Hotararea CEDO in Cauza Savu impotriva Romaniei

Hotararea in Cauza Savu impotriva Romaniei, din 4 noiembrie 2008
(Cererea nr. 19.982/04)


In cauza Savu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall,
presedinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Birsan, Boštjan M. Zupanèiè, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López
Guerra, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,
deupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 14 octombrie 2008,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:


Procedura
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 19.982/04) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Paul Savu (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 4 mai 2004 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 9 mai 2006, presedintele Sectiei a treia a decis sa comunice cererea Guvernului. De asemenea, astfel cum prevede art. 29 § 3 din Conventie, s-a hotarat sa fie analizate in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.

In Fapt
I. Circumstantele cauzei
4. Reclamantul s-a nascut in anul 1940 si locuieste in Calarasi.

A. Recursul in anulare impotriva hotararii definitive din 6 iunie 2002 care ii atribuie reclamantului un teren in suprafata de 293 m²
5. Prin Hotararea definitiva din 3 iunie 1996, Judecatoria Calarasi a respins in parte actiunea introdusa la data de 6 iunie 1994 de catre S.P., unul dintre cei 7 frati ai reclamantului, impotriva mamei lor. Instanta a statuat intr-adevar ca S.P. nu avea dreptul decat la o suprafata de 1.000 m2 din terenul de circa 1.293 m² pe care il revendicase, teren care fusese cumparat de parintii sai in anul 1957 si nationalizat de autoritati in anii 1960.
6. In urma decesului mamei, prin Sentinta din 6 noiembrie 2001, dupa ce a procedat la administrarea unei expertize imobiliare, Judecatoria Calarasi a admis actiunea in partaj succesoral introdusa de reclamant impotriva celor 7 frati ai sai si i-a atribuit un teren in suprafata de 293 m², care reprezenta restul terenului de 1.293 m² mentionat mai sus si constituia masa succesorala. In acelasi timp, instanta a stabilit in sarcina sa plata unei sulte in valoare de 5.143.175 lei romanesti (ROL) in favoarea fiecaruia dintre fratii sai si i-a acordat o suma cu titlu de cheltuieli de judecata.
7. Atat apelul, cat si recursul lui S.P. impotriva sentintei mentionate mai sus au fost respinse ca neintemeiate, primul prin Decizia din 5 martie 2002 a Tribunalului Calarasi, iar al doilea prin Decizia din 6 iunie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti. Ca raspuns la argumentele lui S.P., care sustinea ca are un drept exclusiv de proprietate asupra parcelei de 293 m² si ca aceasta nu facuse obiectul unei cereri a mamei sale intemeiate pe Legea fondului funciar nr. 18/1991 (Legea nr. 18/1991), Curtea de Apel Bucuresti a statuat ca S.P. nu isi dovedise dreptul asupra parcelei de 293 m². De asemenea, instanta a statuat ca, in temeiul contratului de vanzare-cumparare din anul 1957 si al retrocedarii de catre autoritati intemeiate pe Legea nr. 18/1991, aceasta parcela facea parte din masa succesorala.
8. La data de 7 august 2003, reclamantul a intrat in posesia terenului in suprafata de 293 m² si a platit sultele datorate, in executarea Sentintei definitive din 6 noiembrie 2001 mentionate mai sus.
9. In urma unui recurs in anulare formulat de procurorul general al Romaniei in temeiul art. 330 alin. 2 din Codul de procedura civila, Curtea Suprema de Justitie, prin Decizia din 31 martie 2004, a casat deciziile mentionate mai sus si, pe fond, a respins actiunea in partaj succesoral ca neintemeiata. Instanta suprema a statuat ca parcela in suprafata de 293 m² aflata in litigiu fusese nationalizata de stat in acelasi timp cu cea in suprafata de 1.000 m², ca nu exista nicio dovada care sa ateste reconstituirea dreptului de proprietate al mamei reclamantului asupra terenului in suprafata de 293 m² in temeiul Legii nr. 18/1991 si ca, facand parte din patrimoniul administratiei locale, parcela in litigiu nu trebuia sa fie inclusa in masa succesorala de partajat.

B. Procedura in anularea vanzarii de catre reclamant a terenului in suprafata de 293 m²
10. La data de 26 aprilie 2004, reclamantul a incheiat un contract de vanzare-cumparare in forma autentica cu fiul sau, S.Pl., contract prin care acesta cumpara un teren in suprafata de 400 m2 din care facea parte parcela de 293 m2 mentionata mai sus. S.Pl. a intrat in posesia terenului.
11. La data de 9 februarie 2005, invocand Hotararea din data de 31 martie 2004 pronuntata in recursul in anulare, S.P. a sesizat instantele interne cu o actiune indreptata impotriva fratilor sai, inclusiv a reclamantului, si impotriva lui S.Pl. Aceasta actiune avea ca obiect anularea contractului de vanzarecumparare din 26 aprilie 2004 si restabilirea situatiei dinainteaexecutarii Sentintei din 6 noiembrie 2001.
12. Prin Decizia definitiva din data de 27 mai 2008, Curtea de Apel Bucuresti a admis partial actiunea lui S.P. Aceasta a statuat ca acel contract de vanzare-cumparare din 26 aprilie 2004 era lovit de nulitate absoluta in ceea ce priveste parcela in suprafata de 293 m2 pentru cauza ilicita si falsa, reclamantul nemaifiind proprietarul parcelei in momentul vanzarii, ca S.Pl. trebuia evacuat de pe parcela respectiva si ca reclamantului trebuia sa ii fie restituite sumele pe care le platise cu titlu de sulta la data de 7 august 2003. Instanta a respins cererea de partaj al terenului in suprafata de 1.293 m2 ca inadmisibila, Decizia din 31 martie 2004 a Curtii Supreme de Justitie dobandind autoritate de lucru judecat.

II. Dreptul intern pertinent
13. Prevederile legale relevante, in vigoare la data evenimentelor, sunt descrise in Hotararea SC Masinexportimport Industrial Group SA impotriva Romaniei (nr. 22.687/03, § 22, 1 decembrie 2005).

In drept
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1
14. Reclamantul sustine, in esenta, ca anularea Deciziei definitive din data de 6 iunie 2002 de catre Curtea Suprema de Justitie in urma unui recurs in anulare formulat de procurorul general a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice si dreptul sau la respectarea bunurilor. El invoca art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevad urmatoarele, in partile lor relevante in speta:

ARTICOLUL 6 § 1
„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)”
ARTICOLUL 1 din Protocolul nr. 1
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor.”
15. Guvernul contesta aceasta teza.

A. Asupra admisibilitatii
16. In observatiile sale din 25 septembrie 2006, Guvernul invoca pierderea calitatii de victima de catre reclamant din cauza vanzarii parcelei litigioase in suprafata de 293 m2 catre fiul sau, S.Pl., prin contractul de vanzare-cumparare din 26 aprilie 2004.
Cu toate acestea, Guvernul precizeaza ca va renunta la exceptia ridicata daca, la finalul procedurii in anulare introduse de S.P. (paragraful 12 de mai sus), contractul de vanzarecumparare mentionat mai sus va fi anulat.
17. Curtea observa inca de la inceput ca procedura mentionata de Guvern s-a finalizat prin Decizia definitiva din 27 mai 2008, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, care a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzarecumparare mentionat mai sus. Ținand cont de aceasta constatare si de pozitia Guvernului, Curtea considera ca nu exista niciun motiv pentru a continua, din oficiu, analiza exceptiei invocate.
18. Pe de alta parte, Curtea constata ca cererea nu este vadit neintemeiata in sensul art. 35 § 3 din Conventie. De asemenea, constata ca cererea nu este afectata de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, aceasta trebuie declarata admisibila.

B. Asupra fondului
19. In ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 6 § 1 din Conventie, recunoscand ca dreptul la un proces echitabil implica, in acelasi timp, si respectarea principiului securitatii raporturilor juridice si ca instanta europeana a sanctionat deja reanalizarea de catre Curtea Suprema de Justitie a unei hotarari definitive in urma unui recurs in anulare (Brumarescu impotriva Romaniei, [MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII), Guvernul subliniaza ca aceasta cale de atac a fost eliminata din Codul de procedura civila.
In ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1, Guvernul considera ca, in masura in care Curtea Suprema de Justitie a constatat in Decizia sa din 31 martie 2004 ca nu existau dovezi care sa ateste ca parcela in suprafata de 293 m2trebuia inclusa in masa succesorala care
trebuia partajata, ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantului asupra acestei parcele era legala si proportionala.
20. Reclamantul contesta argumentele Guvernului.
21. Curtea a analizat in mai multe ocazii cauze care ridicau probleme similare cu cele din speta de fata, in care a constatat incalcarea art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1, din cauza rejudecarii solutiei date in mod definitiv unui litigiu si a privarii reclamantilor de bunurile de care beneficiau la finalul procedurii, ca urmare a unui recurs in anulare (a se vedea, printre altele, Brumarescu, citata anterior, paragrafele 61, 77 si 80, SC Masinexportimport Industrial Group SA, citata anterior, paragrafele 32 si 46—47, si Piata Bazar Dorobanti SRL impotriva Romaniei, nr. 37.513/03, paragrafele 23 si 33, 4 octombrie 2007).
22. Analizand cauza de fata, Curtea considera ca Guvernul nu a oferit niciun fapt sau argument convingator care sa poata duce la o alta concluzie. In mod special, aceasta constata ca, fiind sesizata de procurorul general, Curtea Suprema de Justitie a reanalizat cauza si a anulat, prin Decizia din 31 martie 2004, Decizia definitiva din 6 iunie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti, care statuase ca parcela in suprafata de 293 m2 trebuia inclusa in masa succesorala care urma sa fie partajata intre reclamant si fratii sai si ca se impunea ca aceasta sa fie atribuita primului, in schimbul unei sulte.
23. Avand in vedere cele de mai sus si tinand cont de elementele aflate la dosar, Curtea constata ca anularea de catre Curtea Suprema de Justitie a Deciziei definitive din 6 iunie 2002 a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice, incalcand reclamantului dreptul sau la un proces echitabil si dreptul la respectarea bunurilor sale.
24. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1.
#PAGEBREAK#
II. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie 25. Conform art. 41 din Conventie,„In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila”.

A. Prejudiciu
26. Dupa ce a solicitat la data de 17 noiembrie 2006 suma de 18.000 euro (EUR) pentru daunele materiale si suma de 16.000 EUR pentru daunele morale, reclamantul a precizat ca ar trebui luata in considerare cererea sa de reparatie echitabila din 23 noiembrie 2006. In aceasta scrisoare el solicita, in esenta, reconstituirea dreptului sau de proprietate asupra terenului in suprafata de 1.293 m² , inclusiv asupra parcelei in litigiu in suprafata de 293 m², si recunoasterea valabilitatii contractului de vanzare-cumparare pe care l-a incheiat la data de 26 aprilie 2004 cu S.Pl. Pe de alta parte, el solicita suma de 70.000 EUR cu titlu de daune materiale pentru lipsa de folosinta a parcelei mentionate mai sus si suma de 70.000 EUR pentru daune morale.
27. Guvernul considera ca cererea reclamantului referitoare la daunele materiale trebuie respinsa si ca suma solicitata cu titlu de daune morale este excesiva, avand in vedere jurisprudenta Curtii.
28. Curtea reaminteste jurisprudenta sa bine stabilita, conform careia o hotarare care constata o incalcare atrage pentru statul parat obligatia juridica fata de Conventie de a pune capat incalcarii si de a ii inlatura consecintele astfel incat sa restabileasca, pe cat posibil, situatia anterioara acesteia. Statele contractante sunt, in principiu, libere sa aleaga mijloacele pe care le vor folosi pentru a se conforma unei hotarari de incalcare, pronuntate intr-o cauza in care ele au fost parte. Daca tipul incalcarii permite restitutio in integrum, este de datoria statului parat sa o efectueze. Daca, in schimb, dreptul national nu permite sau permite doar o inlaturare partiala a consecintelor incalcarii, art. 41 abiliteaza Curtea sa ii acorde partii lezate, daca este cazul, reparatia pe care o considera adecvata [Brumarescu impotriva Romaniei (reparatie echitabila) [MC], nr. 28.342/95, § 21, CEDO 2001-I].
29. Curtea considera ca, in speta, singurul fundament care trebuie retinut pentru acordarea unei reparatii echitabile consta in constatarea incalcarii art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza anularii, la 31 martie 2004, a Deciziei definitive din 6 iunie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti. Aceasta decizie partajase masa succesorala dupa decesul mamei reclamantului si ii atribuise acestuia parcela in suprafata de 293 m², dispunand, in acelasi timp, in sarcina sa, plata unei sulte in valoare de 5.143.175 ROL in favoarea fiecaruia dintre fratii sai.
30. Curtea considera inca de la inceput ca cererea referitoare la prejudiciul pretins din cauza lipsei de folosinta a parcelei in suprafata de 293 m² nu a fost deloc sustinuta si canu exista nicio legatura de cauzalitate intre incalcarile constatate si cererile de alte daune materiale decat cea referitoare la atribuirea in proprietate a parcelei in suprafata de 293 m² mentionata mai sus. Asadar, aceste cereri trebuie respinse [Dragne si altii impotriva Romaniei (reparatie echitabila), nr. 78.047/01, § 18, 16 noiembrie 2006]. In schimb, facand trimitere la Decizia definitiva din 6 iunie 2002, Curtea apreciaza ca este de datoria autoritatilor sa ia masurile necesare pentru a il repune pe reclamant intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca cerintele art. 6 § 1 din Conventie si ale art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate prin pronuntarea de catre Curtea Suprema de Justitie a deciziei pronuntate in recursul in anulare.
31. Pe de alta parte, Curtea considera ca anularea Deciziei definitive din 6 iunie 2002 de catre Curtea Suprema de Justitie a determinat o incalcare grava a drepturilor reclamantului la un proces echitabil, conform cu principiul securitatii raporturilor juridice si cu respectarea bunurilor sale, incalcare ce constituie sursa unui prejudiciu moral. Ținand cont de totalitatea
elementelor aflate in posesia sa si statuand in echitate, astfel cum prevede art. 41 din Conventie, Curtea ii aloca reclamantului suma de 3.000 EUR cu titlu de daune morale.

B. Cheltuieli de judecata
32. Reclamantul solicita si suma de 30.000 EUR pentru cheltuielile de judecata angajate in fata instantelor interne in diferitele proceduri ce s-au desfasurat in perioada 1994—2008 cu privire la terenul in suprafata de 1.293 m2 si pentru cele angajate in fata Curtii (fotocopii, traduceri, taxe postale etc.). El prezinta chitante de plata a onorariilor avocatilor sai, printre care si cele legate de procedura de recurs in anulare in fata Curtii Supreme de Justitie, care se ridica la circa 6.000.000 ROL.
33. Guvernul observa ca cele mai multe dintre documentele justificative furnizate de partea interesata fie sunt lipsite de precizie in ceea ce priveste obiectul lor, fie fac trimitere la perioade si proceduri care nu privesc cauza aflata in fata Curtii.
34. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. Pe de alta parte, Curtea reaminteste ca, atunci cand constata o incalcare a Conventiei, ea poate acorda rambursarea cheltuielilor de judecata angajate in procedurile interne, dar numai atunci cand ele au fost efectuate „pentru a impiedica sau a corecta prin acestea presupusa incalcare” (Forum Maritime impotriva Romaniei, nr. 63.610/00 si 38.692/05, § 180, 4 octombrie 2007). Reamintind ca incalcarile constatate in speta se refera exclusiv la anularea prin Decizia din 31 martie 2004 a Deciziei definitive din 6 iunie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti si tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, Curtea apreciaza ca trebuie sa ii acorde reclamantului suma de 300 EUR, pentru toate cheltuielile.

C. Dobanzi moratorii
35. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

Pentru aceste motive,
In unanimitate,
C U RT E A:
1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotaraste:
a) ca, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari conform art. 44 § 2 din Conventie, statul parat sa ia masurile necesare pentru a il repune pe reclamant intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat in absenta anularii Deciziei definitive din 6 iunie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti;
b) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari conform art. 44 § 2 din Conventie, urmatoarele sume, care vor fi convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii:
(i) 3.000 EUR (trei mii euro), plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale;
(ii) 300 EUR (trei sute euro) pentru cheltuielile de judecata, plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit de catre reclamant;
c) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.
Intocmita in limba franceza, ulterior comunicata in scris la data de 4 noiembrie 2008, in conformitate cu art. 77 paragrafele 2 si 3 din Regulament.

Josep Casadevall,
presedinte

Santiago Quesada,
grefier