Intră în comunitate
avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 767 soluții astăzi
Acest site folosește cookies. Informații aici
Forum Discuţii diverse Timp liber şi ocupaţii cu care ... Poezii care ne-au mangaiat sufletul de-a lungul ...
Discuție deschisă în Timp liber şi ocupaţii cu care îl putem umple

Poezii care ne-au mangaiat sufletul de-a lungul timpului...

Am deschis acest topic din dorinta de a se posta aici poezii care v-au marcat in evolutia Dvs. ca personalitate. In spatele fiecarei poezii, poem, exista o muzicalitate.

Rudyard Kipling – Dacă

Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
ªi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
ªi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
ªi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
ªi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
ªi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
ªi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
ªi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!







Cel mai recent răspuns: Alyi , utilizator 21:59, 21 Septembrie 2016
Celei prea vesele - Charles-Pierre Baudelaire

Un peisaj încântător
E-ncântătoarea ta făptură
Îţi joacă zâmbetul pe gură
Ca boarea unui vânt uşor
Drumeţul trist ce-ţi iese-n cale
îşi simte sufletul vrăjit
În clipa când i-a răsărit
Splendoarea sănătăţii tale
În armonia de culori
Ce trupul tău îl inveşmântă
Poeţii-nchipuirii cântă
Un graţios balet de flori
Vestmântul tău multicolor
Cu inima ţi-l potriveşti
Nebună, tu mă-nnebuneşti
ªi te urăsc cum te ador!
Tânjeam în vesela grădină
Când soarele, bătându-şi joc
M-a sfâşiat cu lănci de foc
Din arzătoarea lui lumină
M-au umilit ca pe-un martir
Grădina, primăvara, firea
ªi pentru-a-mi răzbuna jignirea
Am pedepsit un trandafir!
Ascuns în umbrele tăcerii
Aş vrea să mă strecor la fel
În preajma ta, ca un mişel,
La ceasul tainic al plăcerii,
Să-ţi pedepsesc frumosul trup
Să-ţi sânger carnea-nspăimântată,
Nevinovatul sân de fată
ªi-o rană-n coapsa ta să rup,
Apoi, cu dulce voluptate,
Înfrigurat aş căuta
În astă nouă gura-a ta,
Să torn veninul meu de frate
Orbii - Charles Baudelaire

O, suflete, priveşte-i! sunt trişti şi singuratici
Ridicoli fără voie, sinistre manechine
Ţintind spre nicăierea priviri de umbră pline
Neştiutori de lume, cu umblet de lunatici.

Pe faţa lor se stinge a cerului lumină!
Ei ochii şi-i îndreaptă spre larga depărtare
ªi-aşa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare
Oricît de greu li-e gândul, ei fruntea nu şi-o-nclină.

Se pierd prin noaptea soră cu veşnica tăcere...
Tu râzi şi cânţi, cetate cu lacomă plăcere
ªi voluptatea vieţii cu frenezie-o sorbi.

Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei
Iar inima mă-ntreabă, când trec cu paşii grei
- De ce-şi ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?

Orgia pariziană sau Parisul se umple din nou
Arthur Rimbaud


Fricoşilor, priviţi-o! În gări vă revărsaţi!
Cu-ai săi bojoci de flăcări, slăvitul soare zvântă
Aceste bulevarde. Barbarii-s alungaţi.
Apusul vă arată din nou cetatea-i sfântă!

Hai, nu vă temeţi, focul năprasnic va fi stins!
Poftim pe bulevarde, poftim pe cheiuri, iată
ªi casele-ncadrate de-azurul pur, aprins
Într-un amurg, de ploaia obuzelor, roşcată.

Palatele defuncte, în scânduri le-nveliţi!
Vă-mprospătează ochii a vremii vechi lumină.
Trec târfele pe stradă, în roşu-alai, priviţi!
Fiţi veseli şi petreceţi, curaju-o să vă vină!

Căţele-nfierbântate, cu cataplasme-n dinţi!
Vă cheamă-aceste case de aur! Daţi năvală!
Mâncaţi! Aceasta-i noaptea plăcerilor fierbinţi,
Ce-a coborât în stradă. Beţivi cu burta goală,

Beţi! Când lumina crudă va să coboare, vrând
Să-şi caute alături de voi destrăbălarea,
Să n-amuţiţi, cu bale la gură, spumegând
Peste pahar, cu ochii pierduţi pe unde-i zarea!

Mâncaţi! Pentru Regina cu revărsate buci!
Prosteştile sughiţuri sfâşietor răsună!
Priviţi mulţimea asta de moşi, de hăbăuci,
De slugi şi de paiaţe, ce ţopăie sub lună!

O, puturoase inimi şi-ngrozitoare guri!
Vârâţi-vă în pântec bucatele, cu hurta!
Un vin pentru aceste ignobile călduri!
Învingători, topită-n ruşine vă e burta!

Să vă pătrundă Greaţa în nări, să vă muiaţi
Gâtlejul în otravă! Poetul vă cuprinde
Grumajii slabi în palme, spunându-vă: "Uitaţi,
Fricoşilor, de frică! Ieşiţi-vă din minte!

În pântecul Femeii cotrobăind, cumva
Vi-e teamă să nu-şi vină în fire înc-o dată,
Înăbuşind la pieptu-i, sub apăsarea-i grea,
Nemernica, flămânda, infama voastră ceată?

Nebuni, regi, sifilitici, paiaţe, ventrilogi,
O fi Parisu-o târfă, dar`geaba-i daţi târcoale,
Cu suflete şi trupuri de putrezi şontorogi!
Ea vă va da în lături, dacă-i veţi sta în cale.

Când veţi muşca ţărâna, gemând nesimţitori,
ªi vă veţi cere banii, roşcata curtezană
Cu sânii grei de lupte şi pumnii arzători,
Va fi de voi departe, din nou fără prihană!"

Parisule, tu, care-n mânie-ai dănţuit
Cu-atâta-nflăcărare, purtând cuţitu-n spate, -
Eşti la pământ, da-n ochii tăi limpezi n-a pierit
A primăverii roşii adâncă bunătate.

Oraş martir, aproape ajuns printre cei morţi,
Cu sânii şi cu faţa spre Vremea viitoare
Care-ţi deschide pururi miliardele-i de porţi, -
Trecutu-ţi dă întreaga lui binecuvântare.

Magnetizat ţi-e trupul pentru dureri, acum,
ªi simţi, bând iarăşi aspra, îngrozitoarea viaţă,
Cum râmele livide prin vine-ţi curg, şi cum
Pe limpedea-ţi Iubire trec degete de gheaţă!

ªi nu-i rău! Nici o râmă nu-ţi va mai stânjeni
Avântul spre lumină, cum nici o cucuvaie
N-a stins al Cariatidei ochi, unde, din tării,
Cădea, cu stropi de aur curat, astrala ploaie.

Oricât ar fi de groaznic astfel să te revăd,
Oricât te prefăcură într-un buboi, cum Firea
N-a cunoscut vreodată, în nici un crunt prăpăd, -
Poetul îţi grăieşte: "Ţi-e mare strălucirea!"

Supremă poezie, furtuna te-a sfinţit,
Iar fierberea imensă a forţelor, te-ajută.
Renaşti; crâcneşte Moartea. Oraş ales, iubit,
Fă să răsune iarăşi în lume goarna mută!

De la mişei, poete, suspinele să iei,
De la ocnaşi şi de la proscrişi, ia ura toată.
Cu razele Iubirii, loveşte în femei,
ªi să-ţi ţâşnească versul: Bandiţilor, o, iată!

- Societate, totul e ca pe vremuri, azi.
În vechile bordeluri, dezmăţul face bale.
Pe zidurile roşii, fănarele cu gaz
Trimit sinistre flăcări spre-azururile pale!


(mai 1871), traducere de Petre Solomon
Rabindranath Tagore - Caut har, îngaduie-mi odihna...

Caut har înaintea Ta,
îngaduie-mi o clipa odihna lânga Tine!
Lucrarile ce le fac,
le voi sfârsi mai apoi.

Pustie de vederea fetei Tale,
inima mea nu cunoaste ragaz si tihna
si truda mea-i numai povara fara margini
într-un pustiu de suferinta.

Acum vara a venit la fereastra mea,
cu murmurul si suspinele ei
si albinele grabite
aduc dragoste tufisului înflorit.

Iata ceasul de pace si de cântare,
fata catre fata cu Tine,
binecuvântarea vietii mele,
în linistea acestui blând popas!

Francesco Petrarca - Mi-i inima prea plina de-o dulce desfatare

Mi-i inima prea plina de-o dulce desfatare
Ce m-a vrajit din ziua când am privit-o-ntâi,
Si orb as vrea de-acuma în viata sa ramâi,
Caci nu-ndur alte chipuri, de-ar fi ispititoare.

Si totusi, parasit-am pe-Aceea ce-o doresc
Cu-atâta foc. Dar gândul mi-i învatat asa
S-o vada doar pe dânsa, ca tot ce nu e Ea,
Cu sila nesfârsita si ura ocolesc.

În asta vale-nchisa, de stânci împrejmuita,
Unde-si gaseste-oftatul meu linistea dorita,
Ma retrasei cu Amor, îngândurat stingher.

Nu aflu-aici femeia, ci ape, stei si cer,
Si soare, si icoana trecutei clipe care,
Oriunde mi-ar fi gândul, în gândul meu apare.

Alte discuții în legătură

Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde... justitiarul3 justitiarul3 Daca iubesti poezia, daca esti fascinat de frumusetea cuvantului... nu sta pe ganduri, scrie, scrie asa cum stii tu, incepe cu putin si mai ales nu-ti fie ... (vezi toată discuția)
Poezie_strofa creatie proprie pirvucristian pirvucristian M-am nascut, cand cerul plangea cu stele, si LUNA mi-a dat printre ele, primul SARUT. (vezi toată discuția)
Citate si poezii de dragoste ContSters74561 ContSters74561 • Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire... • Iubirea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet ranit si apoi ... (vezi toată discuția)