ACCES GRATUIT
Consiliile de administratie ar putea fi eliminate din structura spitalelor
Deputatul de Iasi, Tudor Ciuhodaru, a depus miercuri la Camera Deputatilor initiativa legislativa de modificare si completare a Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii ce vizeaza eliminarea din reglementarea legala a spitalelor a consiliilor de administraþie care, in virtutea legislaþiei actuale, nu au niciun fel de atribut decizional sau raspundere si nici nu aduc vreun beneficiu spitalelor, considera deputatul Ciuhodaru.
Articolul continuă mai jos
Doctorul deputat sustine ca in locul acestor persoane ar putea fi angajat pesonalul medical necesar acoperirii activitatii medicale si ca organizatiile pacientilor ar putea fi implicate mai mult in administrarea spitalelor.
„Spitalele din Romania "beneficiaza" de serviciile a peste 3.000 de membri ai consiliilor de administratie care au „rolul de a dezbate principalele probleme de strategie, de organizare si functionare a spitalului”, dar nu pot lua nicio decizie sau hotarare imperativa.
Consiliile de administratie asigura teoretic buna administrare a spitalelor publice dar nu au avut niciodata vreo reactie publica privind activitatea spitalelor. Totul e roz in activitatea a acestor unitati, in concordanta cu asteptarile populatiei si cu respectarea tuturor normelor legale.
"Managerul nu are obligativitatea de a respecta niciuna din opiniile acestui consiliu de administratie intrucat, prin lege, este ordonatorul de credite, fiind cel care poarta raspunderea administrativa, civila si chiar penala pentru modul in care sunt cheltuiti banii. Legea prevede imperativ faptul ca „managerul are obligatia sa respecte masurile dispuse de catre conducatorul ministerelor si institutiilor cu retea sanitara proprie sau primarul unitatii administrativ teritoriale, primarul general al municipiului Bucuresti sau presedintele consiliului judetean, dupa caz, in situatia in care se constata disfunctionalitati in activitatea spitalului public”.
Consiliul de administratie care nu se poate face nimic in fata reprezentantului administratiei locale, proprietarul de drept al unitatii sanitare, se dovedeste a fi inutil, apreciaza deputatul.
Ciuhodaru considera ca in locul acestor persoane ar putea fi angajat personalul medical necesar acoperii corespunzatoare a activitatii medicale, iar asociatiile pacientilor, interesate de binele persoanelor bolnave, ar putea fi implicate in administrarea unitatilor sanitare.
"Prin aceasta propunere legislativa vom realiza orientarea resurselor catre pacienti si nu spre unii clienti ai sistemului", spune deputatul.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (1)