În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Companiile înființate în 2023, care n-au avut activitate în cursul exercițiului financiar, trebuie să depună o declarație specială, la unitățile Ministerului Finanțelor (MF), până pe 29 februarie 2024. Începând din acest an, amenda pentru nedepunerea declarației este majorată semnificativ.
Formularul S1 este un instrument esențial pentru cetățenii care locuiesc într-o țară a Uniunii Europene (UE), dar sunt asigurați în altă țară membră. Acest document facilitează accesul la asistența medicală, asigurând că indivizii și familiile lor beneficiază de îngrijiri medicale necesare în statul de rezidență, chiar dacă contribuțiile la asigurările sociale sunt plătite în alt stat membru. Procedura de obținere a certificatului S1 implică solicitarea acestuia de la instituția de asigurări sociale din țara de origine a asiguratului și înregistrarea la instituția de sănătate locală din țara de rezidență. Printre altele, lucrătorii detașați au nevoie și de eliberarea A1 pentru a putea cere formularul S1.
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 19 - 25 februarie 2024. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative.
Aproape 60% din elevii care au participat la simularea Evaluării Naționale 2024 nu au reușit să obțină nota 5 la Matematică, după cum arată centralizarea rezultatelor. Ponderea notelor sub 5 este cu aproape 50% mai mare decât cea de anul trecut, când ”numai” 40,8% din elevi nu au trecut de pragul notei 5. Doar 17% au luat note peste 7,00.
Tinerii care se angajează beneficiază de diverse tipuri de prime pentru a-i încuraja să intre pe piața muncii și pentru a-i sprijini în stabilirea în noile roluri profesionale. Prin intermediul Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, sunt oferite stimulente financiare, cum ar fi prima de activare pentru tinerii șomeri neindemnizați, prima de inserție pentru absolvenți și prime de mobilitate pentru cei care acceptă locuri de muncă la distanțe considerabile de domiciliu.
Conform Codului rutier, cuantumul amenzilor rutiere este determinat de valoarea numărului punctelor amendă primite. Ținând cont de faptul că acumularea unui număr de 15 astfel de puncte se soldează cu suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile este important să poți verifica dacă și câte puncte de penalizare rutieră ai acumulat.
În contextul schimbării cadrului legal primar al activității Registrului comerțului, Ministerul Justiției (MJ) a propus anul trecut noi tarife pentru informațiile și documentele eliberate, precum și pentru serviciile de asistență prestate, prin intermediul a trei proiecte de ordine ce ar fi trebuit să se aplice de la 1 ianuarie 2024. Ordinele au apărut însă abia azi în Monitorul Oficial și se vor aplica abia din 20 martie.
Din 2024 se aplică impozitul minim global, ce vizează, în esență, multinaționalele și grupurile naționale mari. În acest context, specialiștii recomandă începerea pregătirilor încă de pe acum, deoarece vorbim de o legislație foarte complexă și greu de aplicat în practică.
Din martie 2023, cei interesați de obținerea unui pașaport au la dispoziție o nouă platformă prin care se pot programa online pentru depunerea cererilor de pașapoarte. Programările se pot face, prin noua platformă, chiar și în aceeași zi. După cum a transmis luni Ministerul Afacerilor Interne (MAI), în perioada scursă de la lansarea platformei și până de curând, adică în mai puțin de un an, și-au făcut programare online pentru obținerea pașaportului peste un milion de persoane.
