Chiar dacă nu se află în mod efectiv la locul de muncă, adică în spațiul unde își desfășoară în mod normal activitatea, lucrătorul poate fi tras la răspundere pentru o faptă în legătură cu munca și prin care a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual sau colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Ne apropiem cu pași repezi de mijlocul anului 2023 și deja putem spune că s-au strâns o multitudine de informații noi pe tema TVA-ului. Avem mai multe schimbări legislative oficiale și acestea nu vor fi singurele de care am putea auzi până la finalul anului. În același timp, specialiștii ne-au informat despre tot felul de chestiuni de avut în vedere la controalele fiscale, iar autoritățile au adus în discuție câteva dintre planurile de digitalizare ce vizează, într-un fel sau altul, domeniul TVA-ului. Iată imaginea de ansamblu pe care ne-am format-o după evenimentele lunilor recente.
Modificarea Codului fiscal este propusă din nou, printr-un proiect legislativ aflat de puțină vreme în dezbaterea senatorilor, astfel încât lista produselor pentru care se aplică o cotă redusă a taxei pe valoarea adăugată (TVA) să se extindă. Mai exact, pentru băuturile pe bază de plante, de pildă, cele pe bază de soia, să se aplice, de anul viitor, o cotă de TVA de 9%. Măsura ar veni în sprijinul celor ce au diverse alergii sau intoleranțe alimentare.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis, joi, într-o cauză ce vizează clauzele abuzive, că în contextul anulării în totalitate a unui contract de împrumut ipotecar pentru motivul că acesta nu poate continua să existe după eliminarea clauzelor abuzive, consumatorul are dreptul să solicite instituției de credit o compensație care să depășească rambursarea ratelor lunare plătite și a costurilor suportate pentru executarea acestui contract, precum și plata dobânzilor de întârziere la rata legală de la data punerii în întârziere.
Așa cum a atenționat recent Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), o aplicație de mobil neautorizată pentru încasarea rovinietei funcționează, în prezent, în România. Astfel, cei ce aleg să plătească rovinieta prin aplicația Aircash vor trebui să suporte costuri suplimentare față de prețul real al unei roviniete.
Părțile au reușit să cadă la învoială, au decis asupra formei finale a contractului colectiv de muncă (CCM) și acesta a fost înregistrat așa cum prevede legea. Ce urmează, se întreabă un angajator? „Îl aduc la cunoștință angajaților, semnează că l-au citit, fac acte adiționale? Dar în privința noilor angajați?”
Revista presei
După ce BCE a majorat dobânda de referinţă, Christine Lagarde spune că ar putea urma alte creșteri luna viitoareAvocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Fonduri europene 2021 - 2027
MySMIS2021: Modulul de solicitare a fondurilor europene din noul sistem al autorităților a devenit funcționalDupă ce în mai 2023 a anunțat că sistemul informatic MySMIS2021 a devenit accesibil pentru antreprenorii care vor dori să ceară finanțări din fondurile europene pentru perioada de programare 2021 - 2027, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat joi că modulul sistemului pentru depunerea cererilor de finanțare a devenit, de asemenea, funcțional.
ABC-ul sediilor fixe și permanente
La ce ar trebui să se aștepte firmele în controalele pe tema sediilor fixe și permanente și recomandările specialiștilorPractica din controalele derulate de inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) arată că aceștia se concentrează în mod special pe situațiile în care pot stabili sedii fixe în România, însă asta nu înseamnă că situațiile în care pot stabili sedii permanente trebuie neglijate. În acest context, avem și câteva recomandări de la specialiști pentru pregătirea firmelor pentru campania națională de verificări anunțată de ANAF.
Dovada vechimii în muncă și în specialitate pentru perioadele până la 31 decembrie 2010 se face cu carnetele de muncă, atrag atenția inspectoratele de muncă de ceva vreme deja. Cei care nu au încă acasă carnetele de muncă ar trebui să facă demersuri pentru a le prelua, astfel încât să nu se lovească de surprize neplăcute în momentul când solicită pensia.
