Și în acest an, persoanele interesate să-și schimbe electrocasnicele vechi cu unele care consumă mai puțină energie pot cere bani de la stat prin intermediul programului Rabla pentru electrocasnice. O noutate apărută la Rabla pentru electrocasnice este că, din acest an, nu se mai pot cumpăra televizoare prin program. Potrivit calendarului stabilit de Administrația Fondului Pentru Mediu (AFM), programul va avea două sesiuni, prima dintre ele debutând acum câteva săptămâni, cu o etapă preliminară, cea a înscrierii în program. În a treia și ultimă etapă a acestei sesiuni, care începe mâine dimineață, se vor putea cere vouchere pentru cumpărarea de aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare. Voucherele acordate în ultima etapă au valoarea de 200 și 400 de lei. Citește articolul