Solutii la probleme disputate cu organele de control

Autor: dr. Horatiu SASU
Cand banca uita sa execute ordinul de plata...
Banca este un mandatar al contribuabilului, mandatar care raspunde pentru indeplinirea sau neindeplinirea unei obligatii – in acest caz decontarea sumelor platite de contribuabil la bugetul statului. Conform principiilor dreptului comercial, pentru nedecontarea la timp banca raspunde pana la limita acoperirii prejudiciului (in domeniul fiscal pana la acoperirea dobanzilor si majorarilor de intarziere pentru sumele nedecontate).

Numai ca in acest domeniu legiuitorul roman merge pe ideea “contribuabilul plateste, apoi se descurca”: art. 121 din Codul de procedura fiscala arata ca nedecontarea de catre unitatile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat, in termen de 3 zile lucratoare de la data debitarii contului platitorului, nu il exonereaza pe platitor (pe contribuabil – nota H. Sasu) de obligatia de plata a sumelor respective si atrage pentru acesta majorari de intarziere la nivelul celor prevazute la art. 120, dupa termenul de trei zile.

In rest, Codul de procedura fiscala reitereaza solutia din materie comerciala: “Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului si nedecontate de unitatile bancare, precum si a majorarilor de intarziere platitorul se poate indrepta impotriva unitatii bancare respective”.

Prevederea a “supravietuit” aproape neschimbata de-a lungul reglementarilor din materia procesual fiscala.

Deci calea este urmatoarea: contribuabilul plateste si majorarile de intarziere, desi nu a fost in culpa, urmand sa le solicite de la banca si sa le obtina pe cale amiabila sau prin proces. In niciun caz contribuabilul nu mai trebuie sa emita un ordin de plata, daca cel vechi nu s-a pierdut (chiar daca nu a fost operat).

Aceasta e si pozitia instantelor: intr-un caz 1), din lucrarile dosarului s-a retinut ca prin procesul-verbal din august 1997 incheiat de Administratia Financiara Oradea s-a retinut in sarcina reclamantei obligatia de a plati 1.219.794 lei impozit pe profit, suma ce cuprinde si impozitul de 115.000.000 lei contestat de reclamanta si pentru care a emis dispozitie de plata cu nr. 751/22 mai 1996 la Banca Dacia Felix.

Banca cu care reclamanta se afla in raporturi juridice a tras de pe contul reclamantei aceasta suma dar nu a mai virat-o in contul corespunzator al beneficiarului – organele fiscale.

Potrivit art. 4 pct. d din Ordonanta nr. 11/1996 privind executarea creantelor fiscale (vechea reglementare in domeniu, dar care contine prevederi preluate in noua reglementare – nota H. Sasu) in cazul obligatiilor care se stabilesc potrivit legii de catre platitor, titlul de creanta il reprezinta documentul de evidenta intocmit de acesta.

Pe baza acestor evidente, platitorul intocmeste deconturile sau declaratiile fiscale, dupa caz, care se depun la organul de specialitate, potrivit legii.

Potrivit acestui text de lege, Dispozitia de plata m. 751/22.05.1996 emisa de reclamanta si depusa la Banca Dacia Felix – Sucursala Bihor este titlu de creanta.

Art. 4 pct. c) din acelasi act normativ prevede ca este titlu de creanta si documentul care cuprinde rezultatele verificarii sau constatarii organului de control, dar care insa poate sa emita acest titlu de creanta numai pentru diferentele constatate intre obligatiile de plata determinate de platitor si cele legal datorate.

Organele fiscale, la data emiterii procesului-verbal precum si a deciziei, au ignorat faptul ca reclamanta in calitate de contribuabil a emis un titlu de creanta pentru suma de 11.000.000 lei si potrivit art. 4 pct. c) din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 nu mai putea sa emita un nou titlu de creanta prin obligarea reclamantei la plata aceleiasi sume prin actul de control.

Avand in vedere ca pentru plata sumei de 115.000.000 lei exista un titlu de creanta, urmeaza a se admite contestatia, a se anula decizia Ministerului Finantelor si actul de control pentru aceeasi suma.

Legea nu se aplica la bunul plac 


Anumite decizii ale organelor fiscale nu respecta legea, fiind contestate si desfiintate de instanta. Reproducem mai jos un caz, solutionat sub imperiul vechii legi a falimentului (Legea 64/ 1995), a carui solutie se mentine fata de prevederile conceptual identice din materia insolventei (Legea 85/2006).

S.C. “C.” S.A. Dolj a solicitat in contradictoriu cu Ministerul Finantelor Publice si Directia Generala a Finantelor Publice Dolj sa se dispuna anularea partiala a unei decizii emise de parat, precum si a procesului-verbal de control nr. 842/13 martie 2001, incheiat de un consilier al Directiei Controlului Fiscal Dolj, ca nelegale.

Pe cale de consecinta, reclamanta a cerut exonerarea sa de obligatia de plata la bugetul statului a majorarilor de intarziere in suma de 8.402.086.655 lei, aferente taxei pe valoarea adaugata evidentiata in tabloul creditorilor si respectiv de 16.726.619.874 lei, aferente taxei pe valoarea adaugata pentru perioada 1 decembrie 1998 – 31 ianuarie 2001.

In motivarea actiunii, societatea comerciala a aratat ca se afla in curs de reorganizare judiciara, iar sumele de bani mentionate in actul de control financiar nu sunt datorate, intrucat conform art. 37 din Legea nr. 64/ 1995, privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, creantelor negarantate existente la data deschiderii acestei proceduri nu li se poate adauga nici o dobanda sau cheltuiala.

Note:

*) Vezi nr. 16/2008.

1) Curtea de Apel Oradea – Sentinta civila nr. 3 din 18 ianuarie 1999, definitiva si irevocabila prin Decizia nr. 231/2000 a CSJ – Sectia de contencios administrativ, in Mugur Dan Carcu, Marieta Safta, Dan Safta, Jurisprudenta fiscala, Editor Tribuna economica, Bucuresti, 2000, pag. 18-21.

2) I.C.C.J., Sectia contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 212/18 ianuarie 2005, in M.I.Niculeasa, Codul de procedura fiscala adnotat, Rentrop&Straton, 2007, pag. 268-269.

3) D.C. Dragos– Procedura contenciosului administrativ, Editura All Beck, 2003, pag. 547-550.

4) Daniel Dascalu, Catalin Alexandru, Explicatiile teoretice si practice ale Codului de procedura fiscala, Editura Rosetti, 2005, pag. 553, nota de subsol 1082.

5) I.C.C.J., Sectia de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 4189 din 1 iulie 2005, in M.I.Niculeasa, Codul de procedura fiscala adnotat, Rentrop&Straton, 2007, pag. 244-245.

6) A. Iorgovan, Noua lege a contenciosului administrativ. Geneza si comentarii, Ed. Roata, Bucuresti, 2005, pag. 335; A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, pag. 93; V. Vedinas, Drept administrativ si institutii politico-administrative. Manual practic, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag. 111.

7) In acest sens s-a pronuntat in mod constant si Curtea Suprema de Justitie–Sectia ContenciosAdministrativ.

8) Decizia nr.40/2004. 

___________

Nota AvocatNet.ro

Articolul a fost publicat in numarul 20/2008 al revistei Tribuna Economica