Pe lângă cei condamnați definitiv, care acum au acest drept, și persoanele arestate preventiv în cursul judecății vor putea beneficia de vizite intime, potrivit unei legi apărute joi în Monitorul Oficial. De asemenea, noua lege stabilește și ce condiții trebuie să îndeplinească cei arestați preventiv pentru a putea beneficia de vizite intime.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Speță din controalele fiscale
O persoană ce obținea venituri independente a fost obligată de ANAF să achite retroactiv, pentru mai mulți ani, impozit, CAS, CASS și TVAPrintre cazurile interesante prezentate într-un raport recent al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) se numără și cel al unei persoane fizice care obținea venituri independente, dar care nu le-a declarat și n-a plătit taxele aferente timp de mai mulți ani.
După primele șase luni din 2023, pentru domeniul activităților independente au apărut câteva noutăți ce țin de sfera fiscal-financiară. Iată care sunt acestea și ce vizează concret:
Codul penal urmează să se modifice din 9 iulie, potrivit unei legi apărute joi, astfel încât consumul de alcool sau de substanțe psihoactive ulterior producerii unui accident rutier din care au rezultat victime să poată fi pedepsit cu închisoare pe o perioadă de până la cinci ani.
În ce măsură ordonanța privind limitarea adaosurilor comerciale la unele produse agro-alimentare va avea efectul închipuit de Executiv rămâne de văzut - mai sunt câteva săptămâni până când aceasta începe să producă efecte. Ce este cert însă deja e că ordonanța îi va obliga pe operatorii economici vizați, destui la număr, să se mai acopere cu niște hârtii.
Companiile care sponsorizează anumite cluburi sportive vor putea să scadă aceste cheltuieli, în anumite limite, din impozitul pe profit sau din impozitul micro, conform unui proiect de lege ajuns recent la Senat pentru dezbatere și aprobare.
Din 9 iulie 2023, în cazul în care constată, în cel mult 30 de zile de la livrarea unui produs, că acesta nu e bun, consumatorul poate beneficia direct de înlocuirea produsului, potrivit unei legi publicate joi în Monitorul Oficial. În prezent, consumatorii pot alege între repararea sau înlocuirea produsului.
Operaționalizarea verificării documentare și introducerea notificării de conformare au dus treptat la o schimbare a politicii pe care o aplică Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în cadrul controalelor la contribuabili.
De cinci ani aproape, legea impune ca internshipurile să se facă organizat, în conformitate cu o lege specială. Asta înseamnă că fiecare angajator care vrea să lucreze cu interni își asumă că trebuie să le facă contracte, să le înregistreze în registrul special și să-i plătească pe interni cel puțin cu minimul prevăzut de lege.
Unul dintre riscurile principale la adresa stabilității financiare îl reprezintă deficitul bugetar, identificat ca atare în raportul prezentat joi de BNR.
