ACCES GRATUIT
BNR: Riscul de credit ramane principala vulnerabilitate a sectorului bancar
Banca Nationala a Romaniei a lansat cel de-al cincilea Raport asupra stabilitatii financiare, document care evalueaza soliditatea si capacitatea sistemului financiar romanesc de a face fata provocarilor semnificative din ultima perioada, factorii care influenteaza performanþa sistemului financiar, precum si interactiunea acestuia cu economia reala si mediul extern.
Articolul continuă mai jos
Raportul subliniaza ca, in cursul anului 2009 si prima parte a anului 2010, sistemul financiar romanesc s-a confruntat cu provocari semnificative intr-un context marcat de persistenta contractiei economice si continuarea ajustarilor structurale. Cu toate acestea, in perioada analizata stabilitatea financiara a ramas robusta, in conditiile majorarii capitalizarii bancilor la niveluri confortabile, ale mentinerii lichiditatii la valori corespunzatoare si ale continuarii eforturilor de provizionare.
Robustetea sectorului bancar si capacitatea sa de a face fata socurilor sunt atestate si de rezultatele exercitiului de testare a rezistentei bancilor la socuri economice, exercitiu derulat de BNR.
Raportul evidentiaza faptul ca evolutiile macroeconomice internationale si continuarea ajustarilor pe plan intern constituie factori importanti de presiune pe termen scurt asupra stabilitatii financiare.
Riscul de credit ramane principala vulnerabilitate a sectorului bancar. Capacitatea companiilor si populatiei de a onora in bune conditii serviciul datoriei este constransa de durata prelungita si adancimea contractiei economice, precum si de gradul semnificativ de indatorare, in general, si indatorarea mare in valuta, in special, in cazul unor categorii de debitori.
in aceste conditii, BNR si-a continuat si diversificat abordarea prudentiala anuntata in Raportul anterior, prin asigurarea punctuala de lichiditate, supravegherea atenta a bancilor si imbunatatirea cadrului de reglementare prudentiala.
Supravegherea permanenta a BNR, precum si acordul de finantare semnat de autoritati cu UE, FMI si alte institutii financiare internationale, alaturi de angajamentele asumate in cadrul Initiativei Europene de Coordonare Bancara de catre principalele noua banci straine cu activitate in Romania, au contribuit la asigurarea mentinerii indicatorilor de stabilitate financiara in limite corespunzatoare.
Celelalte componente ale sistemului financiar au resimtit intr-o masura important efectele crizei, dar riscul sistemic s-a mentinut la un nivel scazut.
Context articol:
Citește mai mult despre
bnr
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)