Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Prevederile legale privind aplicarea cotei de taxă pe valoarea adăugată (TVA) de 5% la vânzarea de locuințe nu s-au schimbat, așa cum a fost stabilit în cursul lui 2020, de la 1 ianuarie 2021, ci urmează să se modifice de la începutul lui 2022. Noua dată pentru aplicarea măsurii apare într-o ordonanță apărută în ultima zi a lui 2020, ce vizează, printre altele, amânarea unor termene stabilite de Codul fiscal. În principal, prevederile amânate vizează majorarea considerabilă a plafonul până la care se aplică această cotă redusă. Schimbarea ar fi trebuit să fie cea de-a doua majorare a acestui plafon de la momentul introducerii cotei reduse de TVA la vânzarea de locuințe, în 2008. Citește articolul
Din 2022, va crește plafonul până la care taxa pe valoarea adăugată (TVA) de 5% se va aplica vânzării de locuințe la 140.000 euro. Dincolo de faptul că această schimbare va viza toate tranzacțiile încheiate după data intrării în vigoare a modificării, ea se va aplica și tranzacțiilor demarate înainte de intrarea în vigoare a noii legi, însă cu privire la care livrarea are loc abia ulterior, precizează specialiștii Deloitte România. Citește articolul