avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 427 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... ABUZURI ALE UNUI JUDECÃTOR
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

ABUZURI ALE UNUI JUDECÃTOR

Obiectul dosarului nr. A îl reprezintă plângerea in fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (Art. 278^1 C.p.p.).

ÎN FAPT, mă aflu în prezent în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, privind regimul juridic al unor imobile preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, obiect al dosarului nr. A, aflat pe rolul Judecătoriei P, vizând acuzațiile de fals intelectual, abuz în serviciu și abuz contra intereselor persoanei, în contradictoriu cu pârâtul R, domiciliat comuna X.
Primul termen în această cauză a fost pe data de 23.11.2010, dată la care nu s-a efectuat nici o procedură în cauza respectivă, cauza fiind amânată.
Pe baza solicitării avocatului intimatului privind amânarea, în vederea pregătirii apărării, dna președinte xxx a fixat următorul termen la data de 18.01.2011, după 56 de zile, cu toate că la art. 278, ind.1 Cpp se precizează:
„Judecatorul este obligat sa rezolve plangerea in termen de cel mult 30 de zile de la primire.”.
Cu surprindere am constatat faptul procurorul care urma să participe la ședința de judecată este dna procuror yyy, procuror care, în perioada în care dosarul s-a aflat la Parchetul de pe lîngă Judecătoria P, a emis mai multe acte procedurale la acest dosar și anume: a dat rezoluția din 16 iulie 2010, de neîncepere a urmăririi penale a făptuitorului și a întocmit referatele din 22.06.2010 și 16.07.2010.
Este binecunoscut faptul că procurorul are un interes ca soluția sa de neîncepere a urmăririi penale să nu fie desființată de instanța de judecată, o asemenea eventualitate influențând negativ calificativul său professional.
Din acest motiv, procurorul respectiv este incompatibil să participe la judecarea plângerii împotriva acestei rezoluții, în cazul său operând o prezumție de lipsă de obiectivitate și de spirit de imparțialitate necesar pentru soluționarea cauzei.
Aspectele de mai sus au înscrise în cererea de recuzare înregistrată la Judecătoria P la data de 22.12.2010, cerere respinsă ca nefondată, dar fără a fi motivată legal.
La termenul stabilit, pe data de 18.01.2011, deci după aproape 2 luni de la primul termen, dna președinte xxx, „descoperă”, că, practic, procura judiciară acordată subsemnatului de AAA nu este „bună”.
Această concluzie „inteligentă” a domniei sale, concluzie pe care nu a fost în măsură să o motiveze juridic (n.n. : nici nu avea cum, chiar dacă ar fi dorit acest lucru, deși, legal era obligată), a constituit motivul pentru care a amînat, din nou, desfășurarea procesului. Este de remarcat că întimatul nu a participat nici la această ședință.

Referitor la acest aspect, dialogul a fost următorul:
- „Dna președinte, nu ați observat acest lucru?” (n.n. faptul că procura a fost autentificată în anul 2002)
- „Acum am observat...” (n.n. după 56 de zile !!!)
- „Dna președinte, unde este precizat juridic faptul că această procură judiciară nu mai este valabilă, având în vedere și prevederile din ultimul aliniat al acesteia, care sustin valabilitatea acesteia pana la finalizarea procedurii ?”
- „Nu dvs. puneți întrebări, ci eu...”
- ???
- „Discutăm după ce prezentați o nouă procură judiciară!”
- ???
Menționez că acest dialog a fost marcat de un ton verbal agresiv și care s-ar fi dorit superior, al dnei președinte XXX.
Intervenția mea fermă, cu referință directă la termenul prevăzut de art. 278, ind.1 Cpp, a „forțat” instanța să acorde următorul termen la 25.01.2011.
Modul defectuos de desfășurare al acestui proces (tergiversări repetate nemotivate legal, măsurile dispuse referitoare la respingerea cererii de recuzare, solicitarea ilegală de întocmire a unei noi procuri judiciare, evitarea justificării pe baze legale a tuturor măsurilor dispuse) denotă lipsă de obiectivitate și de spirit de imparțialitate necesar pentru soluționarea cauzei din partea dnei președinte XXX.

Față de aspectele prezentate mai sus se nasc, inevitabil, următoarele întrebări:

1. Care a fost temeiul legal care a condus la fixarea celui de-al doilea termen la data de 18.01.2011, față de primul termen, 23.11.2010 , respectiv, după 56 de zile ?
2. Care este temeiul legal, în aceste condiții, de respingere a cererii de recuzare?
3. În ce constă, legal vorbind, faptul că procura judiciară acordată de AAA, nu este „bună” ? „Bună” la ce ?
4. Dacă ar fi citit cu atenție și cu bună credință această procură, ar fi observat, la ultimul alineat, precizarea:
„ Prezentul mandat este gratuit și valabil până la revocarea sa expresă...”
5. Dna președintă XXX nu cunoaște sau, pur și simplu, ignoră prevederile din Codul civil:
Art. 2.030. - Pe langa cauzele generale de incetare a contractelor, mandatul inceteaza prin oricare dintre urmatoarele moduri:
a) revocarea sa de catre mandant;
b) renuntarea mandatarului;
c) moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului.
Cu toate acestea, atunci cand are ca obiect incheierea unor acte succesive in cadrul unei activitati cu caracter de continuitate, mandatul nu inceteaza daca aceasta activitate este in curs de desfasurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renuntare al partilor ori al mostenitorilor acestora.

Menționez că, situația de fapt, nu corespunde niciunei situații de incetare a mandatului, prevăzute mai sus.

6. Conform „regulilor” instituite de dna președinte XXX, noua procura judiciară, autentificată la 18.01.2011, pentru ce interval de timp este „bună” ?


Consider că sunt nedreptățit, în acest dosar, prin actele procedurale administrate prezentate mai sus și cu această ocazie, vă adresez rugămintea să mă consiliati în acest caz.



MULTUMESC ANTICIPAT ! :!:
Cel mai recent răspuns: Radu Gabrian , Mediator 18:20, 31 Ianuarie 2011
Formulati sesizari impotriva judecatorului la CSM la sectia judecatori .
Cele relatate de dvs,pana acum nu reprezinta aspectele niciunei infractiuni.
Incompetenta nu este infractiune,cum nici alte masuri procedurale gresite luate in eventuala necunostinta de cauza.
Fiindca cineva angajeaza sau controleaza procedura angajarii cuiva, incompetenta unui angajat atesta incompetenta unui superior, si asa mai departe pana in varful ierarhiei.

Fiindca toti angajatii au contract de munca si "fisa postului", intr-o forma compusa de angajator sau prevazuta de lege, incompetenta in fapt este o incalcare a contractului de munca, asadar o infractiune ce aduce prejudicii din culpa.

Dar fiindca incompetentii de regula se stiu incompetenti, isi promoveaza statutul prin angajarea unora si mai incompetenti ca ei, sau o persoana pe baza unei relatii nemeritocratica ("pila"). Fiindca orice forma de primire de foloase necuvenite, chiar si "pila" sau "relatia" in schimbul unor foloase necuvenite, o angajare nemeritocratica, sunt spaga sau mita si rezulta in trafic de influenta, uzurparea unei pozitii prin delapidare si alte asemenea acte.

Ignorand insa ca incompetenta (de exemplu la volan), costa vieti omenesti, si este pedepsita penal, avem articolele 998 si 999 Cod Civil:

ART. 998 Orice faptã a omului, care cauzeazã altuia prejudiciu, obligã pe acela din a cãrui gresealã s-a ocazionat, a-l repara

ART. 999 Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa
Va rog sa aratati dvs,din punct de vedere penal,pentru ca la acest aspect se refera user-ul,unde este infractiunea.
Cu tot respectul,este o problema punctuala ,cea relatata de user,iar tot felul de speculatii,nu cred ca isi au rostul

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Cum ma apara impotriva coruptiei procuror-judecator-executor? masayoshi masayoshi Mi-a venit la adresa de domiciliu (unde [b]nu[/b] locuiesc), somatie, cum ca am de plata 200lei, emis de judecatoria sector 2 Bucuresti la [b]14.02.2011[/b]. ... (vezi toată discuția)
Pot sa fac plangere in instanta impotriva solutiei procurorului general?? aidu aidu P.G. respins cererea de recuzare pe care am formulat-o impotriva procurorului de caz. Pot sa contest in instanta masura?? (vezi toată discuția)
Contestatia incheierii de recuzare in penal? eusaisapte eusaisapte In civil se ataca hotararea asupra recuzarii odata cu fondul, dar in penal ce se formuleaza? Contestatie? Se depune la aceeasi instanta? La instanta care ... (vezi toată discuția)