Buna ziua,
Am achizitionat un apartament intr-un imobil despre care stiam ca nu are bransamentul electric finalizat. In schimb, dezvoltatorul mi-a spus ca apartamentul este conectat in mod legal la un contor aflat in curtea imobilului si s-a angajat, tot verbal, sa achite contravaloarea energiei electrice consumate de mine pana la efectuarea bransamentului final, numai sa cumpar apartamentul.
Pentru acest imobil nu s-a facut organizare de santier la Enel, in mod ciudat, dezvoltatorului permitandu-i-se sa se foloseasca de contorul vechii case, daramate intre timp. Acest contor este pe numele vechiului proprietar si nu al dezvoltatorului imobiliar. Cu dezvoltatorul am avut un conflict in urma refuzului meu de a modifica parti din contractul de vanzare-cumpare. In consecinte, m-a debransat acum cateva luni si tergiverseaza, printr-o firma atribuita direct, lucrarile de bransament la imobil. In schimb, ceilalti vecini sunt in continuare bransati la acel contor vechi, niciunul dintre ei nefiind insa titularul contractului cu Enel. Eu m-am mutat in chirie din ziua debransarii.
In afara de tichetele deja deschise la Enel pentru acest caz, il pot trage la raspundere pe dezvoltator pentru tulburare de posesie/folosinta a apartamentului? Noi am avut acolo 2 luni curent, asa cum pot proba numerosi martori. Pot corobora usor si cererile lui de modificare de contract cu perioada in care ne-a debransat.