Consumatorii europeni vor putea contracta credite de la orice banca dintr-un stat membru al Uniunii Europene, in conditiile cele mai avantajoase pentru nevoile acestora.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Un studiu al ONG-ului European Citizen Action Service (ECAS) sfatuieste tarile membre UE sa deschida piata muncii pentru bulgari si romani.
Norma privind atestarea profesionala a conducatorilor auto care efectueaza transport de persoane in regim de taxi sau transport in regim de inchiriere si agrearea autovehiculelor care efectueaza transport in regim de taxi, a fost aprobata prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 3/2008, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 34 din 16.01.2008.
Lucrarea reuneste legislatia, doctrina si jurisprudenta legata de executarea silita, cu scopul de a dovedi ca executarea silita inseamna solutionarea definitiva a litigiilor.
Hotararea Guvernului nr. 11/2008 privind indexarea nivelului lunar al venitului minim garantat si al alocatiei pentru copiii nou-nascuti, prevazute de Legea nr. 461/2001 privind venitul minim garantat, a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 27 din 14.01.2008
Termenul limita de predare a carnetelor de munca de catre persoanele fizice si juridice a fost prelungit pana la 30 noiembrie 2008, printr-o Hotarare aprobata in sedinta de miercuri a Guvernului.
Proprietarii autovehiculelor inmatriculate sunt obligati sa le radieze in cazul dezmembrarii, casarii, furtului sau in situatia trecerii autovehicului in proprietatea altei persoane.
Selectie Avocatnet.ro a actelor normative nou aparute in data de 17 ianuarie 2008.
REGULAMENTUL (CE) NR. 1371/2007 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN SI AL CONSILIULUI din 23 octombrie 2007 privind drepturile si obligatiile calatorilor din transportul feroviar
1 ianurie 2008 aduce modificari in ceea ce priveste deducerile cu cheltuielile profesionale realizate de angajatori, modificari ale contributiilor de asigurari sociale platite atat de angajator cat si de angajati, modificari ale contributiei angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, in caz de insolvabilitate a angajatorului, dar si cresteri ale punctului de pensie.
