În curând, cei interesați să se vaccineze împotriva gripei sezoniere o vor putea face, printr-un program-pilot, și în farmaciile comunitare autorizate, nu doar la medic, după cum stabilește un ordin al Ministerului Sănătății (MS) apărut luni, dar care se va aplica din noiembrie. Citește articolul
Pentru a reduce sau chiar elimina poluarea apei și a solului cu substanțe provenite din industria farmaceutică, ambalajele, dar și prospectele medicamentelor ar fi trebuit să conțină o atenționare specială în legătură cu returnarea celor expirate în farmacii, în vederea eliminării finale a acestora, prin incinerare, dar deputații au stabilit să elimine aceste prevederi din proiectul de lege ce a primit votul decisiv chiar azi. Citește articolul
Medicamentele, indiferent dacă sunt sau nu expirate, n-ar trebui aruncate la gunoi, deoarece ele pot polua apa și solul cu substanțele conținute, iar reziduurile farmaceutice pot ajunge, prin intermediul hranei, în organismul uman. Potrivit legislației, cei ce au medicamente expirate le pot duce la farmacii, în vederea eliminării. Totuși, farmaciile nu au obligația de a le primi, iar în cazurile în care acceptă acest lucru, procedura nu e una simplă. Citește articolul
După o perioadă de acalmie, pandemia de COVID-19 a revenit în forță în vară. Acum, în medie, se înregistrează zilnic aproape 3.000 de cazuri. Cei ce au motive să creadă că au intrat în contact cu virusul și vor să se testeze gratuit pentru a vedea dacă sunt bolnavi de COVID-19 se pot adresa pentru asta atât unor medici de familie, cât și unor farmacii. Acum, testarea se poate face la peste 4.300 de medici de familie și peste 140 de farmacii din toată țara. În plus, după cum a anunțat recent Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), cei ce s-au îmbolnăvit de COVID-19 se pot adresa unor centrele de evaluare și tratament, ce sunt acum în număr de aproape 200. Citește articolul
În contextul răspândirii COVID-19, țara noastră a luat o serie de măsuri menite să sprijine atât cetățenii, cât și să elimine din presiunea pusă pe sistemul medical. Astfel, s-a introdus testarea gratuită pentru anumiți cetățeni și s-au înființat centre speciale pentru evaluarea și tratamentul celor care manifestă simptome specifice îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2. Citește articolul
În momentul de față, cei ce vor să se testeze gratuit pentru a vedea dacă sunt bolnavi de COVID-19 se pot adresa pentru asta unui număr de aproape 140 de farmacii din țară, după ce lista lor a fost actualizată de curând. Mai exact, potrivit listei publicate de Ministerul Sănătății (MS), testarea gratuită antigenică rapidă pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 se poate face în 137 farmacii. Citește articolul
Serviciile farmaceutice de care poate beneficia orice cetățean au fost extinse, odată cu oficializarea recentă a nomenclatorului acestora, urmând să fie posibile, printre altele, vaccinarea antigripală sau măsurarea mai multor parametri ori funcții vitale în farmacii. Pentru ca măsura să fie pe deplin aplicabilă, autoritățile trebuie să elaboreze mai multe acte normative. Citește articolul
În farmaciile comunitare și oficinele comunitare rurale se pot face de-acum, cel puțin teroretic, teste rapide antigenice pentru depistarea timpurie a infecției cu coronavirus, teste care sunt comercializate în acest sens din gestiunea proprie, potrivit unui ordin al Ministerului Sănătății (MS) oficializat luni. În practică, probabil că va mai dura câteva zile până când se vor putea face aceste teste în farmacie, deoarece acestea trebuie să primească acordul autorităților pentru această procedură. Citește articolul
Implicarea farmaciștilor în campania de testare rapidă pentru depistarea COVID-19 este tardivă, dificil de implementat în condiții de maximă siguranță în contextul actual și ar putea avea o eficiență redusă, întrucât presupune costuri pentru populație, potrivit unui comunicat de presă remis azi redacției noastre de către Asociația Farmaciilor Independente Ethica (AFIE). Citește articolul
Vineri seară, Guvernul a introdus noi restricții pentru companii, care sunt legate de incidența cazurilor de coronavirus înregistrate într-o perioadă anterioară de 14 zile. Astfel, redacția noastră a identificat, în baza regulilor actualizate din HG 293/2021, cinci mari scenarii în care se poate găsi o localitate în timpul stării de alertă și principalele restricții asociate fiecărui scenariu. Citește articolul