În cazul în care o companie vrea să anuleze sau să împiedice o impunere suplimentară a inspectorilor fiscali, în contextul controalelor privind serviciile intragrup, specialiștii spun că există mai multe variante pe care aceasta le poate încerca.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Consilierii juridici vor putea în curând să predea competențe juridice elevilor din gimnaziu și liceu, potrivit unui act normativ care va completa Legea privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.
Astăzi avem marcate în calendar atât Ziua sindicalistului, cât și Ziua salariului minim, prilej cu care ne amintim de legătura extrem de strânsă între cele două elemente: organizarea colectivă a salariaților și valoarea minimă a contraprestației pe care fiecare lucrător trebuie să o primească după ce a prestat o activitate, în beneficiul și sub autoritatea unui angajator, contraprestație care, în mod normal, trebuie să reflecte rezultatul negocierii. Cu această ocazie ne amintim, totodată, că România este la coada clasamentului în materie de salariu minim în Uniunea Europeană (UE) și în materie de nivel de taxare a salariului minim. Cum nivelul de sindicalizare este scăzut în România, celor mai mulți angajați români neaplicându-li-se niciun contract colectiv de muncă, România va trebui să stabilească salariul minim în funcție de un reper pe care nici nu-l avem încă stabilit la nivel oficial.
Atunci când vine vorba de corectarea erorilor din situațiile financiare depuse de companii, legislația face distincție între două categorii de erori, fiecare având reguli proprii. Astfel, avem erorile contabile și alte tipuri de erori.
Regulament UE
UPDATE: Noul regulament UE privind drepturile călătorilor din transportul feroviar e, de azi, în vigoare, dar unele măsuri au fost amânate prin HGPrin oficializarea, în 2021, a unui regulament privind drepturile călătorilor din transportul feroviar, Parlamentul European (PE) a stabilit o serie de noi reguli care să ofere o protecție mai bună călătorilor ce se confruntă cu întârzieri, anulări sau discriminări. Mai exact, cetățenii Uniunii Europene (UE), deci și românii, pot alege, în cazul unor întârzieri mari ale trenurilor, rambursarea banilor plătiți pe bilet, continuarea călătoriei sau redirecționarea gratuită și în condiții comparabile. Noile reguli se aplică atât călătoriilor naționale, cât și celor internaționale din spațiul UE. Regulamentul european se aplică direct, de azi, și în țara noastră, fără să fie necesară transpunerea lui prin lege sau ordonanță. Totuși, termenul de aplicare din regulament, respectiv 2023, e unul teoretic, deoarece autoritățile de la noi au amânat deja, printr-o hotărâre apărută marți, o parte dintre măsurile conținute de actul normativ european.
Fiindcă și 2022 a fost un an secetos, autoritățile au stabilit, printr-o ordonanță oficializată marți, o schemă de ajutor de stat care să vină în ajutorul fermierilor afectați de această situație. Ajutorul financiar în valoare de până la 335 de lei pe hectar se acordă fermierilor pentru culturile afectate de secetă în proporție de cel puțin 30%, sumele urmând a se plăti până la sfârșitul anului.
România a avut în ultimii ani o creștere economică de top, însă calitatea creșterii economice este plafonată de limitele competitivității regiunilor sale de dezvoltare – potrivit scorurilor obținute de acestea în Indexul actualizat al Competitivității Regionale (RCI) construit de Comisia Europeană (DG Regio).
Revista presei
Vânzatorii unei case din Cluj-Napoca, obligați de instanță să restituie peste 18.500 de lei cumpărătorului pentru "vicii ascunse"Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităţilor care au cel puţin 10 angajaţi/lucrători, precum şi la nivel de sector de negociere colectivă, stabilește Legea nr. 367/2022 privind dialogul social. Chiar dacă angajatorul nu se poate trezi că a devenit, peste noapte, obligat să aplice un contract colectiv de muncă (CCM) la negocierea căruia nu a participat într-un fel sau altul, existența unui CCM sectorial nu ar trebui neglijată în mod absolut de către angajator. De curând, odată cu alte modificări la Legea dialogului social, s-a stabilit că în toate CCM-urile încheiate la nivel de sector sau național trebuie să se introducă clauze specifice aplicabile fiecărei categorii de IMM-uri.
Companiile care contractează servicii intragrup trebuie să acorde o importanță ridicată redactării contractelor în sine, pentru a evita potențialele probleme în urma controalelor fiscale, atrag atenția specialiștii. Practic, orice neclaritate contractuală poate fi speculată de inspectori pentru a face impuneri suplimentare, iar firmele trebuie să ajungă până în instanță pentru a obține anularea acestora.
