Reprezentăm o asociație de proprietari a cărei lege de funcționare a fost modificată în anul 2018, relativ recent. Acolo sunt stipulate o serie de obligații însă unele dintre ele nu prevăd contravenții în cazul în care nu sunt respectate.
Ce se întâmplă în situația dată în cazul în care nu s-ar respecta articolele respective? Vă rog să țineți cont de decizia ICCJ nr. 13/14.05.2018 care atrage nulitatea relativă a procesului verbal dacă în acesta nu se face mențiunea actului normativ care să cuprindă descrierea faptei și contravenția aferentă.
Pentru a intra în concret, avem articolul 54. alin. 1:
(1) Membrii comitetului executiv sunt desemnați de către adunarea generală a asociației de proprietari, dintre membrii asociației de proprietari.
Ori fapta respectivă nu este încadrată în capitolul de contravenții și sancțiuni. S-ar imputa cumva sancțiunea direct președintelui de asociație întrucât acesta este pasibil de:
e) nerespectarea statutului, a acordului de asociere, precum și neîndeplinirea sau depășirea atribuțiilor de către președinte, membrii comitetului executiv, cenzor/comisia de cenzori sau de către administrator;
Abandon
gambette
Persoana aleasa presedinte al asociatiei incadrul AG a proprietarilor semneaza procesul verbal al AG., insa dupa adunarea generala renunta tacit nu ... (vezi toată discuția)