Filtrează articole după
Explicăm Legislația
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Teren întabulat integral, prin cadastrare sistematică pe numele vecinilor.

Buna ziua! In urma cadastrării sistematice relaizate în comuna Rucăr în anul 2023, terenul , în suprafată de 15 685mp ,pe care îl detin, în indiviziune împreună cu surorile mele, a fost eronat întabulat pe numele vecinilor noștri. Atât eu si cât și surorile mele nu locuim în comuna Rucar și nu am știut de această cadastrare sistematică, nu am semnat nici un document în acest sens, aflând de situatia creată abia anul trecut. Am contactat o firmă de cadastru pentru a realiza o dezmembrare(ca soluție sugerată de Primaăria Rucăr). Numai că această dezmembrare nu se poate face, intrucât întabularea s-a făcut pe numele unor persoane decedate , iar moștenitorii, nu au făcut succesiunea(și nici nu intenționează sa o facă, între ei existând vechi neintelegeri și certuri). Precizez ca eu (și surorile mele) detinem certificat de moștenitor pe terenul nostru. Ce soluție ne sugerați? Ce demersuri s-ar mai putea face pentru a ne recupera pământul ? Vă multumesc anticipat pentru sfaturi/ sugestii.

Alte discuții în legătură

Mesajul meu LiaTh LiaTh Bună ziua, Sunt moștenitoare împreună cu încă 3 frați pe 4 HA de pământ intr-un sat din Județul Dolj Avem un ACT NOTARIAL la gramadă dat de ... (vezi toată discuția)
Sucesiune tomasso tomasso Am primit hotararea Judecatoriei in urma sucesiunii , conform careia mie si surorii mele ne-a fost atribuit un teren extravilan cu suprafata de 2100mp intr-o ... (vezi toată discuția)
Lamurire privind iesire din indiviziune. casandrescu_carmen casandrescu_carmen Buna ziua,as vrea sa ma lamuriti intr-o problema.Avem un titlu de proprietate, emis pe numele a 3 mostenitori frati. Acesti mostenitori , la randul lor au ... (vezi toată discuția)