ACCES GRATUIT
Bursa pe Bune
Săptămâna bursieră, pe scurt: despre dinamica Bento, prima săptămână de război și megatranzacția Exxon-Pioneer
Din ediția de astăzi aflăm despre compania Bento, prezentă pe piața secundară AeRO din martie anul trecut, a înregistrat rezultate peste așteptări, cu acțiunile sale apreciindu-se cu 25% într-o săptămână. În ultima lună, acțiunile au crescut cu aproape 50%, iar avansul din ianuarie este de aproximativ 160%. Această evoluție se explică prin obținerea de rezultate bune și o strategie de marketing eficientă. Compania activează în dezvoltarea de soluții software și furnizarea de servicii IT și cloud, având clienți în domeniul energiei și utilităților.
ACCES PREMIUM
Realități de pe piața muncii
Uneori, practicile nelegale sunt atât de des folosite că angajații înșiși le consideră normale și preferabile legii
Pe ideea „accepți asta, că n-ai altă variantă”, o companie dă afară în ajunul sărbătorilor de iarnă o bună parte din angajații săi: prin e-mailuri, angajații sunt informați că pot semna acordurile de încetare în trei zile, urmând să primească trei salarii compensatorii. Dacă nu semnează, nu primesc nimic. Deloc surprinzător, toți semnează acordurile și rămân fără loc de muncă până la Crăciun. Sunt sectoare de activitate unde aceste practici, ocolitoare unor proceduri de durată și unor negocieri reale cu angajații, sunt considerate normale inclusiv de angajați.
ACCES PREMIUM
Impozit pe profit: Introducerea IMCA va genera un val de litigii în instanțe, spun specialiștii
În urma introducerii, din 2024, a impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de 1%, ce se va aplica plătitorilor de impozit pe profit cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro, specialiștii NNDKP se așteaptă la un val de litigii în instanțe.
ACCES PREMIUM
Pe ce criterii acordăm zile de concediu în plus anumitor angajați? Un specialist recomandă prudență în acordarea selectivă a acestui beneficiu
Concediul de odihnă suplimentar față de minimul anual legal este un beneficiu preferat de angajați. Aceste zile pot fi negociate individual sau pot fi rezultatul negocierilor colective. În contextul egalității de remunerare între bărbați și femei, se pune întrebarea dacă aceste zile suplimentare pot crea o diferență inechitabilă între angajați. Este important ca acordarea lor să se facă în mod obiectiv, având criterii clare și nu pe baza unor preferințe personale.
ACCES GRATUIT
MAI scoate la concurs 2.880 de locuri pentru agenți de poliție, jandarmi, pompieri sau polițiști de frontieră. Mâine încep înscrierile
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) scoate la concurs aproape 3.000 de locuri la școlile de poliție, jandarmerie, poliție de frontieră și pompieri. Înscrierile încep mâine, iar doritorii se pot înscrie exclusive online.
ACCES PREMIUM
O impunere de 12 milioane lei, anulată în instanță după ce ANAF a considerat nedeductibile cheltuieli pe care nici nu le verificase
În urma unei inspecții în care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) n-a clarificat corect și complet situația fiscală a firmei verificate, instanța a anulat o impunere suplimentară de 12 milioane lei, anunță specialiștii de la Băncilă, Diaconu și Asociații. Problema a fost că inspectorii au verificat doar selectiv documentația prezentată de contribuabil, considerând nedeductibile cheltuielile pe care nu le-au verificat.
ACCES GRATUIT
UPDATE: Proiect retras: Ascunderea veniturilor în cazul stabilirii pensiei de întreținere să fie considerată abandon de familie și pedepsită cu închisoarea
Părinții care, atunci când trebuie stabilită pensia de întreținere, nu declară sau ascund, cu rea-credință, veniturile obținute ar fi trebuit să poată fi acuzați de abandonarea familiei și să riște pedepse cu închisoarea, dar proiectul ce conținea aceste măsuri a fost retras luni de către inițiatori.
ACCES GRATUIT
UPDATE: Oficial: îngrijirile paliative sunt accesibile mai multor categorii de pacienți
În România, îngrijirile paliative sunt relativ noi, în prezent acestea fiind disponibile în principal pacienților oncologici. Un ordin de ministru, oficializat săptămâna aceasta, extinde accesul la aceste servicii pentru o gamă mai largă de pacienți, inclusiv pentru cei cu boli cronice progresive, indiferent de diagnostic.
ACCES PREMIUM
UPDATE: Noul proiect pentru simplificarea înființării firmelor de contabilitate, respins de Senat
Senatul a respins luni un proiect de lege cu mai multe modificări pentru simplificarea înființării firmelor de contabilitate. Asta în contextul în care măsurile sunt prinse deja într-un alt proiect aflat în așteptarea votului decisiv al deputaților, dar care conține și alte prevederi considerate controversate de către profesioniștii în domeniu.
ACCES GRATUIT
UPDATE: Schimbări oficiale la normele Legii privind rezerviștii voluntari: Principalele noutăți introduse vizează criteriile de recrutare a candidaților
Pentru a reflecta schimbările apărute în ultima perioadă la legislația privind statutul rezerviștilor voluntari, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a stabilit, printr-un ordin aplicabil de luni, modificarea normelor metodologice din domeniu. Noutățile vizează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească de-acum cei ce vor să devină rezerviști voluntari, dar și probele necesare pentru selecția candidaților.