se desfasura festinul muzical. In jurul harpei, oamenii stateau pe jos, pe scari, altii razemau stalpii de sustinere. Pe toti ii mana acelasi sentiment, de comuniune cu muzica. Si-am stat asa, pana cand harpa a tacut. Insa reveria nu s-a oprit aici. Era doar prima etapa din ce-avea sa vie.

La scurt timp, o soprana, un tenor si-un pianist au aparut in cadru. Erau tineri si foarte frumosi, iar cand incepeau sa cante, parca se transfigurau. Lumea aplauda frenetic, redusa la tacere. De mai multe ori am simtit cum lacrimi sarate isi fac loc intre gene si le-am lasat sa curga, caci totul era asa placut. Muzica te-nvaluia, iar oamenii incepeau, parca, sa emane caldura prin toti porii.

Si daca te desprindeai de muzica si te uitai o clipa-n jur, vedeai cum tot mai multi calatori se opresc din mersul grabit spre metrou. Uitau directia in care se indreptau si, brusc, un zambet le aparea in coltul gurii. Scoteau telefoanele mobile, faceau poze sau filmau. Unii dintre ei isi sunau persoanele dragi sa le spuna despre comoara muzicala de la metrou.

Cam asta s-a intamplat pret de o saptamana in 4 statii ale metroului bucurestean. Am avut parte de muzica clasica in fiecare seara. Eu m-am bucurat de ea doar sambata, in ultima zi, insa a fost o experienta atat de intensa caci am plecat de acolo plutind spre concertul lui Cohen …
_______________________________________

Mai multi tineri artisti au sustinut recitaluri de muzica clasica in statiile de metrou Piata Unirii, Universitate, Piata Victoriei si Eroilor din Capitala, in perioada 16 - 22 septembrie, intre orele 18.30 - 19.30, cu prilejul Zilelor Bucurestiului. Recitalurile au facut parte din proiectul "Muzica clasica la metrou" al Asociatiei "Arta nu musca".

Pe cele doua fete care stau in spatele Asociatiei Arta nu musca( Loredana Munteanu & Cristina Dobrescu) le cunosc si-mi sunt dragi. Pentru ca fac eforturi zi de zi sa aduca cultura in strada, sa incurajeze oamenii la un consum (i)responsabil de arta. Si iata ca in ultima vreme chiar le-a iesit :)


Context articol: