În condițiile în care doar câteva zile ne despart de sărbătorile pascale ortodoxe, mai multe autorități au anunțat că anumite drepturi se vor plăti mai devreme decât de obicei. Astfel, până la sfârșitul săptămânii vor fi plătite pensiile, indemnizațiile de șomaj și ajutorul de 250 de lei pentru alimente și mese calde.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Noi tipuri de datorii fiscale pot fi incluse de-acum în eșalonarea clasică și în eșalonarea simplificată, conform unei ordonanțe oficializate recent. Totodată, însă, anumite datorii fiscale au fost excluse în mod expres din cele două mecanisme, pentru a accelera încasările la bugetul de stat.
Ordonanța prin care lucrătorii din sectorul cultural se vor putea înregistra, în anumite condiții, pentru a dobândi statut de lucrător cultural profesionist a fost publicată deja în Monitorul Oficial, urmând să ajungă în curând în Parlament. Aplicarea sa integrală depinde însă de mai multe seturi de norme care trebuie adoptate până în august. Noul statut le va putea oferi celor din sectorul cultural numeroase drepturi similare angajaților, precum acela al recunoașterii vechimii în muncă, dreptul la negocieri colective ori concedii medicale, dar și un statut fiscal corespunzător.
După cum s-a stabilit acum câteva zile, prețurile polițelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) vor fi plafonate între 11 aprilie și 11 octombrie 2023. Astfel, tarifele de primă plafonate se vor putea aplica doar contractelor încheiate în această perioadă.
Alături de cadrele militare, soldaţii şi gradaţii profesionişti, funcţionarii publici şi personalul civil contractual, și elevii ori studenții militari ce au dreptul la la hrană vor putea primi, atunci când nu pot primi alimente, valoarea în bani a normei de hrană, după cum apare într-o lege ce va intra în vigoare peste câteva zile.
Prefecții vor putea decide deschiderea, într-un județ, a cel mult două puncte de lucru ale serviciului public pentru permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor în localități diferite de cea în care acesta își are sediul, adică municipiul de reședință, potrivit unei hotărâri ce se aplică deja.
Modelul notificării de conformare și regulile procedurale pentru transmiterea acestui document către persoanele fizice care ar putea fi supuse verificării situației fiscale personale au fost oficializate vineri. Ordinul dat de Fisc în acest sens este actul de care mai era nevoie pentru a implementa efectiv notificarea de conformare, ce a fost introdusă prin ordonanță acum câteva luni.
O nouă versiune a aplicației Revisal este pusă la dispoziția angajatorilor începând de luni, conform site-ului Inspecției Muncii, la peste doi ani de la lansarea versiunii anterioare. Totodată, autoritățile au detaliat principalele noutăți pe care le pot descoperi angajatorii în versiunea recent lansată.
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 3 - 9 aprilie 2023. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative.
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente.
