Hotararea CEDO in Cauza Gingis impotriva Romaniei

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
HOTARAREA
din 4 noiembrie 2008
in Cauza Gingis impotriva Romaniei
(Cererea nr. 35.955/02)

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Birsan, Boštjan M. Zupanèiè, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecatori, si din Santiago Quesada, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 14 octombrie 2008, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 35.955/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care 2 cetateni ai acestui stat, domnul Orhan Geauzar si doamna Mariana Geauzar (reclamantii), au sesizat Curtea la data de 15 august 2002, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia). In anul 1992, ei si-au modificat numele in Rifat Orhan Gingis si, respectiv, Joanna Marianna Gingis.
2. Reclamantii au fost reprezentati in fata Curtii de domnul Gheorghe Rusen, avocat in Buzau. Prin scrisoarea din data de 18 mai 2008, transmisa ulterior schimbului de observatii intre parti, reclamantii au informat grefa ca nu mai sunt reprezentati de domnul Gheorghe Rusen. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 25 ianuarie 2007, Curtea a hotarat sa comunice cererea Guvernului. Potrivit prevederilor art. 29 § 3 din Conventie, aceasta a hotarat, de asemenea, sa se analizeze simultan admisibilitatea si temeinicia cauzei.

IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
4. Reclamantii, sot si sotie, s-au nascut in anul 1948 si, respectiv, in anul 1955, si locuiesc in New Jersey (Statele Unite).
5. Prin Decizia din 24 martie 1987 a consiliului municipal, data in temeiul Decretului nr. 223/1974, statul a nationalizat apartamentul nr. 25 care apartinea reclamantilor, cu motivarea ca acestia au parasit tara pentru a-si stabili resedinta in strainatate. Apartamentul era situat in Constanta, str. Mircea cel Batran nr. 172, bl. MD 14, sc. B, et. 3, si era compus din 3 camere si dependinte, avand suprafata totala de 65,03 m2.
6. La data de 12 septembrie 1996, statul a vandut apartamentul in cauza tertilor D.M. si D.N., care locuiau acolo in calitate de chiriasi (cumparatorii).

1. Actiunea in revendicare
7. In anul 1998, reclamantii au sesizat Judecatoria Constanta (judecatoria) cu o actiune in revendicare indreptata impotriva cumparatorilor si a consiliului municipal.
8. Prin Sentinta din data de 27 octombrie 1999, instanta a respins actiunea, retinand ca statul avea un titlu asupra apartamentului.
9. Prin Decizia din data de 22 martie 2000, Tribunalul Constanta (tribunalul) a admis apelul reclamantilor si a admis actiunea, statuand ca preluarea apartamentului de catre stat nu a fost conforma cu legea, in masura in care decizia de nationalizare nu le-a fost comunicata reclamantilor.
10. Cumparatorii au formulat recurs in fata Curtii de Apel Constanta (curtea de apel).
11. Prin Decizia definitiva din data de 8 noiembrie 2000, curtea de apel a admis recursul si a respins actiunea, statuand ca titlul statului asupra apartamentului in cauza era valabil, dat fiind faptul ca din probele administrate reiesea ca reclamantii luasera cunostinta de decizia mentionata mai sus.

2. Actiunea in revendicare si in anularea contractului de vanzare-cumparare
12. In cursul anului 2002, reclamantii au investit tribunalul cu solutionarea unei actiuni in revendicare si in anularea contractului de vanzare-cumparare indreptate impotriva cumparatorilor si a primariei.
13. La data de 14 ianuarie 2003, tribunalul a constatat ca nu era competent sa se pronunte asupra actiunii in anularea contractului si, prin urmare, si-a declinat competenta in favoarea judecatoriei. La data de 11 martie 2003, tribunalul a decis suspendarea judecarii actiunii in revendicarea apartamentului pana la solutionarea definitiva a actiunii in anularea contractului. Din documentele depuse la dosar nu reiese daca analiza cauzei a fost reluata pana astazi.
14. Prin sentinta din data de 21 iunie 2004, judecatoria a respins actiunea, statuand ca nationalizarea apartamentului a fost ilegala, retinand insa buna-credinta a cumparatorilor. In ceea ce priveste caracterul ilegal al nationalizarii, instanta a statuat astfel: „Faptul ca in considerentele Deciziei civile nr. 1.550/2000 (din 8 noiembrie 2000) a Curtii de Apel Constanta s-a retinut valabilitatea deciziei de preluare a imobilului litigios in proprietatea statului nu impiedica reexaminarea titlului statului. In procesul initial, acest titlu a fost cercetat, in cadrul unei actiuni in revendicare pe cale incidentala, iar posibilitatea cercetarii in acelasi mod a valabilitatii titlului statului in prezenta cauza este dincolo de orice indoiala (...), care a prevazut in mod expres criteriile in raport de care bunurile dobandite de stat in perioada 1945—1989 au ca fundament un titlu valabil de proprietate, si anume: respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care Romania era parte si a legilor in vigoare la data preluarii lor de catre stat.
Decretul nr. 223/1974, in baza caruia a fost emisa decizia de preluare a imobilului ce a apartinut reclamantilor, era inadmisibil contrar legii supreme — Constitutia din 1965 (...).
Pentru toate aceste considerente, se retine ca statul nu are un titlu valabil asupra imobilului in cauza, masura de preluare in baza Decretului nr. 223/1974 avand in mod vadit caracter abuziv.”
15. Sentinta a fost confirmata prin deciziile din 21 decembrie 2004 si 21 decembrie 2005 ale Curtii de Apel Constanta, care a respins apelul si recursul reclamantilor.

3. Cererea in restituirea apartamentului in temeiul Legii nr. 10/2001
16. In anul 2001, reclamantii au solicitat primariei restituirea apartamentul in temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 — 22 decembrie 1989.
17. La data de 9 martie 2007, primaria a informat Guvernul ca notificarea reclamantilor nu a fost inca analizata, intrucat acestia nu au depus anumite documente la dosar, si ca aceasta le-a trimis in aceeasi zi o adresa reclamantilor pentru a le solicita.
18. Prin adresa din data de 20 aprilie 2007, primaria a informat Guvernul ca a solicitat informatii din partea autoritatilor despre apartamentul in cauza.

II. Dreptul si practica interna pertinente
19. Prevederile legale si jurisprudenta interna relevante sunt descrise in cauzele Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, §§ 31—44, CEDO 1999-VII), Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, §§ 19—27, CEDO 2005-VII), Paduraru impotriva Romaniei (nr. 63.252/00, §§ 23—53, 1 decembrie 2005) si Tudor impotriva Romaniei (nr. 29.035/05, §§ 15—20, 17 ianuarie 2008).

IN DREPT
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
20. Reclamantii sustin ca au suferit o incalcare a dreptului lor de proprietate asupra apartamentului in litigiu din cauza vanzarii acestuia catre chiriasi si a refuzului instantelor nationale de a anula contractul de vanzare-cumparare. Ei considera ca statul nu putea vinde bunul, deoarece nationalizarea acestuia a fost ilegala. Ei invoca art.1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor.”

A. Asupra admisibilitatii
21. Guvernul ridica mai multe exceptii de inadmisibilitate.
22. Astfel, el invoca nerespectarea termenului de 6 luni in ceea ce priveste prima actiune in revendicare.
23. De asemenea, Guvernul invoca si exceptia de inadmisibilitate a unei eventuale cereri intemeiate pe a doua actiune in revendicare, considerand ca reclamantii nu au sesizat Curtea cu o astfel de cerere, ci doar au informat-o despre existenta procedurii respective.
24. Tot referitor la cea de-a doua procedura, el sustine ca cererea este prematura, in masura in care procedura nu era solutionata definitiv la nivel national in momentul sesizarii Curtii, in conditiile in care aceasta nu poate fi sesizata decat dupa epuizarea cailor de atac interne. In plus, reclamantii nu au solicitat reluarea examinarii actiunii in revendicare dupa solutionarea definitiva a actiunii in anularea contractului. Rezulta ca procedura in discutie este inca pendinte.
25. In continuare, Guvernul invoca exceptia incompatibilitatii ratione materiae, estimand ca, in absenta recunoasterii dreptului lor de proprietate printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, reclamantii nu dispuneau de un „bun” in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. In acest sens, el arata ca, in cadrul primei proceduri, actiunea reclamantilor a fost respinsa cu motivarea ca nationalizarea a fost conforma cu legea. In opinia Guvernului, faptul ca instantele nationale au retinut, in cea de-a doua procedura si in considerentele hotararilor lor, caracterul ilegal al nationalizarii nu este suficient pentru a le oferi reclamantilor o speranta legitima cu privire la restituirea bunului respectiv, deoarece, in dreptul roman, numai dispozitivul unei hotarari judecatoresti beneficiaza de autoritate de lucru judecat.
26. Reclamantii contesta argumentele Guvernului. Ei considera ca au epuizat caile de atac interne si precizeaza ca dreptul lor de proprietate asupra apartamentului in litigiu nu a fost niciodata anulat. In ceea ce priveste actiunea in revendicare introdusa de reclamanti, a carei examinare a fost suspendata in asteptarea solutionarii actiunii in anularea contractului, ei considera ca actiunea respectiva a ramas fara obiect, avand in vedere concluziile instantelor.
27. In ceea ce priveste exceptia intemeiata pe nerespectarea termenului de 6 luni invocata in legatura cu prima procedura, Curtea observa ca cererea a fost comunicata Guvernului, sub aspectul art. 1 din Protocolul nr. 1, numai in legatura cu cea de-a doua procedura, si anume actiunea in revendicare si in anularea contractului de vanzare-cumparare, astfel cum a fost solutionata prin Decizia din data de 21 decembrie 2005 a Curtii de Apel Constanta. Prin urmare, Curtea considera ca nu este necesar sa se pronunte asupra exceptiei Guvernului.
28. In ceea ce priveste exceptia de inadmisibilitate pe care Guvernul o intemeiaza pe faptul ca reclamantii nu au formulat nicio cerere in legatura cu cea de-a doua procedura, Curtea observa ca partile interesate au invederat incalcarea dreptului lor de proprietate din cauza vanzarii apartamentului lor si a refuzului instantelor nationale de a anula contractul de vanzarecumparare. Prin urmare, aceasta exceptie trebuie respinsa.
29. Referitor la exceptia caracterului prematur al cererii, in partea referitoare la cea de-a doua procedura, Curtea achieseaza la opinia Guvernului potrivit careia aceasta procedura nu era inca solutionata la nivel national in momentul in care ea a fost sesizata. Tinand cont totusi de faptul ca procedura respectiva a fost solutionata definitiv prin Decizia din data de 21 decembrie 2005 a Curtii de Apel Constanta, Curtea respinge exceptia Guvernului. In plus, ea apreciaza ca, in speta, faptul ca reclamantii nu au solicitat reluarea examinarii actiunii in revendicare dupa solutionarea definitiva a actiunii in anularea contractului de vanzare-cumparare nu este decisiv.
30. In ceea ce priveste exceptia de incompatibilitate ratione materiae, Curtea considera ca aceasta este strans legata de fondul capatului de cerere pe care reclamantii il intemeiaza pe art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel incat ea trebuie conexata cu fondul. De altfel, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie si ca nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Asadar, trebuie declarat admisibil.
#PAGEBREAK#
B. Asupra fondului
31. Guvernul acorda o importanta deosebita prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, al caror obiectiv este accelerarea procedurii de restituire a bunurilor nationalizate si, in situatiile in care o astfel de restituire se dovedeste a fi imposibila, acordarea unei despagubiri constand in actiuni la un organism de plasare a valorilor mobiliare, „Proprietatea”, organizat sub forma unei societati pe actiuni. In opinia Guvernului, reparatia prevazuta de legislatia romana corespunde exigentelor jurisprudentei Curtii.
32. Reclamantii insista asupra faptului ca apartamentul lor a fost nationalizat abuziv si apoi vandut chiriasilor, care au fost de rea-credinta. De aceea, ei considera ca instantele nationale au refuzat pe nedrept sa anuleze contractul de vanzare-cumparare. Referitor la notificarea vizand restituirea bunului in temeiul Legii nr. 10/2001, ei sustin ca primaria a amanat analizarea acestei cereri de o maniera excesiva.
33. Curtea arata ca Judecatoria Constanta a stabilit caracterul ilegal al nationalizarii bunului prin Sentinta sa din 21 iunie 2004. Prin urmare, ea apreciaza ca aceasta constatare a ilegalitatii care, de altfel, nu a fost infirmata de o instanta superioara are ca efect recunoasterea, in mod indirect si cu efect retroactiv, a dreptului de proprietate al reclamantilor asupra bunului in cauza. In plus, Curtea constata ca acest drept nu era revocabil si ca nu a fost nici contestat, nici infirmat pana astazi (vezi, printre multe altele, Strain si altii mentionata mai sus, § 38; Sebastian Taub impotriva Romaniei, nr. 58.612/00, § 37, 12 octombrie 2006; Gabriel impotriva Romaniei, nr. 35.951/02, §§ 25—26, 8 martie 2007; Aldea impotriva Romaniei, nr. 36.992/03, § 24, 24 ianuarie 2008). Avand in vedere cele de mai sus, Curtea apreciaza ca argumentul Guvernului conform caruia ilegalitatea nationalizarii nu a fost retinuta in dispozitivul sentintei, ci in motivele sale, nu poate determina o abordare diferita in speta.
34. Prin urmare, Curtea apreciaza ca reclamantii aveau un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
35. Ea reaminteste ca a examinat in mai multe randuri cauze care ridicau probleme similare cu cele ale spetei de fata si ca a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (vezi, printre altele, Porteanu impotriva Romaniei, nr. 4.596/03, §§ 32—35, 16 februarie 2006). Curtea reafirma in special ca, in contextul legislativ roman care reglementeaza actiunile in revendicare imobiliara si restituirea bunurilor nationalizate de regimul comunist, vanzarea de catre stat a bunului altuia catre terti de buna credinta, chiar daca aceasta a fost anterioara confirmarii in justitie in mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, reprezinta o privare de bunuri (Porteanu, mentionata mai sus, § 32). O astfel de privare, combinata cu lipsa totala a despagubirilor, este contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strain, mentionata mai sus, §§ 39, 43 si 59). In plus, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 care o modifica nu iau in considerare prejudiciul suferit din cauza absentei indelungate a acordarii despagubirilor, de catre persoane care, la fel ca reclamantii, au fost lipsite de bunurile lor (Porteanu, mentionata mai sus, § 34).
36. Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sa poata conduce la o concluzie diferita in cazul de fata.
37. Tinand cont de jurisprudenta sa in materie, Curtea apreciaza ca, in speta, zadarnicirea dreptului de proprietate al reclamantilor asupra bunului lor, asociata cu o lipsa totala de despagubire, i-a facut pe acestia sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunului lor, garantat de art.1 din Protocolul nr. 1.
38. Prin urmare, Curtea respinge exceptia Guvernului si constata ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie
39. Sub aspectul art. 6 § 1 din Conventie, reclamantii se plang de procedurile judiciare desfasurate la nivel national, considerandu-le inechitabile. In aceasta privinta, ei considera ca instantele nationale nu au apreciat corect probele administrate si ca nu au dat dovada de impartialitate.
40. Tinand cont de toate elementele aflate in posesia sa si in masura in care este competenta sa fie sesizata cu pretentiile formulate, Curtea nu a retinut nicio incalcare a drepturilor garantate de art. 6 § 1 din Conventie.
41. Rezulta ca acest capat de cerere trebuie respins ca vadit neintemeiat, in conformitate cu prevederile art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
42. Conform art. 41 din Conventie,
„In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu
43. Reclamantii solicita, cu titlu de daune materiale, restituirea apartamentului ori, daca acest lucru nu este posibil, suma de 100.000 EUR pentru valoarea de circulatie a bunului; in plus, ei solicita suma de 8.000 EUR pentru „contravaloarea lipsei de folosinta a bunului” din momentul introducerii primei actiuni in revendicare pana in prezent.
44. Guvernul arata ca reclamantii nu au prezentat niciun raport de expertiza asupra apartamentului. Acesta depune un raport de expertiza din luna septembrie 2007, conform caruia valoarea apartamentului este de 45.647 EUR.
45. In ceea ce priveste suma solicitata pentru lipsa de folosinta a bunului, Guvernul invita Curtea sa respinga aceasta cerere.
46. De asemenea, acesta arata ca partile interesate nu au solicitat nicio suma cu titlu de daune morale. El considera, prin urmare, ca nu ar trebui sa li se acorde nicio suma cu acest titlu.
47. Fata de circumstantele spetei, Curtea apreciaza ca restituirea apartamentului nr. 25, situat in Constanta, str. Mircea cel Batran nr. 172, bl. MD 14, sc. B, et.3, i-ar repune pe reclamanti, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate.
48. Daca statul parat nu procedeaza la aceasta restituire in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, Curtea hotaraste ca Guvernul sa le plateasca partilor interesate, cu titlu de daune materiale, o suma care sa corespunda valorii actuale a bunului.
49. In speta, in ceea ce priveste stabilirea cuantumului acestei sume, Curtea observa ca Guvernul a prezentat un raport de expertiza care permite stabilirea valorii apartamentului. Conform acestui raport, aceasta valoare este de 45.647 EUR. Deoarece reclamantii nu au furnizat niciun raport de expertiza, Curtea estimeaza valoarea de circulatie actuala a bunului la suma de 46.000 EUR.
50. In ceea ce priveste suma solicitata pentru lipsa de folosinta a bunului, Curtea reaminteste ca ea nu poate specula asupra posibilitatii unei inchirieri a bunului in discutie si asupra profitabilitatii acesteia (Buzatu impotriva Romaniei (reparatie echitabila), nr. 34.642/97, § 18, 27 ianuarie 2005) si ca ea a dispus restituirea bunului, cu titlu de satisfactie echitabila in baza art. 41 din Conventie. Prin urmare, ea respinge aceasta cerere.
51. Curtea observa alaturi de Guvern ca reclamantii nu au solicitat nicio suma cu titlu de daune morale.
#PAGEBREAK#
B. Cheltuieli de judecata
52. Reclamantii solicita suma de 5.000 EUR pentru cheltuielile angajate la nivel intern si in fata Curtii si considera ca aceasta suma cuprinde onorariile de avocat, cheltuielile de transport si pentru telefon, precum si cheltuielile de traducere si fotocopiere a documentelor. Ei depun la dosar anumite documente justificative.
53. Guvernul arata ca reclamantii au prezentat documente justificative pentru o suma totala de aproximativ 1.017 EUR si ca, in orice caz, din aceste documente justificative nu reiese clar care erau procedurile la care se refera.
54. Curtea reaminteste ca un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil.
In speta, tinand cont de criteriile mentionate mai sus si de documentele justificative furnizate de reclamanti, precum si de gradul relativ redus de complexitate al cauzei de fata, Curtea considera rezonabil sa le acorde partilor interesate suma de 450 EUR, cu titlu de cheltuieli.

C. Dobanzi moratorii
55. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,
CURTEA:

1. conexeaza cu fondul exceptia preliminara a Guvernului intemeiata pe incompatibilitatea ratione materiae si o respinge;

2. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 si inadmisibila in rest;

3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;

4. hotaraste:
a) ca statul parat sa le restituie reclamantilor apartamentul nr. 25 situat in Constanta, str. Mircea cel Batran nr. 172, bl. MD 14, sc. B, et. 3, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie;
b) ca, in lipsa acestei restituiri, statul parat sa le plateasca ambilor reclamanti, in acelasi termen de 3 luni, suma de 46.000 EUR (patruzeci si sase mii euro), la care se adauga orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit, cu titlu de daune materiale;
c) ca, in orice caz, statul parat sa le plateasca ambilor reclamanti, in acelasi termen, suma de 450 EUR (patru sute cincizeci euro) plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit de catre reclamanti, cu titlu de cheltuieli;
d) ca sumele mentionate la lit. b) si c) sa fie convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii;
e) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;

5. respinge cererea de satisfactie echitabila in rest.

Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 4 noiembrie 2008, in conformitate cu prevederile art. 77 paragrafele 2 si 3 din regulament.

Josep Casadevall,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier