Poezii care ne-au mangaiat sufletul de-a lungul timpului...

Eu, pasărea captivă - Rabindranath Tagore

Eu, pasărea captivă, înaintea întunecimii cerului,
te întreb, frumoasă pasăre liberă!
Spune-mi, aceasta este ultima zi a lumii?
Soarele nu va mai venii să-mi aurească zăbrelele coliviei mele?

Pleacă, deci! Suie deasupra acestei conspiraţii de nouri;
caută iluzia care-mi lipseşte...
Cîntă! Cîntă pentru mine lumina eternă!

Din volumul "Ecoul Armoniilor"


Caut har, îngăduie-mi odihnă...- Rabindranath Tagore

Caut har înaintea Ta,
îngăduie-mi o clipă odihnă lângă Tine!
Lucrările ce le fac,
le voi sfârşi mai apoi.

Pustie de vederea feţei Tale,
inima mea nu cunoaşte răgaz şi tihnă
şi truda mea-i numai povară fără margini
într-un pustiu de suferinţă.

Acum vara a venit la fereastra mea,
cu murmurul şi suspinele ei
şi albinele grăbite
aduc dragoste tufişului înflorit.

Iată ceasul de pace şi de cântare,
faţă către faţă cu Tine,
binecuvântarea vieţii mele,
în liniştea acestui blând popas!

Despre Aspiratie - Rumi


Inima mea este plina de
bucuria Misterului.
Inima mea raspandeste
o mie de valuri.
Fiecare celula
prinde aripi
si zboara deasupra lumii.
Fiecare cauta
miile de chipuri ale Preaiubitului.

Diferenta dintre pasari
si omul intelept este aceea ca
pasarile zboara cu propriile lor aripi
intr-o singura directie,
in timp ce oamenii intelepti zboara
in toate directiile pe aripile aspiratiilor lor

As putea sa ma inalt prin iubire Ta
si dorul de Tine ma va duce si mai sus.
Ei m-au intrebat: „De ce te invarti in jurul Lui?”
O, ignoranta, ma invart in jurul meu!

Alerg catre Tine de frica mea,
Sunt al Tau,
nu ma trimite inapoi
la mine insumi.

Abandoneaza viata si lumea,
si gaseste viata lumii.

Este frumoasa generozitatea celor
care dau bani,
dar cu adevarat generozitatea
celui care iubeste
este daruirea sufletului sau.
Daca dai paine in numele lui
Dumnezeu,
vei primi paine in schimb;
daca iti dai viata in numele lui
Dumnezeu,
ti se va da Viata divina.

Iubirea a umplut cele sase directii ale universului
cu frumusete
Si totusi trebuie sa lasam in urma cele sase directii.

In toate notile Dumnezeu ne cheama:
„Trezeste-te, foloseste acest timp, sarmane om,
Sau, dupa moarte, de indata ce sufletul tau se separa
de corp,
Vei regreta.”

Cand iubirea de Dumnezeu
creste in inima ta,
sa stii, fara nici o umbra de indoiala,
ca Dumnezeu te iubeste.

Astazi de dimineata am cules in gradina
cativa trandafiri
Mi-a fost teama sa nu ma vada gradinarul.
L-am auzit spunand usor:
„Ce sunt florile?... Ti-am daruit intreaga gradina!”

Noi suntem cei care
din dorinta de a arde
Am renuntat la Apa Vietii
si am plecat sa cautam focul.

Exista o cale de la inima ta la mine
Si inima mea o cunoaste
Pentru ca este curata si pura ca apa.
Cand apa este linistita ca o oglinda
Poate sa reflecte luna.

I-am spus inimii mele: „Daca poti sa vorbesti,
spune-I Preaiubitului meu despre suferinta mea.”
Inima mi-a raspuns: „Cand sunt cu Preaiubitul
nu mai am cuvinte, doar ma uit la El.”

Din Iubirea Ta izbucneste flacara tineretii;
in Inima infloreste frumusetea sufletului.
Vrei sa ma omori? Sangele meu este al Tau.
Moartea din partea Prietenului este viata.

Pentru Tine – acest limbaj fara cuvinte
Tinut secret fata de toti...
Numai Tu auzi ce spun
Chiar daca strig in mijlocul multimii.

Mai intai m-a tentat cu
Nesfarsite mangaieri.
La sfarsit m-a ars
Cu durerea si tristetea.
In acest joc de sah
A fost necesar sa ma pierd pe mine
insumi
Ca sa-l cuceresc pe El.

Prietenul meu etern
Iti daruiesc viata mea.
Primeste-ma si fa din mine un
indragostit adevarat.
Salveaza-ma din cele doua lumi.
Arunca-ma in foc
Daca inima mea se indreaspta spre
altcineva decat spre Tine.

In cea mai uscata si mai alba
intindere
infinit dureroasa a desertului,
mi-am pierdut linistea sufletului -
si am gasit acest trandafir.

Vrei sa intri in Paradis?
Nu poti merge pe calea Adevarului
Decat prin gratia lui Dumnezeu.
Toti murim pana la urma.
Dar pe cale, fii atent
Sa nu ranesti inima vreunui om.

Orbit de vocea dorintei
Nu esti constient ca Preaiubitul
Traieste in adancul inimii tale.
Opreste galagia
Si vei auzi vocea Lui
In tacere.

Cand ating pamantul in rugaciune
Nu am alt tel decat sa te ating pe Tine.
Orice cuvinte despre
Gradini, flori, privighetori, dans
Sunt doar pretexte.

Inima este ca o lumanare
Plina de dorinta de a arde.
Luata de langa preaiubitul ei
Aspira sa fie una cu El.
Despre Iubire nu poti sa inveti nimic.
Iubirea vine pe aripile gratiei.

Ochii nostri nu Te vad,
Dar ei nu pot sa vada decat formele, nu si realitatea.
Si cu toate acestea, speram
Sa Te vedem in mijlocul acestei frumuseti...

Ce e de facut daca nu ma recunosc?
Nu sunt nici crestin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici tarmul, nici marea;
Nu sunt nici o comoara a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pamantul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului si nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este nici un loc,
Urma mea este fara urma;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru ca eu apartin Preaiubitului meu.
Am renuntat la dualitate si am vazut amandoua lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te stiu, pe Tine Te vad, pe Tine Te chem.
Tu esti cel dintai, ultimul, cel din exterior si cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decat pe Tine, Cel Care Esti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele doua lumi mi-au scapat din mana.

Sa mori!
Sa mori in aceasta iubire!
Daca mori in aceasta iubire sufletul tau va fi revelat!
Sa mori!
Nu te teme de moartea a ceea ce este cunoscut!
Daca mori pentru ceea ce este temporal,
vei ajunge dincolo de timp!
Sa mori!
Taie acele lanturi care te tin prizonier
in aceasta lume de atasamente!
Sa mori!
Sa mori pentru ceea ce este efemer
si vei deveni etern!

Leliana Stancu - Ninge


Mai ninge, uneori, cu nostalgie,
Când nopţi şi zile se gonesc alene,
Mă ning cuvintele, în poezie,
Ninge cu stele ce-mi sclipesc sub gene.

Sub paşii mei grei, neaua plânge-n şoapte,
Iar omul de zăpadă-i dus cu gândul
Către un vechi miros de mere coapte,
Pe care-l poartă, printre streşini, vântul.

Ferestre zăvorâte mă-nconjoară,
În care bat atâtea triste-amurguri,
Cuvinte aruncate într-o doară,
ªi luna agăţată printre ţurţuri.

Căuşul mâinii îl închid, cu sete,
Câteva lacrimi se preling prin palme,
Un fulg de nea străbate prin sonete,
În care vântul, obosit, adoarme.

Deşi mă lupt cu-o ultimă putere,
Nămeţii asasini îmi dau de ştire,
Că timpul însuşi e-n întârziere,
ªi-alerg spre umbra ta din amintire.

Apare, însă,-o rază, arcuită,
Prin ropote de nori ce-şi sună goarna;
Pe pietrele durerii, risipită,
Se scurge, ca un râu de lacrimi, iarna.

La pieptu-mi, ca-ntr-o rană-mbrăţişată,
Adun un colţ de cer şi-un colţ de lună,
ªi-n vis, zâmbind, pentru întâia dată,
Fac primii paşi cu tine, mână-n mână.

Poezie postata cu acordul autoarei.

Poem
de Nichita Stănescu

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...



Ce bine că eşti
de Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Nicolae Labis - Moartea caprioarei

Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit si a curs pe pamânt.
A ramas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fântâna namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri
Danseaza salbatice, satanice jocuri.

Ma iau dupa tata la deal printre târsuri,
Si brazii ma zgârie, rai si uscati.
Pornim amândoi vânatoarea de capre,
Vânatoarea foametei în muntii Carpati.
Setea ma naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tâmpla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa, straina si grea.

Asteptam într-un loc unde înca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scapata soarele, când va licari luna,
Aici vor veni în sirag sa se-adape
Una câte una caprioarele.

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.

Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare înserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sânge si pieptul mi-i rosu, de parca
Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am sters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea sa nu mai vii, sa nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!

Ea s-arata saltând si se opri
Privind în jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri înfiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori stinse de cires.
Vai, cum doream ca pentru-ntâia oara
Bataia pustii tatii sa dea gres!

Dar vaile vuira. Cazuta în genunchi,
Îsi ridicase capul, îl clatina spre stele,
Îl pravali apoi, stârnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvâcnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile târzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Când lasa cuiburi sure si pustii.
Împleticit m-am dus si i-am închis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb când tata
Mi-a suierat cu bucurie: - Avem carne!

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
Ma simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini...
Dar legea ni-i desarta si straina
Când viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Când soru-mea-i flamânda, bolnava si pe moarte.

Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai fara vânt alearga frunzarele duium!
Înalta tata foc înfricosat.
Vai, cât de mult padurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în mâini fara sa stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.

Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa traiesc, si-as vrea...
Tu, iarta-ma, fecioara - tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Si codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândeste tata? Manânc si plâng. Manânc!