Bună seara! Angajatorul meu a luat de curând decizia,de a acorda tichete de masă doar anumitor angajați din firmă.
Întrebarea mea este dacă această decizie este sau nu discriminatorie!?
In Legea 165/2018 nu scrie nicaieri ca bonurile de masa trebuie distribuite tuturor angajatilor, deci acest lucru ramane la latitudinea angajatorului. mai mult, legea prevede unele cazuri ("discriminari") specifice daca e vorba de personalul platit din fonduri publice
NORME METODOLOGICE din 28 decembrie 2018 de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare
art.7
(3) Angajatorii, împreună cu organizațiile sindicale legal constituite sau, acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentanții salariaților, stabilesc prin contractele colective de muncă sau prin Regulamentul intern, după caz, clauze privind acordarea biletelor de valoare, care să prevadă cel puțin următoarele: a) numărul salariaților din unitate care pot primi bilete de valoare și valoarea nominală acordată, ținând seama de posibilitățile financiare proprii ale angajatorilor;
b) categoriile de salariați care primesc bilete de valoare;
c) criteriile de selecție privind stabilirea salariaților care primesc tichete de masă, ținând seama de prioritățile socioprofesionale și de alte elemente specifice activității;
d) stabilirea concretă a activităților, destinațiilor și evenimentelor care se încadrează în cheltuieli sociale, pentru care se vor acorda salariaților tichete cadou, tichete de creșă și culturale, după caz, și care vor face obiectul contractelor comerciale de prestări de servicii cu unitățile emitente;
e) documentația pe care trebuie să o prezinte salariatul angajatorului, în vederea acordării tichetelor de creșă.
In speta, criteriile de acordare a tichetelor de masa trebuie sa fie stabilite prin contractele colective de muncă sau prin Regulamentul intern.