Clauza de mobilitate

autor dr. Horatiu SASU

Prezentare

Prin clauza de mobilitate partile, in contractul individual de munca, stabilesc ca, in considerarea specificului muncii, executarea obligatiilor de serviciu de catre salariat nu se realizeaza intr-un loc stabil de munca.

Determinarea locului de munca constituie o componenta esentiala a contractului individual de munca, asa cum prevede art. 17 alin. 3 coroborat cu art. 17 alin. 2 lit. b) din Codul muncii, neputand fi schimbat decat pe baza consimtamantului partilor si in cauzele prevazute de lege.

Avand in vedere acest lucru, in contractul de munca este necesar sa se precizeze daca salariatul isi va desfasura activitatea intr-un singur loc, intr-o anumita raza determinata, ori in alte localitati decat in cele in care se afla angajatorul la care s-a incadrat in munca, asa cum cere Codul muncii la art. 17 alin. 3 coroborat cu art. 17 alin. 2 lit. b).

Clauza de mobilitate se prezinta in practica sub forma precizarii incluse in contractul individual de munca daca in mod obisnuit salariatul isi va exercita obligatiile sale de serviciu intr-un singur loc (spre exemplu, la sediul unitatii), intr-o anumita raza determinata (la sucursale, santiere, puncte de lucru) ori in alte localitati decat cea in care se afla angajatorul la care s-a incadrat in munca.



Utilitate izvorata din practica
Locul de munca nu este intotdeauna fix, existand posibilitatea normala ca munca sa se desfasoare in „ diverse locuri“ (art. 17 alin. 2 lit. b), daca s-a prevazut in contractul individual de munca acest lucru. Un inteles asemanator il are insa si art. 25 din Codul muncii, in care se prevede ca, in virtutea clauzei de mobilitate din contractul individual de munca, obligatiile de serviciu nu se realizeaza „ intr-un loc stabil de munca“.

Este dificil de a face deosebirea dintre dispozitia din art. 17 alin. 2 lit. b din Codul muncii si cea cuprinsa in art. 25 din acelasi Cod. In ambele situatii salariatul isi indeplineste sarcinile de munca in diverse locuri. El nu are un loc de munca fix, stabil, urmand sa isi desfasoare activitatea in locuri specifice atributiilor pe care le are de indeplinit (de exemplu, postasul, liniorul din sectorul telefoniei fixe, revizorul din cadrul serviciului financiar al unei intreprinderi cu numeroase filiale etc.).

Asadar, intr-o asemenea situatie, locul de munca normal al salariatului, acceptat prin contractul individual de munca, are un anumit specific. Locul de munca ramane, in continuare, un element esential al contractului individual de munca, doar ca el nu este fix, dar este circumscris sarcinilor de serviciu.

Prestarea muncii in diferite locuri nu inseamna o modificare a contractului individual de munca, ci chiar aplicarea prevederilor acestuia. In consecinta, daca in contractul individual de munca s-a mentionat, conform art. 17 alin. 2 lit. b din Codul muncii, „posibilitatea ca salariatul sa munceasca in diverse locuri“, clauza de mobilitate, in virtutea careia „executarea obligatiilor de serviciu de catre salariat nu se realizeaza intr-un loc stabil de munca“, nu mai prezinta interes.

Rezulta ca redactarea art. 25 din Codul muncii este deficitara, deoarece reia, in esenta, prevederea din art. 17 alin. 2 lit. b, care intra in sfera clauzelor generale obligatorii din contractul individual de munca. Codul muncii include insa, in art. 20, clauza de mobilitate in categoria clauzelor specifice, care pot fi negociate si incluse de parti in contractul individual de munca.

NOTA AvocatNet: articolul a aparut in nr. 11 al revistei Tribuna Economica.