avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 768 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Societăţi comerciale 1. În ce condiții legale mai poate fi emisă o ...
Discuție deschisă în Societăţi comerciale

1. În ce condiții legale mai poate fi emisă o Autorizație ...

1. În ce condiții legale mai poate fi emisă o Autorizație Integrată de Mediu, dacă în prealabil pentru același proiect, a fost respinsă o solicitare de obținere a Acordului de Mediu întrucât a fost încălcat articolul 23 (2) din legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului care specifică :“Pentru proiectele prevăzute de prezenta lege este interzisă emiterea deciziei etapei de încadrare/acordului de mediu, respectiv a aprobării de dezvoltare pentru lucrări de investiții inițiate sau realizate.”?
2. În condițiile în care se obține Acordul de Mediu pentru dezvoltarea unei lucrări de investiții și se emite o Autorizație Integrată de Mediu, iar ulterior instanța de judecată anulează acordul de mediu - ce se întâmplă cu Autorizația Integrată de Mediu care este deja emisă?

Alte discuții în legătură

Legislatie mediu marmo marmo Buna ziua, Puteti sa imi trimiteti si mie Strategia nationala de protejare a mediului si OMMGA 860/2002 privind aprobarea Procedurii de evaluare a impactului ... (vezi toată discuția)
Intrarea in legalitate pt un proiect partial realizat adriana_ragalie adriana_ragalie Buna seara! Doresc sa stiu daca se poate intra in legalitate cu un proiect partial realizat. (vezi toată discuția)
Schimbare destinatie pod in pod locuibil sau mansarda Agapie mariana Agapie mariana Buna ziua, se da o casa cu regim de înălțime P+E in acte, are sarpanta...in consecinta are pod doar ca in realitate acest pod este o mansarda. Cum pot ... (vezi toată discuția)