ACCES PREMIUM
Directiva privind transparența salarială
Principiul egalității de remunerare nu înseamnă că toți cei care fac aceeași muncă trebuie plătiți la fel. Ce diferențe, sunt, totuși, acceptabile
Chiar și după ce directiva europeană privind transparența salarială va fi transpusă, diferențe salariale vor putea exista între cei care ocupă același post. Salariul, primele și orice alte elemente ale remunerației vor putea să difere între salariați, atâta timp cât nu au la bază criterii de discriminare.
ACCES GRATUIT
Părinții liniștiți au copii liniștiți. 5 sfaturi pentru orice familie
Copii liniștiți? „O utopie! Un vis frumos! Când copilul e liniștit, sigur e ceva în neregulă cu el”, ar spune unii. Și au dreptate. Parțial. E natural ca un copil să fie vocal, să exploreze, să facă boacăne, să plângă, să ceară, să se revolte. Dar când temperamentul și moștenirea genetică favorizează comportamente „efervescente”, iar cel mic devine greu de gestionat, părinții ajung să se întrebe cu ce au greșit de au un copil veșnic agitat/ nemulțumit/ tensionat. Iar frustrarea lor crește când văd în jur, în alte familii, copii liniștiți, cooperanți și care se adaptează ușor la situații noi. Și se întreabă, pe bună dreptate, ce e de făcut.
ACCES GRATUIT
UPDATE: Codul rutier s-a modifică de vineri: Faza scurtă sau luminile de zi, obligatorii pe toate drumurile publice
Începând din 16 iunie, șoferii trebuie să respecte o obligație existentă deja, dar în mai multe situații, conform unei legi apărute în Monitorul Oficial. Concret, aceștia vor trebui să folosească faza scurtă pe toate drumurile publice, respectiv și pe cele naționale sau județene, nu doar pe autostrăzi, drumuri expres sau europene, așa cum stabilea Codul rutier până acum.
ACCES PREMIUM
Răspunderea disciplinară în cazul angajaților delegați
Chiar dacă nu se află în mod efectiv la locul de muncă, adică în spațiul unde își desfășoară în mod normal activitatea, lucrătorul poate fi tras la răspundere pentru o faptă în legătură cu munca și prin care a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual sau colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
ACCES PREMIUM
Analiză: Domeniul TVA-ului, în prim-plan în lunile recente: Modificări legislative, chestiuni practice pentru controale și planuri de digitalizare
Ne apropiem cu pași repezi de mijlocul anului 2023 și deja putem spune că s-au strâns o multitudine de informații noi pe tema TVA-ului. Avem mai multe schimbări legislative oficiale și acestea nu vor fi singurele de care am putea auzi până la finalul anului. În același timp, specialiștii ne-au informat despre tot felul de chestiuni de avut în vedere la controalele fiscale, iar autoritățile au adus în discuție câteva dintre planurile de digitalizare ce vizează, într-un fel sau altul, domeniul TVA-ului. Iată imaginea de ansamblu pe care ne-am format-o după evenimentele lunilor recente.
ACCES GRATUIT
Propunere: Cota redusă de 9% la TVA să se aplice și pentru băuturile pe bază de soia sau cele cu destinație nutrițională specială
Modificarea Codului fiscal este propusă din nou, printr-un proiect legislativ aflat de puțină vreme în dezbaterea senatorilor, astfel încât lista produselor pentru care se aplică o cotă redusă a taxei pe valoarea adăugată (TVA) să se extindă. Mai exact, pentru băuturile pe bază de plante, de pildă, cele pe bază de soia, să se aplice, de anul viitor, o cotă de TVA de 9%. Măsura ar veni în sprijinul celor ce au diverse alergii sau intoleranțe alimentare.
ACCES GRATUIT
CJUE: În cazul anulării unui contract de credit ipotecar cu clauze abuzive, consumatorii au dreptul să ceară băncii o compensație mai mare decât ratele lunare plătite
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis, joi, într-o cauză ce vizează clauzele abuzive, că în contextul anulării în totalitate a unui contract de împrumut ipotecar pentru motivul că acesta nu poate continua să existe după eliminarea clauzelor abuzive, consumatorul are dreptul să solicite instituției de credit o compensație care să depășească rambursarea ratelor lunare plătite și a costurilor suportate pentru executarea acestui contract, precum și plata dobânzilor de întârziere la rata legală de la data punerii în întârziere.
ACCES GRATUIT
CNAIR avertizează despre o aplicație neautorizată pentru plata rovinietei. Unde și cum poți plăti în siguranță taxa de drum
Așa cum a atenționat recent Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), o aplicație de mobil neautorizată pentru încasarea rovinietei funcționează, în prezent, în România. Astfel, cei ce aleg să plătească rovinieta prin aplicația Aircash vor trebui să suporte costuri suplimentare față de prețul real al unei roviniete.
ACCES PREMIUM
S-a încheiat și înregistrat CCM-ul la nivel de unitate. Ce trebuie să facă mai departe angajatorul?
Părțile au reușit să cadă la învoială, au decis asupra formei finale a contractului colectiv de muncă (CCM) și acesta a fost înregistrat așa cum prevede legea. Ce urmează, se întreabă un angajator? „Îl aduc la cunoștință angajaților, semnează că l-au citit, fac acte adiționale? Dar în privința noilor angajați?”
ACCES GRATUIT
Revista presei
După ce BCE a majorat dobânda de referinţă, Christine Lagarde spune că ar putea urma alte creșteri luna viitoare
Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.