O propunere legislativă care a trecut recent de Senat reglementează acordarea unor drepturi victimelor Mineriadei de la București din perioada 13-15 iunie 1990. Astfel, după treizeci și trei de ani de la violențele din Piața Universității, atât victimele agresiunilor forțelor de ordine sau ale minerilor implicați, cât și urmașii acestora ar putea beneficia de o indemnizație viageră reparatorie, dar și de alte beneficii medicale. Citește articolul
Indemnizația lunară pe care trebuiau să o primească cei care sunt urmași ai persoanelor decedate sau dispărute în timpul Holocaustului, începând cu 1 ianuarie 2022, a fost amânată pentru 2023, printr-o ordonanță oficializată recent. Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat astăzi că atât dosarele acceptate în 2021, cât și cele din 2022 vor intra în plată de la începutul lui 2023. Citește articolul