ACCES GRATUIT
Advertorial
Care sunt pașii necesari pentru a încărca facturile în sistemul RO e-Factura?
Transmiterea facturilor emise de operatorii economici stabiliți în România către acest sistem de facturare electronică devenit obligatoriu prin aprobarea Legii 296/2023, presupune mai multe etape de proces ce trebuiesc parcurse de către aceștia.
ACCES PREMIUM
UPDATE: Joi încep înscrierile în programele de Comerț și servicii, de Microindustrializare și de Accelerare a dezvoltării, ce vizează IMM-urile
Programul de Comerț și servicii, programul de Microindustrializare și programul de Accelerare a dezvoltării demarează în sfârșit, conform unui comunicat recent al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT). Concret, joi încep înscrierile pentru cele trei programe care au un mecanism de funcționare identic, dar care vizează activități economice diferite.
ACCES PREMIUM
e-Factura: S-au introdus noi operațiuni pentru care raportarea NU este necesară, printre care cele în care se emit facturi simplificate
Trei noi categorii de operațiuni B2B în cazul cărora raportarea facturilor în sistemul e-Factura nu este obligatorie au fost stabilite recent prin OUG. Printre acestea se numără operațiunile în care se emit facturi simplificate.
ACCES PREMIUM
Impozit micro: Depunerea la termen a bilanțurilor devine, din 2024, o condiție de aplicare a regimului
Începând din anul 2024, firmele care vor să aplice impozitul micro trebuie să îndeplinească o condiție suplimentară - aceea de a depune la termenul legal situațiile financiare anuale, acolo unde este cazul. Pentru a aplica regimul în 2024, condiția se consideră îndeplinită dacă bilanțurile restante pe anii anteriori anului 2023 se depun până la 31 martie 2024. Autoritățile spun că în acest fel vor să se asigure că au informații complete pentru derularea analizelor de risc.
ACCES GRATUIT
Eurostat - ce-și doresc angajatorii din UE. Competențe și abilități căutate de companii, din Germania până în România
Adaptabilitatea la schimbare este cea mai solicitată competență solicitată de angajatori în statele membre, inclusiv în România, conform anunțurilor online analizate de Eurostat.
ACCES GRATUIT
Bursa pe Bune
Săptămâna bursieră, pe scurt: Despre sfârșitul de an glorios al BVB, salvatorul Crăciunului și tensiunile din piața muncii
Avansul Bursei de Valori București pare de neoprit, în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă. Când toată lumea se pregătea pentru o perioadă lungă cu dobânzi ridicare, Jerome Powell, președintele Federal Reserve, a venit, săptămâna trecută, cu declarații surprinzătoare: nu e deloc exclus ca, de la anul, costul creditării să scadă. Angajații Nvidia, designerul de procesoare grafice a cărui valoare a explodat de pe urma avântul AI, s-au îmbogățit atât de mult de pe urma aprecierii acțiunilor, încât nu prea mai au chef să muncească. Iar salariații altor companii se zbat pentru supraviețuire. Despre aceste subiecte multe altele, în sinteza bursieră a săptămânii, oferită de partenerii noștri de la Investimental.
ACCES PREMIUM
UPDATE: Toate cheltuielile cu servicii intragrup o să devină nedeductibile, iar cei care le deduc în moduri „creative” o să fie amendați. Proiectul, adoptat la Senat
Toate cheltuielile cu servicii intragrup, ce sunt prestate de entități afiliate nerezidente în România, o să devină nedeductibile în cazul plătitorilor de impozit pe profit, conform unui proiect de lege adoptat luni la Senat. Mai precis, este vorba de serviciile de management, consultanță, asistență și nu numai. În prezent, cheltuielile cu serviciile intragrup reprezintă unul dintre principalele subiecte abordate în cadrul inspecțiilor fiscale.
ACCES PREMIUM
UPDATE: Oficial: Mai multe amenzi din Legea contabilității, majorate de Guvern
Deși renunțase inițial la intenția de a majora anumite amenzi contabile prin Legea reformei fiscale, Guvernul a introdus măsura printr-o ordonanță de urgență recent oficializată. Noile cuantumuri majorate se pot aplica deja în practică.
ACCES PREMIUM
Banii pentru cheltuielile de telemuncă nu mai sunt scutiți de taxe salariale, începând de anul viitor
Introdusă acum trei ani, prin Legea nr. 296/2020, scutirea de taxe salariale pentru cei până la 400 de lei pentru acoperirea cheltuielilor cu telemunca dispare din Codul fiscal, de la 1 ianuarie 2024.
ACCES PREMIUM
Măsură oficială
UPDATE: TVA: Depunerea declarațiilor 392 și 393 rămâne suspendată încă trei ani și se va relua din 2027
Obligativitatea depunerii declarațiilor informative 392A, 392B și 393 continuă să fie suspendată și în perioada 2024-2026, conform unei OUG oficializate recent. Asta înseamnă că firmele mai scapă încă trei ani de depunerea celor trei declarații, reluarea depunerii urmând să fie în 2027.