Bugetarii care vor să cheme în judecată instituția publică unde sunt angajați, pentru neplata salariilor, pot să introducă acțiune direct la instanța de contencios administrativ, a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), în cadrul unei decizii obligatorii din 10 decembrie. În mod normal, în litigiile cu administrația, este obligatorie o procedură prealabilă, unde solicitantul îi va cere organului administrativ să își retragă sau să emită un act administrativ, înainte de a putea să cheme acel organ în judecată, în contencios administrativ. Dar, în cazul de față, discutăm de litigii care au o natură diferită, deși sunt soluționate în contencios administrativ. Citește articolul
În cazul în care un act de procedură penală este transmis prin mijloace electronice, respectiv prin e-mail sau fax, în preziua expirării termenului, e considerat a fi făcut la timp, cu toate că, de fapt, înregistrarea la organul judiciar se face după ce data-limită a trecut, rezultă dintr-o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Citește articolul
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a clarificat, prin deciziile date în 2019, multe aspecte importante atât pentru persoane fizice, cât și pentru firme. Spre exemplu, instanța supremă a stabilit că șoferii care se urcă la volan sub influența acoolului riscă sa ajungă la închisoare chiar dacă nu pornesc motorul mașinii sau că cei care construiesc fără autorizație de construcție nu mai pot deveni oricum proprietarii construcțiilor. În plus, s0a mai stabilit că angajatorii n-au voie să stabilească anticipat un prejudiciu printr-o clauză în contractul de muncă, iar contractele de credit încheiate online devin titluri executorii chiar dacă nu sunt semnate. Citește articolul
Mai nou, datornicii implicați într-o procedură de executare silită pot solicita stingerea tuturor datoriilor provenite din contractele de creditare, chiar dacă executarea a fost finalizată, prin adjudecarea imobilului, iar instanța trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor impreviziunii. Măsura a fost stabilită de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), într-o decizie publicată recent în Monitorul Oficial. Citește articolul
Existența infracțiunii de vătămare corporală din culpă, când e vorba de faptele comise sub influența alcoolului, nu e afectată de nivelul alcoolemiei, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), printr-o decizie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală care a apărut joi în Monitorul Oficial. De pildă, nivelul de 0,80 g/l, pe care-l găsim de mai multe ori în Codul penal, nu are relevanță aici. Citește articolul
Din procesul-verbal de contravenție prin care se dispune reținerea permisului nu trebuie să lipsească și mențiunile cu privire la aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, durata suspendării și temeiul legal, potrivit unei soluții oferite de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), publicată azi în Monitorul Oficial. Altfel, procesul-verbal e anulabil în instanță, la cererea șoferului sancționat. Citește articolul
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 27/2015 din 21 septembrie 2015 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 794 din 26 octombrie 2015. Citește articolul
Daca nu-si respecta obligatia de a continua sa lucreze pentru o anumita perioada de timp in spitalul in care au facut rezidentiatul, medicii nu sunt obligati sa restituie salariile primite in perioada acestui stagiu de pregatire, se arata intr-o decizie recenta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ). Citește articolul
In situatia in care soferii circula fara rovinieta si sunt depistati cu ajutorul camerelor video ale Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale, procesul-verbal de contraventie se poate emite in lipsa acestora si trebuie sa fie semnat de mana de agentul constatator. Chiar daca actul initial este semnat electronic, lipsa semnaturii olografe de pe documentul tiparit face ca procesul-verbal sa fie considerat nul, dupa cum au hotarat judecatorii Inaltei Curti de Casatiei si Justitie printr-o decizie publicata recent in Monitorul Oficial. Citește articolul
Curtea de Apel Targu Mures a stabilit, printr-o sentinta din 2013, ca profilul personal de Facebook este un spatiu public, iar Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a mentinut recent aceasta hotarare. Insa cum si de ce s-a ajus la aceasta concluzie? Citește articolul