Conform unei decizii recente a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, autoritatile publice pot oferi medicilor avantaje financiare pentru a stimula prescrierea unor medicamente mai ieftine. Cu toate acestea, autoritatile mentionate sunt obligate, pe de o parte, sa se asigure ca programul de stimulare respecta criterii obiective nediscriminatorii si, pe de alta parte, sa faca publice in special evaluarile terapeutice care privesc respectivul program.
Directiva privind medicamentele de uz uman interzice posibilitatea ca, in cazul in care medicamentele sunt promovate unor medici sau farmacisti, persoanelor in cauza sa li se furnizeze, ofere sau promita avantaje pecuniare sau beneficii in natura.
In vederea reducerii cheltuielilor publice din domeniul medicamentelor, autoritatile nationale responsabile cu sanatatea publica in Anglia si in Tara Galilor au pus in aplicare un sistem de stimulente financiare pentru ca medicii sa prescrie pacientilor lor anumite medicamente, mai ieftine decat altele care apartin aceleiasi clase terapeutice.
Cu toate acestea, faptul de a alege un medicament mai ieftin a carui substanta activa este diferita ar putea, in anumite cazuri, sa aiba consecinte negative pentru pacient. In prezenta cauza, discutia priveste in principal prescrierea de statine, substante care servesc la reducerea colesterolului.
High Court of Justice (England and Wales) solicita Curtii de Justitie sa stabileasca daca interdictia stimulentelor financiare cuprinsa in directiva se opune sistemului aplicat in Anglia si in Tara Galilor.
In hotararea pronuntata, Curtea constata ca interdictia impusa prin directiva priveste in primul rand activitatile de promovare ale industriei farmaceutice si urmareste sa impiedice practici promotionale care pot induce medicilor un interes economic la momentul prescrierii de medicamente.
In schimb, o astfel de interdictie nu priveste autoritatile nationale din domeniul sanatatii publice, acestea fiind ele insele competente sa supravegheze aplicarea directivei si sa defineasca prioritatile de actiune ale politicii de sanatate publica, indeosebi in ceea ce priveste rationalizarea cheltuielilor publice alocate acestei politici.
In aceasta privinta, Curtea observa ca politica de sanatate definita de un stat membru si cheltuielile publice in domeniu nu urmaresc un scop lucrativ sau comercial. Prin urmare, programul de stimulente financiare examinat, care face parte dintr-o astfel de politica, nu poate sa fie considerat ca avand ca scop promovarea comerciala de medicamente.
Mai mult, in ceea ce priveste acest program, nu se poate demonstra un risc pentru sanatatea publica, in masura in care valoarea terapeutica a medicamentelor favorizate este constant controlata de catre autoritatile publice.
In aceste conditii, este permis autoritatilor mentionate sa determine, pe baza unor evaluari ale calitatilor terapeutice ale medicamentelor in functie de costul lor pentru bugetul public, daca o serie de medicamente care contin o anumita substanta activa sunt, din punctul de vedere al finantelor publice, preferabile altor medicamente care contin o substanta activa diferita, dar care fac parte din aceeasi clasa terapeutica.
Cu toate acestea, Curtea aminteste ca autoritatile publice sunt obligate sa puna la dispozitia specialistilor din industria farmaceutica informatii care sa demonstreze ca programul in cauza respecta criterii obiective si ca nu se face nicio discriminare intre medicamentele nationale si cele care provin din alte state membre. Totodata, autoritatile mentionate trebuie sa faca public un astfel de program, precum si sa puna la dispozitia specialistilor evaluarile care stabilesc echivalenta terapeutica dintre substantele active disponibile apartinand clasei terapeutice care face obiectul programului.
Avand in vedere toate aceste consideratii, Curtea decide ca programul de stimulente financiare examinat este compatibil cu directiva si ca, in plus, acesta nu aduce atingere in mod prejudiciabil obiectivitatii medicilor calificati sa prescrie medicamente.
Comentarii articol (1)