ACCES GRATUIT
Colegiul Farmacistilor contesta termenul de 210 zile de decontare a medicamentelor
Colegiul Farmacistilor din Romania contesta masura CNAS de a inaspri si mai mult conditiile de plata a medicamentelor, prin impunerea unor termene de plata de 210 zile, fata de cele 120 prevazute in prezent, pentru medicamentele decontate in cadrul programelor nationale de sanatate, considerand ca CNAS limiteaza accesul la tratament al pacientilor si submineaza sistemul de sanatate publica, se arata intr-un comunicat de presa al Colegiului.
Articolul continuă mai jos
Aceasta modificare operata de catre CNAS este contestata vehement de intregul sector farmaceutic.
Conform farmacistilor, propunerea este o masura unilaterala a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate prin care se limiteaza accesul la tratament al pacientilor, de falimentare a farmaciilor si de subminare a sistemului de sanatate publica.
"Am constatat cu stupoare ca, CNAS considera ca extinderea acestor termene nu are niciun impact asupra mediului de afaceri si, de fapt, mentioneaza acest lucru in nota de fundamentare a acestei decizii. Cei care iau astfel de decizii ar trebui sa se gandeasca cum ar putea ei insasi sa gestioneze finantele personale, daca ar incasa salariul la 210 zile! In cazul farmaciilor, deoarece nu-si pot achita facturile catre furnizori, ele intra in insolventa si avem din ce in ce mai multe astfel de cazuri in ultima perioada. Nu e util pentru nimeni ca CNAS sa mimeze ca nu cunoaste care este impactul economic al unei astfel de masuri" a declarat Clara Popescu, vicepresedintele Colegiului Farmacistilor.
Astfel, Colegiul Farmacistilor din Romania solicita CNAS sa organizeze dezbateri publice reale, in care pozitia farmacistilor sa fie luata in consideratie si nu doar bifata ca o obligatie stabilita de lege, asa cum se intampla in clipa de fata.
„Credem ca CNAS are datoria sa evalueze corect impactul pe care termenele de plata, care au depasit si 280 de zile in anul in curs, il are asupra mediului de afaceri”, adauga vicepresedintele Colegiului.
In conditiile in care Uniunea Europeana legifereaza termene de plata de maxim 60 de zile in domeniul sanatatii publice, intiativa conducerii CNAS de extindere a acestor termene indica o practica neeuropeana si ruinatoare pentru sistem si periculoasa pentru pacienti, se mai arata in document.
De asemenea, farmacistii fac referire si la faptul ca, in ultima perioada inalti demnitari straini, dar si Fondul Monetar International au atras atentia cu privire la situatia intarzierii platilor din sectorul public catre sectorul privat, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, ignorand total mediul de afaceri, asiguratii si pozitia Uniunii Europene.
Colegiul Farmacistilor din Romania solicita, totodata, reprezentantilor Casei Nationale de Asigurari de Sanatate ca, in conformitate cu normele legale in vigoare, sa prezinte o evaluare corecta a impactului economic pe care aceste termene de plata prelungite il au asupra mediului de afaceri, si sa se aseze in mod autentic la masa discutiilor cu toti operatorii din sectorul farmaceutic, pentru a gasi solutii care sa permita functionarea in continuare a sistemului sanitar romanesc.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (1)