Funcția fiscală trece printr-o perioadă de schimbări extrem de rapide, determinate nu doar de un context economic global care s-a complicat foarte mult în ultimii 4-5 ani, ci și de apariția inteligenței artificiale (AI), consultanța fiscală fiind printre primele domenii care au apelat la soluții de tip AI. Dacă într-o primă fază totul s-a redus la analiza datelor, acum s-a ajuns deja la soluții care vin să înlocuiască sarcinile repetitive, lasând timp consultanților pentru analiza proactivă a datelor fiscale și construcția unor soluții mai bune și mai aplicate pentru clienți. Citește articolul
Conform prevederilor Legii nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate, implementarea funcției de audit intern este obligatorie pentru toate companiile care îndeplinesc criteriile de mărime, cu scopul de a avea situațiile financiare supuse auditului statutar. Aceste companii au obligația de organizare a funcției de audit intern, al cărei coordonator trebuie să fie membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, iar nerespectarea acestei cerințe atrage sancțiuni care pot varia de la 10.000 până la 100.000 de lei. Citește articolul
Firmele auditate financiar au primit zilele trecute solicitări prin e-mail, de la Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar (ASPAAS), ce funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor, pentru a dovedi implementarea funcției de audit intern, atenționează specialiștii de la NOA. Citește articolul
Legislația privind auditul a fost modificată semnificativ, acum câteva luni, în contextul introducerii raportării privind durabilitatea, pe care anumite companii de la noi trebuie să o includă în situațiile financiare anuale. Astfel, pentru a vedea ce este important de reținut în urma schimbărilor date prin OUG, din perspectiva auditorilor, am stat de vorbă cu un reprezentant al acestor profesioniști. Citește articolul
Contabilii, consultanții fiscali, auditorii și evaluatorii vor putea recupera mult mai ușor onorariile restante de la clienți, deoarece contractele încheiate între părți vor deveni titluri executorii, conform unor proiecte înregistrate recent la Senat. Citește articolul
Persoanele aflate în căutarea unui avocat, notar, contabil sau alt specialist autorizat, dar care nu știu exact cui să se adreseze, pot obține rapid informațiile necesare online. Datele de contact ale acestor profesioniști sunt disponibile în registrele publice gestionate de organizațiile profesionale din care fac parte. Aceste registre sunt utile nu doar pentru a găsi un specialist, ci și pentru a verifica dacă acesta are dreptul legal să profeseze, ceea ce ajută la evitarea unor alegeri greșite sau riscante. Citește articolul
Directiva europeană supranumită CSRD a fost implementată inclusiv la nivelul legislației auditului din România, conform unei OUG recent oficializate. Totodată, autoritățile au profitat de ocazie pentru a face și alte modificări de interes legate de activitatea de audit. Citește articolul
Vorbim astăzi, cu un specialist de la NOA, despre utilitatea auditului intern în cadrul companiilor, în contextul în care anumite firme sunt obligate să aibă această funcție. Scriam recent că firmele fără funcția de audit intern sunt raportate, mai nou, la autorități, astfel că aducem în discuție principalele repere legate de auditul intern. Citește articolul
Companiile fără funcția de audit intern sunt raportate, mai nou, de auditorii financiari la Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar (ASPAAS), care se află în subordinea Ministerului Finanțelor, atenționează specialiștii de la NOA. Informațiile sunt transmise la ASPAAS în cadrul rapoartelor de activitate ce trebuie depuse anual de auditori. Astfel, este posibil să urmeze controale la companii, iar amenda pentru lipsa funcției de audit intern, acolo unde aceasta e obligatorie, poate ajunge până la 100.000 lei. Citește articolul
Entitățile raportoare stabilite de legislația prevenirii spălării banilor, printre care se numără cele din domeniile contabil, fiscal și financiar, sunt obligate la instruirea și evaluarea periodică a angajaților proprii. În acest context, amintim ce prevăd normele speciale pentru contabili, consultanți fiscali și auditori financiari. Citește articolul