Am primit o ordonanță de scoatere de sub urmărire penală de la procuratură. Eram cercetat pt neachitarea la termen a unor obligații la bugetul asigurărilor sociale. Pe lângă faptul că datele invocate sunt eronate (ordonanța face referire la perioade în care firma nu mai funcționa), valoarea creanțelor la data de 01.08.2013 erau plătite, iar prin acea hârtie spune de plățile efectuate doar până în aug 2012, dar este emisă pe 15 ian 2014, ordonanța la punctul 2 dispune aplicarea unei amenzi în valoare de 500 lei și plata 50 lei cheltuieli.
Nelămuririle mele sunt:
1. Am găsit hârtia în cutia poștală, deci procuratura nu are dovada înștiințării mele (oare nu este nevoie de asta pe când la o contravenție acest lucru este obligatoriu). Nu trebuia ca cei de la procuratură să aibă dovadă că am fost înștiințat?
2 Ce fel de amendă este asta? Contravențională sau penală? Din câte știu amenzile penale sunt date doar de către un judecător.
3 Dacă ei au date doar până în aug 2012, de ce oare a durat atâta până m-au scos de sub urmărire?
4 Nu se face referire la nici un termen de contestație, ținând cont de faptul că eu nu am discutat niciodată cu nimeni de la procuratură în viața mea indiferent de motiv.
PS Cam ce am de făcut, mai ales că ordonanța se încheie cu fraza: Soluția se comunică numitului (eu) și Direcției de finanțe.
Autorizație nu au avut sigur, de altfel nu se autorizează astfel de activități într-o arie protejată.
Revin cu întrebarea: În caz că se întocmește proces verbal de contravenție în urma celor constatate la fața locului (poze cu urmele lăsate de ATV-uri) și recunoașterea făptuitorilor în urma vizionării videoclipului postat, acesta (videoclipul) poate constitui probă în instanță în cazul în care contravenția este contestată?
Recent am vazut pe un site de socializare un videoclip in care se poate vedea ce fac niste persoane din cadrul unei asociatii locale de off road printr-o arie protejata. Conform OUG 57/2007 art 53 alin (2) pct m) fapta constituie contaventie. Intrebarea mea este urmatoarea:
Se poate intocmi contraventie acestor persoane pe baza acelui videoclip? Daca da, inregistrarea poate fi luata ca proba?
Depinde unde lucrati. Daca lucrati la stat sa stiti ca ati fost in concediu in ultima parte a anului 2011, deci ar fi trebuit sa primiti si indemnizatia de concediu.
In privat lucrurile stau altfel, dar personal nu cred ca mai puteti beneficia de concediu.
LE Nu sunt jurist, dar cel putin asa se procedeaza la noi la institutie.
Buna ziua.
Am o preoblema as zice eu bizara. Am fost administratorul unei societati comerciale, care in prezent este in insolventa. In prezent am de plata, ca persoana fizica prin raspundere solidara, datoriile societatii. Cand am aflat despre cuantumul sumei de plata am avut surpriza sa aflu ca pe langa datoriile la buget se afla si suma de 9000 de lei, suma ce provine de la un p.v. de contraventie din anul 2009 emis de catre un angajat de acolo. Tin sa precizez ca nu am intrat in posesia acestui proces varbal. Am fost la ITM sa aflu ce este cu acel proces verbal de contraventie si am aflat ca am fost amendat pe motivul ca nu m-am prezentat la ei, la un control pe linie de ITM. I-am spus doamnei de acolo (nu-i mai retin numele, dar este angajatul care a intocmit procesul verbal) ca nu am luat la cunostinta de faptul ca trebuia sa ma prezint la control si nici de respectivul proces verbal. Cand mi-a aratat recipisele de la recomandate am avut surpriza ca la destinatar sa fie semnate, dar semnaturile nu erau ale mele si nici ale sotiei, iar acestea erau diferite (ma refer la cea de la instiintarea controlului si la cea de la contraventie).
Dupa parerea mea este o negliglijenta mare, ca sa nu pun un abuz, din partea factorului postal.
Mentionez faptul ca in perioada respectiva lucram la 80 km distanta de localitatea de domiciliu, facand naveta saptamanal, fapt ce pot dovedii cu acte, deci nu aveam cum sa semnez acele recipise.
Intrebarea este: mai pot face ceva in aceasta privinta?