Bunurile indisponibilizate în procese penale și care sunt scoase la licitație pot fi obținute, de acum, și online. Organizarea licitațiilor pentru asemenea bunuri, pe internet, va ajuta, pe termen scurt, cu respectarea măsurilor de distanțare socială. Pe termen mediu și lung, va contribui la organizarea unui cadru transparent pentru desfășurarea unor asemenea proceduri, conform Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), instituția care se ocupă cu organizarea unor asemenea licitații precum cele menționate mai sus. Citește articolul
AvocatNet.ro vă prezintă principalele subiecte apărute astăzi în presă: Citește articolul
O nouă instituţie cu personalitate juridică, de interes naţional, va lua naştere în subordinea Ministerului Justiţiei, potrivit unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Concret, este vorba despre Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, instituţie care va îndeplini, printre altele, funcţii de facilitare a urmăririi şi identificării bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau de administrare a bunurilor mobile sechestrate în cadrul procesului penal. Citește articolul
AvocatNet.ro va prezinta principalele subiecte aparute astazi in presa: Citește articolul