Leul nu-i dopat!

Intrebarea e scoasa din palarie. Si nu sta in picioare. Pentru ca viata nu curge cum vor cartile, mai ales cele prafuite. Curba inflatiei si curba ratei de schimb se armonizeaza, intr-adevar, dar nu de la o zi la alta. Si nici macar de la o luna la alta. Apoi, alaturi de inflatie, mai sunt 11 indicatori care fac presiune asupra cursului, dar nu continuu. Si nu toti deodata. Doar cererea si oferta, impreuna, influenteaza zilnic cursul. Or, este deja un fapt notoriu ca, desi, de la inceputul anului, cererea a crescut neincetat, oferta de valuta a cunoscut o crestere si mai buna. Era normal ca piata sa nu mai impinga leul in jos. Cererea continua sa creasca; oferta insa o depaseste. De cand, oare, actiunea legii cererii si ofertei se confunda cu dopajul?

Cat priveste influenta inflatiei, importanta e miscarea anuala. Este cert ca, in acest an, vom inregistra o inflatie sub 10%. O incurajare pentru leu in cursa cu euro si cu alte valute.

Sa fie limpede: cursul se formeaza pe piata. Banca Nationala, rarindu-si interventiile, da mai multa libertate pietei valutare in determinarea ratei de schimb. Desi multi dealeri, care opereaza pe piata valutara, mai cred - si afirma public " ca BNR are ca tinta un anumit curs. Un neadevar.

Banca Nationala ocheste direct o singura tinta: preturile. Prin reglarea acestui indicator, are in vedere calmarea inflatiei! Obiectiv extrem de costisitor pentru Banca Nationala. Dar ar costa mai mult daca inflatia ar fi lasata sa creasca dupa cum ii este pofta.

Inflatia are cu deosebire cauze structurale, cuibarite in economia reala. Banca Nationala se loveste puternic de aceasta realitate ori de cate ori incearca sa relaxeze politica monetara. Romania este inca dominata de un climat inflationist de care nu mai scapam, mult mai periculos decat inflatia insasi. In aceste conditii, daca relaxarile monetare nu sunt dublate de mai multa munca performanta, de mai multa competenta in organizarea muncii si de o mai stransa legatura intre banii noi si produse noi pe piata, atat bunuri, cat si servicii, banii noi nu vor ajunge nici in afaceri bune, nici in investitii profitabile, ci se vor duce in preturi. Asa cum s-ar intampla, in prezent, cu supralichiditatea din sistemul bancar, pe care economia reala n-o poate absorbi. Din acest motiv o absoarbe, inca, Banca Nationala. Pe propria-i cheltuiala.

Semnificativ este faptul ca nu numai cursul, ci si dobanzile se armonizeaza cu inflatia. Dar si in aceasta privinta, teoria si practica nu se potrivesc totdeauna. Fara indoiala ca traim intr-o realitate de care nu putem face abstractie. Atata vreme cat inflatia creste, nu putem avea dobanzi mici. Cand vom avea dobanzi mici, va insemna ca am rezolvat lucrurile in economie. Dar acum noi nu suntem intr-un astfel de moment. Suntem inca intr-o etapa de terapie. Ceea ce presupune si temperarea creditelor, pentru a nu pulsa in economie masa monetara care sa produca inflatie; si folosirea banilor numai acolo unde pot produce; acolo unde agentii economici pot "sa alerge" mai repede decat inflatia.

Politica monetara constituie un demers complex si interesant. Ea nu se reduce la anumite comenzi: "Jos cursul" sau "Sus cursul"; "Jos dobanda" ori "Sus dobanda". Aceasta politica e o lume fascinanta, in care se intalnesc totdeauna instrumentele cercetatorului si ale practicianului. In aceasta lume, cunostintele solide ale specialistilor bancari se asociaza cu finetea unor observatii sociologice si psihologice. Toate dublate de experienta si de spirit creator. In acest context, dobanzile inca inalte s-au dovedit capabile sa atraga bani in banci. Si sa stimuleze astfel procesul de economisire. Pe piata valutara, acum si mai libera, s-a intetit si mai mult concurenta.