Contribuabilii care au obligația de a ține un registru de casă mai pot avea în casierie, la final de zi, cel mult 50.000 lei, astfel că excesul trebuie depus în conturile bancare ale acestora în maximum două zile lucrătoare. În cazul marilor magazine, însă, plafonul este mult mai mare. Măsura a fost introdusă în toamnă, iar în ultimele zile ale anului trecut a fost ajustată pe repede-nainte.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Am intrat în noul an cu câteva obligații „moștenite” din 2023 sau mai devreme și ale căror consecințe le vom vedea abia pe parcursul anului. De pildă, care vor fi consecințele nemajorării salariilor minime mai vechi de 24 de luni? Sau cât de atenți vor fi inspectorii în verificarea ghidurilor și procedurilor anti-hărțuire? Pe de altă parte, 2024 ar trebui să fie anul în care să aflăm cum va arăta mecanismul de stabilire a salariului minim în România.
Regulile pentru întocmirea situațiilor financiare anuale au fost modificate pe finalul anului 2023 pentru a aduce în prim-plan anumite tipuri de cheltuieli ale societăților, printre care cele de management și consultanță. Noutățile trebuie aplicate începând cu bilanțurile pe 2023, care urmează să fie depuse în primăvara anului 2024, astfel că specialiștii atrag atenția asupra necesității unor analize retroactive amănunțite.
Codul rutier, modificat
Tractoarele agricole sau forestiere lente pot fi conduse de-acum și de șoferii cu categoria BTractoarele agricole sau forestiere cu o viteză maximă constructivă de până la 40 de km/h pot fi conduse de-acum și de șoferii care au categoria B, potrivit unui proiect de ordonanță ce se aplică deja. În plus, șoferii mașinilor mici pot conduce și ansambluri formate dintr-un tractor din categoria celor amintite și una sau două remorci.
Salariații care venituri salariale nu foarte mari și, eventual, persoane în întreținere pot beneficia de o deducere personală, potrivit legislației fiscale, în cuantum variabil, care să ducă la plata unor dări mai mici la stat și, într-un final, la un salariu net lunar puțin mai mare. Încă de anul trecut avem în legislația fiscală, totodată, un tip suplimentar de deducere, de care beneficiază angajații-părinți și tinerii până în 26 de ani.
Legislația privind inspecția tehnică periodică (ITP) este actualizată printr-o ordonanță oficializată recent de Guvern. Mai precis, și autoturismele închiriate fără șofer trebuie să facă ITP-ul din șase în șase luni, începând din 17 februarie 2024. Obligația se aplica anterior numai pentru mașinile închiriate cu șofer.
După ce obligativitatea folosirii e-Factura a fost extinsă la 1 ianuarie 2024 pentru a acoperi toate operațiunile din relația B2B, contribuabilii au semnalat mai multe probleme cu sistemul (dintre care unele au fost reamintite, de fapt), iar autoritățile fiscale au început să le rezolve treptat.
Sistemul e-Sigiliu a fost introdus în legislație pe finalul anului trecut, însă fără a exista un orizont concret pentru operaționalizarea sa. Conform unui reprezentant al Autorității Vamale Române (AVR), sistemul va deveni funcțional abia în a doua parte a anului 2024, pentru că este necesară o achiziție publică importantă în acest sens.
Noul ordin pentru completarea Clasificării Ocupațiilor din România (COR), apărut joi în Monitorul Oficial, aduce investigatorul pentru siguranța aviației civile în rândul celorlalte ocupații existente la acest moment în clasificare.
Realități de pe piața muncii
Podcast: Banii pentru telemuncă: cum procedăm acum, fără facilitățile fiscaleIntroduse în pandemie, facilitățile fiscale pentru cei până la 400 de lei pentru acoperirea cheltuielilor cu telemunca nu mai există de la 1 ianuarie. Dar asta nu înseamnă că nu le mai luăm în calcul și că toți telesalariații rămân fără respectivele sume. Mai sunt obligați angajatorii să suporte vreo cheltuială? În episodul 6 ne propunem să răspundem la câteva întrebări importante pe acest subiect.
