Comentarii literare - satire - parodii - pamflete - fabule

adriana_c a scris:

Atunci cand o femeie isi doreste cu adevarat un golan cu clasa, singura solutie este sa-l educe.

:weg:

eu cred ca doar se obisnuieste cu el asa cum l-a gasit.. si-i acceptata toate prostiile...ca sa nu-l piarda ( asta in conditiile in care-l doreste) :tooth:

Cum se îndrăgostesc femeile inteligente? Ca proastele!



Otilia Țigănaș

13 February 2015









Zice-se așa. Impecabil spus! Că femeile se împart în două categorii: 1. Femei care pot fi împărțite în două categorii și 2. Femei care NU pot fi împărțite în două categorii.

Majoritatea textelor despre femei- bărbați, (că ce altceva să mestecăm noi, paroxistic, decât despre femei- bărbați??), dezvoltă reguli și generalizări. Femeile NU… blabla. Unui bărbat nu-i place să… blabla. Normal că o elementară documentare e binevenită. Cam ce să eviți, ce să nu eviți, cum să-i aburești, cum să-i exciți, cum sunt ei, cum suntem noi, femeile, dar pe mine mereu m-au atras, le-am vânat ca un biolog care vânează insecte pentru microscop, am vânat avid povești despre aceia care îți rup gura, făcând exact invers. EXACT altceva decât zic „almanahele”. În primele decenii erotice și numa cât să-mi intru-n mână, mi-am vânat propriile mari iubiri, în care MUSAI el să facă fix invers decât zic cronicile. Nu conta că eu fac ca la carte și că mă încadrez într-o altă zicală delicioasă: „Cum se îndrăgostesc femeile inteligente? Ca proastele!” Nu conta nimic fiindcă, îndeobște, noi oamenii avem mai mult așteptări decât oferte.

Apoi au trecut ani peste mine. Am început să maschez cu vopsea blond-alună fire cărunte. Mascam, mascam, dar tot nedumerită! Acumulasem un onorant bagaj de „mari iubiri”, încă neconvinsă care-i baiul în toată această afacere. Sunt ele mai multe „mari iubiri”? Ți le faci tu? E pe principul „Cine zice, ăla e”? Deci treabă de autosugestie, un soi de decizie fiscală de autoimpunere? Dintre toate iubirile care ți se înfățișează în jocul parșiv al vieții, marea iubire e aceea pe care tu o decizi? Iar apoi îți convingi și părinții, șeful, și cele mai bune prietene că ai dreptate? Asta când nici măcar tu nu știi sigur dacă ai dreptate. Să mai caut? Ce să mai caut eu? De enigma marilor iubiri îmi arde mie, pe la spartul târgului, în loc să-mi văd de zacuscă și murături? Otilio, adună-ți mințile. Vine din afară? Te prinzi din prima că-i aia și apoi te potolești, sau vine dinlăuntru-ți, ca infarctul, doar cu un mic preaviz? Pot fi ele prevenite? Odată declanșate, se tratează? Uaaaau, ce complicat!

Atunci brusc, într-o noapte insomniacă, mi s-a devoalat eroarea acestor multe întrebări.

Robert Doisneau Paris 1950s

-Fată! Îmi zicea vocea interioară nocturn- salvatoare. Defalcă-le! Fă o diferență, desenează contururi corecte, fă o diferență între stări- senzații- sentimente- excitații sexuale-fantezii. Fă-ți TU ordine în așteptări și, abia după, lasă întâmplările vieții să ți se așeze în schemă.

Iubire ar trebui să fie somnul liniștit lângă bărbatul cu care ai copil. Sau, dacă nu, dacă acest somn deja l-ai ratat, cel puțin să dormi lângă acela care te-a ținut de mână când ai avut diaree, care se îngrijește să nu-ți fie foame, sete, frig și o face, răbdător, cu anii.

Excitație ar trebui să fie fiorul din coapse pe care l-ai simțit nerușinat (n-ai uitat, sper!), când te-a dus celălalt, cu mașina, de la Hășmaș pân la Arad la Sanepid, la volan era cu totul altul decât bărbatul cu care ai copil, dar ce bine miroase azi acesta din mașină! Probabil e și el, la rându-i, soțul cuiva. Majoritatea suntem soții cuiva.

Senzație ar trebui să fie râsul tău clocotitor, cu lacrimi, la lectura scrisorii @yahoo.com a celui de-al treilea, sau dorul adânc pe care ți-l induce al patrulea scriind tulburător FB despre mari iubiri, normal s-o și facă, doar meseria lui e scrisul!

Fantezie ar trebui să fie gândurile-ți la paharul de whisky mic băut cu folkistul grizonant, imediat după lansarea cărții tale, trei țigări trase împreună la aceeași masă joasă, semiîntuneric, el coadă lungă legată la spate, mamă ce voce poa’ să aibă nebunul ăsta! Și nimic din ce-mi spune aproape șoptit, privindu-mă cu ochi adânc de verzi, nu este despre tehnici în creșterea nepoților sau cotizarea la fondul de pensii.

Iată-le frumos defalcate. Frumos, ordonat și conștiicnios, ca un conspect pentru teza de mâine la școală.

Acasă, în bucătăria-ți bine utilată, îți pui o tocăniță gustoasă în farfurie, o stropești din belșug cu smântâna- ciubuc de la cabinet, bagi CD-ul acela zdrobitor în funcțiune:

-Dacă nici tu, TU!! nu le poți împărți corect pe toate astea, ce mai aștepți de la bieții tăi băieți? Hai, fă o baie fierbinte și redefinește marile iubiri. Ele sunt suma miilor de bucurii care îți fac EXTREM de bine. Câteodată devastator de bine. Iar jongleur printre gesturile aducătoare de mare bine, nu-i Dumnezeu. Ești doar tu. Asta dacă știi să iubești ca fata deșteaptă. Ca deșteaptaaa!!! Nu ca proasta, am zis!

Dacă știu eu iubi inteligent la cincizeci de ani, este subiectul unei alte povești CATCHY, fraieră aș fi să scuip totul din prima. M-aș contrazice pe mine însămi. Iar voi nu ați mai aștepta nimic de la mine. Și aș deveni o neiubită.

Pe Otilia o gasiți cu totul aici.
[ link extern ]

:tooth:

habar nu am cum sa ma pozitionez fata de expunerea unei astfel atitudini, reale de altfel...
sau ca Lasco..religios si anti-genetic si/sau ca ubik, ateu,evolutionist si "curcubeu":D

sau si un a si alta, respective ma rog dar profit din plin :rolleyes:

“Tuturor femeilor inzestrate, nefericirea in dragoste le-a fost o zestre divina.”


Written by Otrava, Posted in Otravuri

www.siluk.ro

Am citit de curand o carte care mi-a placut foarte mult. Se numeste “Cartea amagirilor” si o recomand tuturor. La fel cum recomand orice carte scrisa de Emil Cioran. Un roman fascinant prin tot ceea ce a facut. O sa redau niste pasaje din carte. Pasaje care mi-au placut foarte mult.

“Femeia n-a atins culmi decat in sfintenie. Oamenii adora sfintele. Intrebati pe oricine, in clipa lui de sinceritate absoluta, pe cine prefer, daca ar trebui sa aleaga intre o curva si o sfanta? De ce viata unei sfinte ne face impresia unei absolute pierderi, pe cand a unei femei pierdute nu? Sa fi priceput aceasta din urma lucruri pe care sfintenia nu le-a banuit? Ceea ce e sigur e ca nicio curva n-a scoborat cu sine o iluzie in mormant.”

www.siluk.ro

“Intre o femeie mediocra si un barbat mediocru, femeia este sufleteste superioara. Intre o femeie superioara si un barbat superior, barbatul este infinit mai nuantat, mai profund, mai diferentiat. Un barbat mediocru este intotdeauna neutru, lipsit de accent personal, de reactii specific, pe cand o femeie, oricat de inferioara ar fi ea, isi scoate din deficientele sexului reactii interesante, un joc fara semnificatie interioara, dar extreme de diferentiat exterior. Tuturor femeilor inzestrate, nefericirea in dragoste le-a fost o zestre divina. Dupa o astfel de transofrmare, ele au devenit incomensurabile celorlalte. O renuntare gratioasa si o pasiune ce s-ar nutria din focul imaginar al stelelor le scuteste de imprecatiile fatale pasarii. Toate aceste femei abandonate au folosit versul sau scrisoarea pentru a se concola in celelalte iubiri ale iubitilor lor. Mariana Alcoforado sau Julie de Lespinasse isi doreau moartea pentru ca prezenta lor sa nu fie o remuscare amantilor lor nestatornici. Astfel de generalitati patologice se nasc in sufletele in lichidare. Si in lichidarea este suflet care, facandu-si din pasiune un sestina, nu se poate implini in pasiune.Sufletele arzatoare ale acestor femei au fost predestinate deceptiei, fiindca putini sunt barbatii care ar putea ajunge la o febra atat de mistuitoare. Un barbat nu se epuizeaza in iubire, ceea ce e in esenta trece numai prin iubire. Esentialul depaseste undeva lumea sentimentelor si a pasiunilor. Numai femeile au o conceptie catastrofica a iubirii.”

www.siluk.ro

“Niciodata nu te voi trada de tot, desi te-am tradat si te voi trada la fiecare pas. Cand te-am urat nu te-am putut uita. Te-am blestemat, ca sa te suport, te-am refuzat, ca sa te schimbi, te-am chemat si n-ai venit, am urlat si nu mi-ai zambit, am fost trist si nu m-ai mangaiat. Am plans si nu mi-ai indulcit lacrimile. Desert ai fost rugamintilor mele. Ucis-am in gand intaia clipa a vietii si fulgerat-am inceputurile tale, seceta in fructe, uscaciune in flori si secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscator iti este sufletul meu pentru zambetul ce l-a vazut doar el si nimeni altul; recunoscator pentru acea intalnire, de nimeni aflata; acea intalnire nu se uita, ci cu credinta ascunsa in tine rasuna in tacere, inverzeste pustiuri, indulceste lacrimi si insenineaza singuratati. Iti jur ca niciodata nu vei cunoaste marea mea tradare. Jur pe tot ce poate fi mai sfant: pe zambetul tau, ca nu ma voi desparti niciodata de tine.”

www.siluk.ro

“Omul isi iubeste existent lui incurcata. Si, daca el da nastere la o dezbinare catastrofala intre amagiri si esente, el va suporta nu fara o oarecare voluptate deznodamantul. Daca omul ar iubi calmul, echilibrul si siguranta, ar fi gasit el o solutie ca sa se debaraseze de una din doua. Ar fi preferat desigur amagirile, fiindca sunt mai imbatatoare si mai trecatoare. Eternizarea conflictului tine insa de natura omului si de iubirea lui secreta pentru fatalitate.”

www.siluk.ro

“Iubirea este cu atat mai profunda, cu cat se indreapta spre fiinte mai nefericite. Dar nu nefericite fiindca n-au conditii prielnice de existenta, deoarece acestea nu ne trezesc decat mila, ci nefericite in samburele fiintei lor. De ce sa iubim un om singur pe drumul vietii? Are el nevoie de iubirea noastra? Cu cat sunt mai multi oameni multumiti cu conditia lor pe pamant, cu atat iubirea din mine se scoboara la un nivel mai inferior. Ma atrage nefericirea altora ca un exercitiu al iubirii mele. Setea maladiva de nefericire, cautarea tristetilor altora dezvolta in mine o iubire egala cu tristetile, bolile si nefericirile altora. Si cand iubirea mea reduce din intensitatea acestor blesteme, este ca si cum as lupta impotriva tristetilor, bolilor si nefericirilor mele, o lupta care, micsorandu-se la altii, creste la mine, pentru ca variindu-le intensitatea sa le pot suporta mai bine. Toate tristetile, bolile si nefericirile altora le-am absorbit in mine in masura in care le-am redus la altii. Nu ma pot apara de ele decat sporindu-le. Sunt fiinte care, in ordinea aceasta, rezista infinit. Si atunci este o crima sa nu practici iubirea, ca un mijloc de a reduce nefericirea altora. Numai in iubirea pentru cei nefericiti, pentru cei care nu pot fi fericiti, sacrificiul incoroneaza iubirea. Nu exista adancime in iubire fara sacrificiu, fiindca in genere nu exista adancime fara o mare renuntare. Si ce altceva este sacrificiul, daca nu o mare renuntare dintr-o mare iubire? Viata pare a castiga un sens numai in sacrificiu. Dar nu este o ironie amara faptul ca in sacrificiu ne pierdem viata?”

www.siluk.ro“Muzica ma face contemporan inimii. […] Uneori, senzatia cea mai mica si mai indivizibila ne apropie de absolut, ca o revelatie. O atingere delicate a pielii ne umple de un fior mistic, amintirea unei senzatii, de neliniste nepamanteana. Culorile capata stralucire transcendenta, iar sunetele accent apocaliptic. ”

“Cartea amagirilor” o gasiti aici.

Fotografiile sunt facute de Silviu pe care il gasiti aici.

Mai multe poze gasiti pe Siluk Photography.

[ link extern ] /

:weg: