Șoferii care se confruntă cu imobilizarea vehiculului din cauza nerespectării reglementărilor privind transportul rutier au acum proceduri clare pentru a demonstra îndeplinirea condițiilor legale necesare reluării transportului sau deplasării, stabilite printr-un ordin publicat recent în Monitorul Oficial. De asemenea, a apărut o nouă procedură pentru reținerea plăcuțelor de înmatriculare.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a explicat care sunt pașii necesari pentru anularea unei cereri de portare a unui număr de telefon. Portarea numerelor permite utilizatorilor să își schimbe rețeaua de telefonie păstrând același număr, însă există situații în care aceștia aleg să renunțe la proces. Anularea poate fi realizată doar dacă sunt respectate anumite condiții stricte, iar procesul trebuie inițiat cu cel puțin 24 de ore înainte de portarea efectivă.
La nivelul Uniunii Europene (UE) se lucrează la o actualizare a normelor de drept penal privind abuzul sexual asupra copiilor și exploatarea sexuală a copiilor. Reglementările propuse extind definițiile infracțiunilor pentru a include forme de abuz facilitate de tehnologiile online, stabilesc pedepse mai severe și prevăd măsuri suplimentare pentru protecția victimelor și eficientizarea urmăririi penale.
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 9 - 15 decembrie 2024. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative.
Recente modificări legislative obligă obligă operatorii economici din zona de achiziții publice și pe concesionari să fie mai riguroși în respectarea legislației muncii și să acorde o atenție sporită negocierilor colective. Dacă și respectarea acestor noi prevederi va fi urmărită întocmai de autorități și nu se vor face compromisuri în sancționare, ar trebui să asistăm la o schimbare a paradigmei în ceea ce privește atribuirea contractelor, criteriul „prețului cel mai mic” fiind completat de cel al responsabilității sociale.
Mai multe schimbări la legislația ce reglementează drepturile persoanelor cu dizabilități au apărut în acest an, unele aplicându-se deja, în timp ce altele sunt programate să se aplice de anul viitor. Mai exact, anul acesta s-a stabilit că și familiile care au în îngrijire un minor sau adult cu handicap accentuat pot beneficia de scutire de la plata chiriei, că persoanelor cu dizabilități nu li se mai poate refuza transportul interurban gratuit, chiar dacă au bilete emise în alt județ, dar și scutirea acestora de la taxa de omologare a mașinilor adaptate nevoilor lor și permiterea accesului cu câini-ghid în orice loc public.
Fake news demontate de autorități
ANAF dezminte categoric informațiile vehiculate recent în spațiul public, potrivit cărora, ”începând cu 2025, ANAF va percepe 10% din banii aflați în conturile bancare ale contribuabililor”ANAF publică pe pagina proprie de Facebook un anunț prin care demontează o știre falsă ce e circulată astăzi pe rețelele sociale și în internet, cum că începând cu 2025, ANAF va percepe 10% din banii aflați în conturile bancare ale contribuabililor. În precizările sale, ANAF amintește faptul că nu se percep contribuții pentru sumele existente în conturile bancare, ci doar pentru dobânzile generate de aceste sume, dacă veniturile totale din investiții depășesc plafonul legal. Redăm, în continuare, materialul integral de la ANAF.
În ultima vreme, din ce în ce mai mulți români, atât din țară cât și din diaspora, au început să primească apeluri suspecte de la persoane care pretind că sunt reprezentanți ai departamentelor de resurse umane ale unor companii. Aceste apeluri, cunoscute sub denumirea de 'robo-call', utilizează un sistem automatizat pentru a transmite un mesaj pre-înregistrat, care promit locuri de muncă online cu salarii atractive. Câteva sfaturi de la Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC):
O măsură care vizează transportatorii a fost recent oficializată. Ea stabilește procedurile de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reținerea plăcuțelor de înmatriculare și certificatului de înmatriculare. Totodată, este formulată și modalitatea de demonstrare a îndeplinirii condițiilor legale pentru încetarea măsurii de imobilizare.
