avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 590 soluții astăzi
Forum Activitate cris4family

Activitate cris4family

Va multumesc, DlGoe, pentru bunavointa de a formula un raspuns.
Buna ziua!

De curand, mai precis pe 8 iulie a.c., am aflat, gratie unui miniextras de cont, faptul ca imi sunt retrase sume din contul bancar in care imi este virata exclusiv bursa de studii. Am luat legatura cu banca si aceasta a aratat cu degetul catre stat. Acest lucru se intampla pentru recuperarea cheltuielilor de scolarizare imputate la momentul demisiei mele dintr-un anumit minister.

In consecinta, in data de 11 iulie, am adresat organului de executare o contestatie la poprire, subliniind evidentul- bursa de studii nu poate fi urmarita pentru niciun fel de datorie, cu articolele de lege aferente, spre sustinere. M-am adresat acestora, cei care au emis actul administrativ fiscal, sperand ca putem rezolva aceasta problema, fara a merge in instanta, situatia de fapt si de drept fiind fara de interpretare.
Mi-au inregistrat contestatia, spunandu-mi sa astept raspunsul lor, pentru ca nu-mi pot da unul pe loc, justificandu-mi ca nu au avut de unde sa stie ca acei bani din cont reprezinta bursa de studii, intrucat la numarul mare de contribuabili cati au in responsabilitate, nu stau sa verifice la fiecare.

Ieri, 18 iulie, am primit raspunsul in care imi invoca art. 149 alin 12 lit a)-d), din Codul de procedura fiscala, aruncand practic mingea in terenul bancii si-mi amintesc termenul de 15 zile pentru a introduce contestatie impotriva actelor de executare, la instanta judecatoreasca competenta. Au mentionat, totodata, in finalul raspunsului: "aceasta adresa nu este act administrativ fiscal[...]si nu este opozabil tertilor".

Va rog sa-mi spuneti, dreptul meu de a indrepta situatia, adresandu-ma instantei, "a expirat"?Care este diferenta intre art 172-173 si art 207-209?
Daca organul de executare caruia m-am adresat nu era cel competent pentru solutionarea contestatiei, nu era normal sa nu-mi primeasca contestatia sau, cel putin, sa respecte prevederile art.207 alin 2 din Codul de procedura fiscala?
Taxa de timbru pentru a contesta in instanta aceasta poprire se calculeaza la suma datorata sau la sumele care mi-au fost poprite pana in prezent?Debitul este in jur de 17.000 lei.

Exista vreo sansa sa le deschid ochii, sa-i determin sa respecte legea?

Va multumesc foarte mult!
Apreciez extrem de mult opiniile dumneavoastra si va multumesc pentru acestea.Pana la urma, insa, ar trebui sa existe si putina echitate, nu?Ghinionul celor doi este ca valoarea imobilului a scazut dramatic pe piata si acum aceasta garantie nu mai este "indestulatoare"#-o...deci, banca a primit 25% din imobil in avans, a incasat si ratele timp de trei ani, acum primeste inapoi si 100% din apartament(desi ei au oferit credit pentru 75% din acesta) si tot sunt "neindestulati"...
Si daca cei doi ar fi intrat in imposibilitate de plata in perioada in care pretul imobilelor a explodat si apartamentul girat ajunsese la valoarea de 120.000 Euro(el fiind evaluat, la vremea contractarii creditului, la 75.000 Euro), banca s-ar fi "indestulat", nu?Pai cred si eu...le luau casa si nu se mai uitau in urma, ce daca ei oferisera prin credit pentru imobilul respectiv suma de 55.000 euro, iar imobilul valora 120.000 Euro?
Mi se pare bataie de joc si tot am speranta ca cineva ar trebui sa-i puna sau ii va pune la punct cumva!Poate dau dovada de naivitate...poate ca da, poate ca nu, nu vreau sa generalizez dar la noi in tara te poti astepta la orice!

Multumesc inca o data!

Cristina
Va multumesc pentru ajutorul oferit, sper ca, pana la urma, cei doi sa gaseasca o solutie de compromis!
Buna ziua,

indraznesc sa va cer ajutorul intr-o problema, care, cred eu, deja a devenit un subiect la ordinea zilei.
Am doi prieteni(sot si sotie) care au cumparat, cred ca acum vreo doi ani, un imobil cu 3 camere, printr-un credit imobiliar cu ipoteca, in franci elvetieni.La inceput rata lunara a fost in jurul sumei de 12-13 milioane lei, ajungand la ora actuala la fabuloasa suma de 24-25 milioane lei.Totodata, si valoarea totala a creditului contractat a crescut de la luna la luna.
Avand deja mari probleme in a achita ratele(in urma platii ratei lunare, acestia mai ramaneau doar cu 3 milioane lei, de trait o luna intreaga), cei doi au mers la banca si au obtinut, pentru un an, o reducere a ratei cu 3 milioane(banca a fost de acord ca, timp de un an, sa nu mai incaseze nu stiu ce comision, urmand, bineinteles, ca dupa acel an de gratie sa fie reintrodus comisionul respectiv in rata, plus valoarea aferenta comisionului neplatit timp de un an).
De parca nu ar fi fost suficient, din luna august salariul lui va scadea cu 25%-fiind bugetar-intrand in incapacitatea de plata atat timp cat venitul total al celor doi va fi undeva in jurul sumei de 22 milioane de lei iar sotia este si insarcinata in doua luni.
Acum, va intreb, cu tot respectul, cum ii putem ajuta pe acesti oameni?Daca nu-si platesc ratele, li se vor face popriri pe salariu insa cat timp va dura acest lucru pana sa-i dea afara in din casa?
Iar daca ii vor da afara din casa si banca isi va lua practic garantia, normal nu ar fi sa se incheie litigiul?Ei au platit la momentul contractarii creditului un avans de 20.000Euro si restul, pana la 70.000 euro(cat costa imobilul), a fost oferit de banca, in franci elvetieni.Astfel ca ei s-au indatorat la banca pentru 50.000 Euro(in franci elvetieni) dar in prezent sunt datori acesteia cu 75.000 Euro(in franci elvetieni), asta "multumita" francului care crescut extrem de mult de-a lungul vremii.
Este moral sau legal ca banca sa le ia si casa, sa o vanda la licitatie pe un pret de nimic si mai apoi sa le faca din nou poprire pe salariu pentru suma ce a mai ramas nevalorificata din vanzarea imobilului ipotecat?Am vazut ca la licitatie un apartament cu 3 camere se vinde la, cel mult, 30.000 euro, asta inseamna ca cei doi vor ramane datori bancii cu inca 45.000 euro?

Ma gandesc ca doi tineri cu un copil pe drum vor ramane si fara casa si cu datorii la banca?Si cu "protectia familiei prin Constitutie" unde ramane?Chiar nu poate fi facut nimic?Daca li se ia casa, banca isi recupereaza banii creditati(20.000 avansul+casa scoasa la licitatie+ratele ce-au fost platite pana in prezent-la zi si fara intarzieri), nu ar fi normal ca litigiul sa fie incheiat?

Sper ca acest subiect sa va trezeasca interesul si sa reusim sa le aducem putina liniste celor doi gasind o solutie.
Va multumesc foarte mult!
Cu respect,

Cristina

P.S.- Imi cer scuze daca a mai fost discutat un subiect cu o aceeasi tema!
Multumesc pentru raspunsuri, apreciez ajutorul!


Va doresc numai bine!
Cu stima,

Cristina
Desi stiu ca din punct de vedere legal eu sunt responsabila direct pentru aceasta situatie, am speranta ca, macar din punctul de vedere al moralitatii, pot fi gasite solutii!
In anul 2008, pentru a-i ajuta pe parintii sotului meu sa nu ramana pe drumuri, am facut un imprumut eu, in calitate de debitor, si sotul, in calitate de codebitor, de aproximativ 16.000 euro, socrii asumandu-si, verbal, obligatia de a plati ratele.Am mers pe aceasta formula, eu debitor-el codebitor, intrucat desi sotul meu avea salariul mai mare, avea si alte imprumuturi pe numele lui(imprumuturi despre care, la acel moment, nu stiam dar despre care am aflat ulterior).

Pe scurt, fostii socri si-au vandut casa pentru a-si acoperi imprumuturile la banci, pe care nu si le mai puteau plati si, din banii primiti in urma vanzarii au mai ramas cu o suma care nu le permitea sa-si cumpere, la acea vreme, decat, in cel mai fericit caz, o garsoniera. Intrucat pe langa socrii mai locuiau fostul cumnat si bunica fostului sot, o garsoniera nu le era suficienta, ca spatiu, si ne-au cerut ajutorul, rugandu-ne sa facem un imprumut.Astfel, pentru a-i ajuta am facut imprumut si si-au cumparat o casa, undeva la tara.Din momentul contractarii creditului, plata ratelor a fost lasata in sarcina celor care au folosit banii, in speta a socrilor, fara a fi intarzieri la plata. Eu verificam frecvent daca socrii platesc ratele si la ultima verificare, prin septembrie-octombrie, acestea erau la zi.

In luna decembrie a anului trecut, eu si sotul(fiul celor pentru care am facut imprumutul) am divortat si astazi am fost contactata de catre cei de la banca pentru a fi somata datorita faptului ca, de 3 luni, nu au mai fost platite ratele.Totodata mi s-a adus la cunostinta ca figurez deja in Banca de Credite(nu stiu care este denumirea exacta) ca rau platnic.
In momentul in care am hotarat sa divortez, le-am cerut fostilor socrii sa acopere imprumutul pentru a ma degreva de aceasta obligatie.Mi-au spus ca vor face acest lucru in vara acestui an, 2010, pana atunci spunandu-mi ca-si vor plati ratele.
Le-am inteles situatia si am mers pe buna lor credinta, insa acum bunele mele intentii se intorc, culmea, impotriva mea si deja primele repercursiuni se vad(imposibilitatea luarii unui imprumut pentru 5 ani, daca nu ma insel)!

Ce pot face?Exista vreo solutie ca eu sa scap de aceasta obligatie ?Exista vreo cale pe care s-o pot urma, sa nu fiu nevoita sa raspund pentru niste bani pe care i-am vazut doar in momentul in care i-am primit si mai apoi i-am si dat socrilor?
Va multumesc pentru eventualul raspuns!Orice sugestie imi este de folos!

Cu stima,

Cristina
Discuție Actiune divort
Buna ziua,

am o prietena care locuieste de cativa ani in USA, primind de curand si cetatenie.In urma cu 4-5 ani s-a casatorit, in Romania, cu un cetatean american, insa la stabilirea lor in state situatia dintre ei a devenit foarte tensionata, finalizandu-se cu despartirea in fapt.
Avand in vedere faptul ca nu au copii si, legal, sunt casatoriti de mai mult de un an, procedura de divort ar trebui sa nu fie atat de complicata insa va intreb pe dumneavoastra:
-exista posibilitatea sa divorteze fara ca ea sa vina in tara(stim cu totii cat de costisitoare e aceasta deplasare)?
-trebuie sa vina in tara si "fostul" sot pentru divort?
Va multumesc in avans pentru raspunsuri si va rog, in cazul in care sunt mai multe informatii de cunoscut pe langa cele pe care le-am solicitat eu , sa le amintiti pentru ca eu, la randul meu, sa i le transmit celei care are nevoie de ele.
Va urez o saptamana reusita!