Revista presei
România extremelor. Un bucureștean cheltuie peste 15.000 de euro pe an, în timp ce un vasluian trăiește la limităAvocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
În urma modificărilor operate de autorități în privința veniturilor independente, fiscaliștii avertizează că PFA-urile vor datora contribuția la sănătate (CASS) chiar și în situația în care obțin venituri sub pragul de șase salarii minime brute pe țară sau în situația în care sunt în pierdere.
Certificatul de handicap pentru afecțiuni ireversibile va putea fi emis cu valabilitate nelimitată, conform unor prevederi recente. Persoanele cu handicap beneficiază de diverse drepturi și facilități iar calificarea se face prin verificare și certificare la comisiile de specialitate. Primul pas în obținerea certificatului de persoana cu handicap este depunerea unui dosar bine întocmit la directiile județene de asistență socială.
Recenta metodologie privind hărțuirea morală și pe criteriul de sex la locul de muncă stabilește lista orientativă a comportamentelor considerate hărțuire la locul de muncă și oferă exemple de comportamente care nu reprezintă hărțuire. Textul subliniază că nu toate comportamentele neplăcute sau neprofesionale sunt considerate hărțuire și prezintă exemple precum feedback-ul constructiv, supravegherea activității angajaților, stabilirea obiectivelor de performanță și aplicarea de măsuri disciplinare rezonabile. Este important ca angajații să evalueze contextul și să distingă între interacțiunile obișnuite, ceea ce este legitim într-un raport de muncă (ce este, până la urmă, unul de subordonare) și hărțuire.
Majorarea salariului minim în cazul angajaților cu contractele suspendate nu se poate produce mai devreme de încetarea suspendării.
Din ianuarie 2024, companiile trebuie să folosească sistemul e-Factura pentru toate operațiunile din relația B2B, în paralel cu regulile tradiționale de facturare. Însă, din iulie 2024, e-Factura va deveni unicul canal de transmitere a facturilor de la emitent la destinatar, iar nefolosirea sistemului poate genera trei mari probleme, conform specialiștilor.
Începând cu veniturile lunii noiembrie, aplicarea unei noi reguli fiscale noi îi lasă pe unii dintre cei ce lucrează în domeniul IT fără contribuție la Pilonul II de pensii - cu excepția situației în care își exprimă scris opțiunea de a contribui în continuare. În practică apăruseră mai multe întrebări legate de cum și cui i se aplică procentul redus de CAS (contribuție de asigurări sociale), dar un recent ghid al Fiscului ar trebui să lămurească definitiv chestiunea.
Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
După ce Guvernul a bătut în cuie calendarul pentru trecerea la folosirea sistemului e-Factura pentru toate tranzacțiile din relația B2B, companiile trebuie să înceapă cât mai repede implementarea internă a facturării electronice. În acest sens, specialiștii spun că sunt patru mari faze ce trebuie bifate în procesul de implementare.
Anul 2023 înseamnă menținerea setului de facilități fiscale acordat acum ceva ani pentru domeniul construcțiilor, dar în contextul unor salarii minime mult mai mari - 4.000 de lei, de la 1 ianuarie, iar, de la 1 noiembrie, minimul brut ce trebuie garantat în acest sector e chiar mai mare de atât - 4.582 de lei. La fel ca în cazul sectorului agro-alimentar, aplicarea facilităților fiscale se face diferit în funcție de modificările aduse legislației pe acest domeniu: până la 31 octombrie și dincolo de acest termen.