Inalta Curte de Casatie si Justitie(ICCJ) a stabilit, prin decizia nr. 10/2009, ca examinarea admisibilitatii in principiu a contestatiei in anulare, fara citarea partilor, nu incalca dreptul acestora la un process echitabil, consacrat prin art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Decizia ICCJ nr. 10/2009 a fost publicata in
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 691 din 14 octombrie 2009.
Prin aceasta decizie, ICCJ a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa ICCJ pentru a stabili daca examinarea admisibilitatii in principiu a contestatiei in anulare, vizand doar verificarea existentei cazurilor prevazute de art. 386 din Codul de procedura penala, a termenului de introducere si a dovezilor expuse, se solutioneaza fara citarea partilor.
Practica neunitara a instantelor de judecata
Prin Decizia nr. 10/2009, ICCJ a constatat ca in in activitatea instantelor judecatoresti s-au exprimat puncte de vedere diferite, determinand adoptarea de solutii contrare, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 391 alin. 1 din Codul de procedura penala referitoare la examinarea admisibilitatii in principiu, a contestatiei in anulare, fara citarea partilor.
1. Astfel, unele instante au considerat ca faza procesuala in care este examinata admisibilitatea in principiu a contestatiei in anulare nu poate avea loc decat cu citarea partilor. S-a argumentat ca obligativitatea citarii partilor si pentru aceasta etapa premergatoare judecarii contestatiei in anulare este impusa de reglementarile cuprinse in art. 6 paragraful 1 si 3 lit. c din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ce au prioritate de aplicare fata de legea nationala, potrivit carora, in orice faza procesuala fiecare persoana are dreptul la o judecata echitabila, in mod public, cu asigurarea posibilitatii de a-si sustine ea insasi apararile si de a fi asistata de un avocat ales sau desemnat din oficiu.
2. Alte instante, dimpotriva, s-au pronuntat in sensul ca in etapa examinarii admisibilitatii in principiu, instituita doar pentru verificarea respectarii termenului de introducere a cererii, a existentei cazurilor de contestatie in anulare, precum si daca s-au depus ori invocat dovezi in sprijinul contestatiei, nu este
necesara citarea partilor, un atare mod de a proceda, prevazut expres in art. 391 alin. 1 din Codul de procedura penala, necontravenind principiilor reglementate in art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Prin decizia sa, ICCJ a confirmat ca aceste din urma instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.
Argumentele ICCJ:
"Contestatia in anulare, cale extraordinara de atac impotriva hotararilor penale definitive, poate fi exercitata numai in conditiile reglementate in art. 386—392 din Codul de procedura penala. In cadrul acestor reglementari, prin art. 391 din acelasi cod a fost instituita procedura prealabila a admiterii in principiu, stabilindu-se in alin. 1 ca „instanta examineaza admisibilitatea inprincipiu a cererii de contestatie prevazute in art. 386 lit. a)—c) si e), fara citarea partilor”, iar la alin. 2 ca „instanta constatand ca cererea de contestatie este facuta in termenul prevazut de lege, ca motivul pe care se sprijina contestatia este dintre cele prevazute in art. 386 si ca in sprijinul contestatiei se depun ori se invoca dovezi care sunt la dosar, admite in principiu contestatia si dispune citarea partilor interesate”.
Or, prin natura si continutul ei specific, o astfel de procedura prealabila, de examinare a contestatiei in anulare sub aspectul admisibilitatii in principiu, nu vizeaza insasi solutionarea acestei cai extraordinare de atac, ci doar verificarea daca sunt intrunite conditiile de exercitare a acesteia, si anume cu privire la incadrarea cererii in termenul legal, la intemeierea ei pe cazurile prevazute in lege si la depunerea de dovezi ori invocarea de probe din dosar in sprijinul contestatiei.
Asadar, cat timp procedura admiterii in principiu, astfel cum este prevazuta in art. 391 din Codul de procedura penala, nu priveste insasi judecarea contestatiei in anulare — o atare procedura fiind reglementata cu caracter exclusiv in art. 392 din acelasi cod — se constata ca nu sunt temeiuri care sa impuna citarea partii in faza admisibilitatii in principiu a contestatiei in anulare.
In astfel de conditii de reglementare, fata de limitele si efectele restranse ale derularii procedurii in cadrul examinarii admiterii in principiu a contestatiei in anulare, nu s-ar putea considera ca desfasurarea acestei etape prealabile ar fi susceptibila de atragerea aplicabilitatii automate, directe, a prevederilor art. 6 paragraful 1 si paragraful 3 lit. c) din Conventie.
Natura juridica insasi a contestatiei in anulare, instituita pentru indreptarea viciilor de ordin procedural ce atrag nulitatea actului la care se refera, o face improprie extinderii aplicarii mecanice, ad litteram, a tuturor reglementarilor inscrise in art. 6 din Conventie, de neinlaturat pentru faza judecatii propriu-zise, dar inadecvate etapei prealabile specifice de verificare a susceptibilitatii caii de atac de a fi admisa in principiu, in vederea parcurgerii procesului firesc de judecata.
De aceea, cata vreme cerintele de legalitate si temeinicie a operatiunii de examinare a admisibilitatii in principiu sunt suficient garantate in cadrul restrans reglementat prin art. 391 alin. 1 din Codul de procedura penala, este evident ca nu se impune neluarea in considerare a dispozitiei privind necitarea partilor doar pe motiv ca aceasta ar contraveni reglementarilor art. 6 paragraful 1 si 3 lit. c din Conventie."
Comentarii articol (0)