Joaca poate lua multe forme. De la mersul pe bicicletă la jocuri de imaginație, există multe moduri în care copiii învață jucându-se. Joaca este, de fapt, prima școală a copilului, cea a descoperirilor, modul în care explorează, cercetează lumea și ajung treptat să o înțeleagă. Rolul nostru este să ne asigurăm că vor avea cât mai multe ocazii de a învăța prin joc. În acest articol vei descoperi ce jocuri îi dezvoltă celui mic creativitatea, făcându-l totodată responsabil și empatic.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Directiva (UE) 2023/970, care consolidează aplicarea principiului egalității de remunerare între bărbați și femei prin transparența salarială și mecanisme de asigurare a respectării legii, trebuie transpusă în statele membre ale UE până la 7 iunie 2026. Angajatorii români vor trebui să se pregătească în următorii doi ani pentru a respecta noile obligații, cum ar fi evaluarea nivelurilor de salarii acordate, stabilirea unor grile de salarizare obiective și documentarea procesului de remunerare. Este recomandată o abordare proactivă pentru a asigura conformitatea și a limita riscurile, inclusiv prin reconfigurarea procesului de recrutare și identificarea și remedierea diferențelor salariale în funcție de gen. De asemenea, este important ca angajatorii să-și reamintească regulile deja existente privind prevenirea și combaterea discriminării.
Impozit pe profit
IMCA: Firmele care au o marjă de profit sub 6-7% vor datora impozitul minim pe cifra de afaceriImpozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) de 1%, ce se va aplica din 2024 firmelor cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro, va viza, de principiu, companiile a căror marjă de profit este sub aproximativ 6-7%, sunt de părere specialiștii de la Țuca Zbârcea & Asociații Tax.
Atât femeile însărcinate, cât și persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la cinci ani vor avea în curând prioritate la casieriile magazinelor sau instituțiilor publice și la serviciile acestora, potrivit unei legi oficializate azi. În plus, magazinele și instituțiile publice vor trebui să amenajeze locuri de parcare destinate acestor persoane.
Proiect de OUG
Regulile pentru semnarea procesului-verbal de contravenție se modifică, iar procedura comunicării sau afișării acestuia se simplificăÎn anumite cazuri, procesul-verbal de constatare a unei contravenții nu va mai trebui semnat de un martor, în timp ce procedura de comunicare, cât și cea de afișare a unui astfel de document se vor simplifica, potrivit unui proiect de ordonanță aflat de puțină vreme în dezbatere publică.
Legea ce prevede modificarea regulilor pensiilor de serviciu, pentru ca acestea să nu mai poată depăși venitul din perioada de activitate, a fost publicată azi în Monitorul Oficial, după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a găsit, în august, că versiunea inițială are probleme de constituționalitate și a trecut din nou prin Parlament. În același timp, legea ce se va aplica din 2024 prevede și o impozitare majorată pentru pensiile de serviciu ce sunt stabilite fără a avea la bază principiul contributivității.
Ministrul român al muncii a prezentat omologului său italian situația recunoașterii drepturilor de pensie ale românilor care au lucrat sau lucrează în Italia și a arătat că procesul de recunoaștere se desfășoară foarte greoi, putând dura până la trei ani. În urma discuțiilor, ministrul italian a dispus măsuri pentru rezolvarea mai rapidă a situației, urmând ca cele aproximativ 5.000 de dosare întârziate să fie soluționate cu prioritate.
Proiect de OUG
Permisul auto se va reține și în cazul consumului de alcool ulterior producerii unui accident de circulaţie. Cei condamnați pentru asta vor putea da din nou examenCodul rutier urmează să se modifice în următoarea perioadă, potrivit unui proiect de OUG inițiat de Ministerul Afacerilor Interne, astfel încât permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia să se rețină și în cazul consumului de alcool sau de alte substanțe psihoactive după producerea unui accident rutier. În plus, proiectul va da posibilitatea celor condamnați definitiv pentru această faptă să dea un alt examen pentru obținerea permisului auto.
Statul oferă studenților defavorizați burse sociale lunare, în valoare de 900 de lei, pe baza unor criterii clar definite în legislația referitoare la învățământul superior. Pe lângă acestea, studenții pot primi și burse sociale ocazionale, pentru îmbrăcăminte, la nașterea unui copil ori la decesul unui membru al familiei.
Dacă angajatul ajunge să-și plătească singur formarea profesională periodică e, foarte probabil, pentru că angajatorul a neglijat chestiunea formării profesionale. Cu atât mai mult, ideea că salariatul ar fi condiționat în privința domeniului ales pentru formare nu poate fi acceptabilă aici. Deși aspectele privind formare profesională și concediul pentru formare sunt prezente în Codul muncii de peste 20 de ani, ele sunt fie ignorate și astăzi, fie sunt interpretate eronat, iar scopul lor a rămas o simplă înșiruire de cuvinte într-un act normativ, așa cum și buna-credință și consensualitate sunt, de cele mai multe ori, „de decor”.
