Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Sistemul penalităților pentru întârzierile la plata întreținerii e prevăzut de Legea asociațiilor, în vigoare din 2018. Potrivit acesteia, proprietarii au la dispoziție 30 de zile de când se afișează listele pentru a plăti cotele de contribuție, iar penalitățile se vor aplica, pe zi de întârziere, până la același maxim de 0,2% pe care îl știam și din actuala lege. Administratorii vor trebui să notifice însă în scris restanțierii despre datoriile de la întreținere. Citește articolul
Noua lege a asociațiilor de proprietari va intra în curând în vigoare, mai exact, la sfârșitul săptămânii viitoare, și va aduce o serie de modificări activității și modului de organizare a asociațiilor. Printre aspectele pe care le va reglementa noua lege a asociațiilor se numără și darea în folosință privată a unor spații comune ale blocului. De aceea, prezentăm astăzi condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un spațiu comun, din data de 28 septembrie, pentru a putea fi atribuit unui proprietar de apartament dintr-un imobil și cum se va putea face acest lucru. Citește articolul