ACCES GRATUIT
Transportatorii cer Guvernului sa-si plateasca urgent datoriile fata de companiile private
In momentul de fata, Ministerul Transporturilor acumuleaza datorii de peste 120 milioane lei fata de operatorii de transport, subliniaza Federatia Operatorilor de Transport din Romania, intr-un comunicat de presa.
Articolul continuă mai jos
Aceste companii, la randul lor, datoreaza statului peste 80 milioane lei. Insa, din cauza penalitatilor pe care statul poate sa le impuna societatilor comerciale, companiile de transport se afla deja in situatia de a avea conturile blocate sau de a fi declarate ca fiind insolvente.
Potrivit comunicatului FORT, situatia va fi cu mult mai grava peste 2 luni, atunci cand anumiti parlamentari au de gand sa discute problema compensarilor directe sau a eliminarii penalitatilor pe care statul le percepe, in conditiile in care si acesta, la randul lui, este dator.
Pentru majoritatea companiilor romanesti de transport va fi deja prea tarziu.
”Solicitam guvernului sa rezolve urgent aceasta problema, aplicand una dintre solutiile propuse inca de anul trecut de Federatia noastra - fie compensarea directa, fie marirea bugetului ministerului de resort, chiar si printr-un imprumut - astfel incat acesta sa aiba posibilitatea de a-si plati datoriile curente”, sunt de parere transportatorii.
Potrivit acestora, orice amanare a acestor masuri reprezinta un dezastru si o falimentare a putinilor agenti economici care aduc venituri in mod constant la bugetul consolidat.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (1)